QX Rha´s Al´Ghul - Inceputuri

 

Cuvant inainte

 

În această nuvelă, încercăm să înțelegem viața unui așa-numit "nemuritor". Istoria este plină de personaje impresionante, iar lumea antică ne oferă o oportunitate să introducem un personaj actual: Rha's Al Ghul, undeva pe limita tematică dintre ceea ce este cu adevărat nou și ce este cu adevărat vechi.

Ne propunem să stabilim unele idei și să le întipărim în "posibilitatea de a fi real", atât ca acțiune cât și ca fapt, pornind de la nevoia de a umple unele goluri istorice și nișe rămase deschise, al căror înțeles nu-l înțelegem pe deplin.

Într-o călătorie fascinantă prin trecut și prezent, vom explora concepte precum nemurirea, destinul și lupta dintre bine și rău, încercând să aruncăm o lumină nouă asupra unor aspecte misterioase și încă neînțelese ale istoriei și mitologiei antice.

Top of Form

 

 

 

 

 

 

Epopeea I

 

 

 

 

 

Capitolul 1

 

Aeon este un călător al timpului și al spațiului, un rătăcitor printre dimensiuni și realități. El nu aparține niciunei epoci sau locații specifice, ci își găsește căile sale prin labirintul nesfârșit al existenței.

Fiecare pas pe care îl facem și fiecare decizie pe care o luăm contribuie la construirea realității noastre și la modelarea viitorului nostru. Așa că este esențial să fim conștienți de puterea și responsabilitatea pe care o avem în a influența cursul lucrurilor. În timp ce navigăm prin acest labirint complex al existenței, să nu uităm că suntem conectați unii cu alții și că acțiunile noastre pot avea un impact profund asupra întregii noastre lumi.

Decizia lui Seth de a deveni noul sacerdot Sethnik prin intermediul unui ritual faraonic a fost una majoră, aducând o schimbare semnificativă în dimensiunea noastră. În timpurile străvechi, zeii erau colosali, uriași și purtau sângele de aur, stăpânind peste piramide și povești ale faptelor care contează. Cu toate acestea, acum, într-o epocă marcată de noi înțelegeri și schimbări, încrederea în ideologie joacă un rol crucial.

Prin alegerea sa, Seth a adus un nou mod de gândire și de a acționa în sfera divină, consolidând puterea și influența sacerdotului Sethnik asupra poporului și asupra lumii. Această schimbare reflectă evoluția încrederii și a credinței într-o ideologie care nu este doar o simplă poveste, ci o forță puternică care îi ghidează pe oameni în căutarea sensului și a scopului în viață.

Plecând de la acest punct, povestea noastră începe într-o dimineață misterioasă, când Aeon se trezește într-o lume străină, cu cerul vopsit în culori nemaivăzute și pământul plin de plante exotice. În această lume, legile fizicii și ale realității par a fi complet diferite de cele pe care le cunoaștem.

Pe măsură ce Aeon începe să exploreze această nouă lume, el se întâlnește cu o serie de personaje ciudate și fascinante, fiecare cu propriile sale povestiri și înțelegeri despre natura existenței. Unii dintre acești locuitori ai universului paralel sunt ființe de lumină, altele sunt creaturi mitice sau chiar entități abstracte.

Aeon a fost transformat succesiv în Amoon, apoi în Amun, iar apoi i s-a atribuit numele Rha. Această energie, prezentă dinaintea timpului însuși, s-a manifestat ca un fel de "tată al energiei", dând naștere la acest copil simplu, dar cu o datorie monumentală față de el.

Chi-ul, Rha-ul, Sinea și Karma sunt concepte fundamentale care transcend timpul și spațiul, influențând viețile și destinul oamenilor în diverse culturi și filozofii.

Chi-ul este o noțiune din filozofia chineză care se referă la energia vitală sau forța universală care curge prin toate lucrurile vii. Este considerată a fi forța vitală care susține sănătatea și bunăstarea fizică și spirituală a individului. Practicile precum tai chi și qigong sunt concepute pentru a îmbunătăți și armoniza fluxul de chi în corp.

Rha-ul, în timp ce poate fi asociat cu numele lui Aeon Rha din povestea noastră, poate fi interpretat și ca o energie universală sau esențială, similară cu chi-ul chinezesc. Este o forță creatoare care este prezentă în toate lucrurile din univers și care dă naștere și susține viața și existența.

Sinea este un concept care derivă din credințele vechilor egipteni și se referă la echilibrul și armonia dintre ordinea cosmică și comportamentul moral corect. Sinea este esențială pentru a menține echilibrul în univers și pentru a asigura că fiecare individ își îndeplinește rolul în armonia cosmică.

Karma este un concept din filozofia indiană și este legat de ideea că acțiunile noastre din trecut influențează destinul nostru și experiențele noastre viitoare. Karma este legată de ideea că fiecare acțiune are o reacție corespunzătoare și că bunătatea sau răutatea noastră în această viață va avea un impact asupra vieții noastre viitoare.

Aceste concepte sunt centrale în multe culturi și tradiții spirituale, oferind o perspectivă asupra naturii universului și a locului nostru în el, precum și căi pentru a trăi o viață plină de înțelepciune și echilibru.

Anubis, cunoscut și ca carausul balanțelor, este un zeu egiptean asociat cu moartea și cu lumea de dincolo. El este adesea reprezentat ca un om cu cap de șacal sau ca un șacal însuși. Rolul său principal este acela de a ghida sufletele decedaților în lumea de apoi și de a-i ajuta să treacă prin judecata finală a sufletului lor în fața lui Osiris.

Rha, fiind acum personajul nostru principal, este conștient de această moștenire și de responsabilitatea uriașă care îi revine. El este menit să călătorească prin univers, să exploreze, să înțeleagă și să protejeze echilibrul cosmic. Cu toate acestea, Rha simte și o dorință mai profundă de a descoperi adevărul despre propria sa existență și despre relația sa cu universul.

Osiris ca invia este o reprezentare a zeului egiptean Osiris care a fost înviat după ce a fost ucis și dezmembrat de fratele său gelos, Set. Această înviere simbolizează ciclul vieții, moartea și renașterea, fiind o manifestare a puterii regenerative a naturii.

Horus ca mergea pe apă este o imagine mitică care ilustrează puterea și divinitatea lui Horus, zeul egiptean asociat cu cerul și cu regele. Legenda spune că Horus a fost capabil să meargă pe apă, simbolizând controlul său asupra forțelor naturii și capacitatea sa de a învinge obstacolele și primejdile.

Nah ca avea apa vieții se referă la un personaj sau o entitate care posedă apa vieții, un element mitic asociat cu nemurirea și regenerarea. Acest concept poate fi întâlnit în mitologii și tradiții din diverse culturi, reprezentând o sursă de viață și vindecare.

Rakmun, Ultimul Faraonul, Cel al Timpurilor Împlinirii, Traierea în Gol, Dublura ce a dărâmat trasura, sunt titluri și epitețe misterioase asociate cu un personaj central în poveste. Aceste denumiri sugerează că este vorba despre un lider sau o figură semnificativă care a avut un rol crucial în evenimentele care au condus la schimbări majore și la împlinirea unor destinii.

Jazeera'Ash Taghn, Frumoasa, pare să fie un nume sau un titlu care descrie o persoană sau o entitate feminină, sugerând o frumusețe remarcabilă și poate chiar o putere sau influență deosebită.

În cer era multă zarvă indică un context cosmic sau divin în care se desfășoară evenimentele povestirii, sugerând că acțiunile și evenimentele pe care le urmărim sunt parte a unui conflict sau proces divin mai amplu, care are repercusiuni în întregul univers.

Nihm, cunoscut și sub numele de Vulcan în mitologia romană, este un zeu din mitologia greacă asociat cu focul, metalurgia, meșteșugurile și mecanica. El este considerat mecanicul universal al zeilor, fiind responsabil pentru crearea și construirea diferitelor artefacte și arme divine. Atelierul său mitic a fost descris ca fiind situat sub un munte, unde lucra neîncetat la forje și alte creații.

Anub'E'Ra este o figură mitică care pare să fie o combinație între Anubis și zeul soarelui egiptean Ra. Această interpretare combinată sugerează o formă de divinitate care stă la intersecția dintre lumea de dincolo și cea de aici, între moarte și viață, și este adesea asociată cu concepte precum renașterea și trecerea de la o stare la alta în ciclul vieții și al morții.

În călătoria sa, Rha întâlnește o varietate de ființe și entități, fiecare reprezentând o parte din întregul vast al cosmosului. În timp ce explorează aceste întâlniri, Rha se confruntă nu doar cu misterele exterioare ale universului, ci și cu cele interioare, căutându-și propriul scop și identitate într-un peisaj cosmic aparent fără sfârșit.

Aeon Rha este o figură legendară, o entitate venerată de un cult ascuns în inima unui Egipt enigmatic. Acest cult este dedicat înțelegerii și controlului asupra energiilor cosmice și a forțelor dincolo de înțelegerea umană.

Energia Rha este o conceptie abstracta care poate fi interpretata ca o manifestare a unei energii universale care transcende timpul si spatiul. Acest concept poate avea multiple semnificatii in diverse contexte, dar in esenta sa, Energia Rha poate fi perceputa ca fiind o forta vitala sau creatoare care este omniprezenta si eterna.

Una dintre caracteristicile distinctive ale Energiei Rha este natura sa infinita sau neincetata. Aceasta inseamna ca energia nu se epuizeaza niciodata complet si este mereu disponibila, alimentand existenta si schimbul constant din univers. Este ca un izvor nesecat de resurse si potentiale, care nu cunoaste limite sau sfarsit.

Bisul mereu care tagaduie sa rupa in conformitate cu posibilitatiile si calibrul se refera la capacitatea Energiei Rha de a se adapta si de a rezista in fata provocarilor sau obstacolelor. Cu alte cuvinte, aceasta energie este flexibila si isi regleaza prezenta sau manifestarea in functie de circumstante si conditii. Ea nu se rupe sau nu se epuizeaza, ci se adapteaza si se reconfigureaza pentru a-si mentine integritatea si scopul.

Astfel, Energia Rha este o forta dinamica si vitala care guverneaza universul, oferind sustinere si viata in toate formele sale. Ea este esentiala pentru existenta si evolutia universului, fiind o prezenta constanta si omniprezenta care insufleteste si anima toate lucrurile din jurul nostru.

Aeon Rha este considerat ca fiind personificarea acestei energii, cu numele său având rădăcini etimologice ce se leagă direct de conceptul de "energie". El este venerat ca un protector al echilibrului cosmic, iar legenda spune că el este cel care păzește granița dintre lumea noastră și lumea întunecată a Diavolului.

În acest context, fratele menționat al lui Aeon Rha ar putea fi chiar Diavolul însuși, cu Aeon Rha fiind responsabil de a menține această ființă malefică închisă în lumea sa de realitate extremă. Cultul său ascuns își dedică viața și credința în această misiune divină, căutând să înțeleagă și să stăpânească forțele cosmice pentru a proteja umanitatea de pericolele acestei lumi ascunse.

În căutarea sa de a descoperi adevărul și de a-și îndeplini datoria ca paznic al graniței, Aeon Rha se confruntă cu încercări și provocări fără precedent, aducându-l în fața unor alegeri grele și a unor descoperiri care îi pun la încercare credințele și convingerile.

Ptolemeu, asociat cu consoana "gânditoare" Pt, era un personaj important în istoria Egiptului, cu o legătură profundă cu filozofia și înțelepciunea, care își avea rădăcinile în învățăturile zeului Thoth. Thoth era cunoscut pentru înțelepciunea și cunoașterea sa vastă, iar Ptolemeu a preluat aceste învățături pentru a încerca să reglementeze viața în Egipt.

El era văzut ca deținătorul adevărului suprem, fiind considerat un ajutor al zeilor și având o influență puternică asupra poporului egiptean. Acest lucru a creat o oarecare pace în gândurile oamenilor obișnuiți, care priveau spre el cu respect și venerație, chiar dacă nu se angajau în mod deschis în venerarea zeilor.

Poporul egiptean considera zeii ca fiind ființe gigantice, ieșite din comun prin dimensiuni și puteri, cu un sânge pur de aur care le conferă rezistență și nemurire. Acești zei erau văzuți ca fiind protectorii și guvernanții universului, iar respectul față de ei era fundamental în cultura și spiritualitatea egipteană.

Astfel, Ptolemeu a jucat un rol crucial în transmiterea și aplicarea învățăturilor și filozofiilor zeului Thoth în viața de zi cu zi a oamenilor, contribuind la menținerea ordinii și echilibrului în societatea egipteană. 

 

Capitolul 2

 

În mitologia egipteană, actele divine sunt esențiale pentru înțelegerea și interpretarea lumii antice a Egiptului. Aceste acte ale zeilor și zeițelor au avut un impact profund asupra vieții și culturii egiptene, influențând aspecte precum guvernarea, religia, arta și înțelegerea naturii umane și a universului. Zeii și zeițele egiptene erau venerate și venerabile, fiind considerați stăpâni ai lumii și factori fundamentali în existența și evoluția acesteia. Prin miturile lor și prin acțiunile lor, zeii și zeițele egiptene au modelat destinul și direcția civilizației egiptene, oferind învățăminte și lecții despre viață, moarte, nemurire și natura umană. A înțelege și a explora aceste acte divine ne permite să pătrundem în profunzimea și complexitatea culturii și spiritualității egiptene, dezvăluind înțelesurile și semnificațiile ascunse ale lumii antice a Egiptului.

Seth și Sethnik erau, în esență, una și aceeași entitate, reflectând o dualitate complexă în natura divină. Deși se manifestau în moduri diferite și aveau trăsături distincte, esența lor provenea din aceeași sursă divină a nemuririi. Acest aspect subliniază conexiunile profunde și interdependența dintre diversele aspecte ale divinității în mitologia egipteană.

Revolta umană împotriva lui Thoth a avut loc sub influența acestei dualități divine, iar intervenția lui Seth/Sethnik a adus un nou nivel de complexitate în confruntare. Chiar dacă Seth și Sethnik se manifestau sub forme și roluri diferite, ele erau încorporate în aceeași ființă divină, cu abilități și influențe care s-au intersectat în momente cruciale ale istoriei egiptene.

Astfel, revolta umană împotriva lui Thoth a reprezentat nu numai o confruntare între oameni și zei, ci și o manifestare a tensiunilor și dualităților interne din sfera divină însăși. Această complexitate a relațiilor dintre zei și oameni subliniază profunzimea și bogăția mitologiei egiptene, oferind perspective fascinante asupra naturii divinității și a lumii umane.

Seth/Sethnik, cu cunoștințele și abilitățile sale deosebite, a fost motorul principal în planul oamenilor de a scoate din viața divină un zeu atât de important precum Toth. Această acțiune a fost înrădăcinată într-un context mai larg al revoltei umane împotriva ordinii stabilite de zei, iar moartea lui Toth și revolta în desfășurare l-au determinat să se retragă într-un colț al cosmosului.

Cu toate acestea, Amun Rha, devenit Aeon, nu a fost dispus să-l lase să scape atât de ușor. Aeon Rha, motivat de o puternică dorință de a interveni în lumea umană, l-a trezit pe Seth/Sethnik din retragerea sa, fiind conștient de importanța și de impactul pe care acesta îl putea avea în situația actuală.

Motivația lui Aeon Rha a fost susținută de o profundă înțelegere a dinamicilor cosmice și de o dorință arzătoare de a proteja lumea de amenințările externe, precum Apophis. Prin intermediul lui Hathor și a instrumentelor sale magice, precum oglinda cu care putea ataca din tărâmul inferior, Aeon Rha avea să găsească un mod de a coborî și de a interveni în lumea umană pentru a face față provocărilor și amenințărilor care o pândeau.

Aeon Rha, înțelegând gravitatea amenințării reprezentate de Apophis și fiind motivaț de dorința de a proteja lumea de acest pericol iminent, s-a hotărât să intervină într-un moment aparent nesăbuit. În timp ce lumea de jos nu era conștientă de prezența și pericolul reprezentat de Apophis, Aeon Rha a simțit că acțiunea era necesară pentru a preveni o eventuală catastrofă.

Motivat și inspirat de muzică, care îi alimenta creativitatea și forța interioară, Aeon Rha și-a asumat riscul de a coborî în tărâmul inferior pentru a face față Apophisului și pentru a contracara amenințarea pe care acesta o reprezenta pentru lumea umană. Chiar dacă intervenția sa părea îndrăzneață și poate chiar inconștientă în ochii unora, pentru Aeon Rha era vital să acționeze pentru a menține echilibrul cosmic și pentru a proteja lumea de consecințele dezastruoase ale prezenței lui Apophis.

Într-o dimineață solemnă, prima piramidă era completă, ridicându-se mândră în lumina soarelui. Aurul strălucitor de pe vârful piramidei părea să strige către ceruri, pregătit să se confrunte cu monstrul nopții și să vină în ajutorul zeiței Hathor. Vorbele despre coborârea lui Aeon Rha de pe arca sa cosmică răsunau în toată țara, alimentând speranța și curajul oamenilor în fața amenințării iminente.

În ciuda optimismului care își făcea loc în inimile oamenilor, erau conștienți că ceea ce se construise deja nu era decât începutul unei căi lungi și misterioase. Planurile pentru cea mai mare piramidă care urma să fie construită erau deja în mișcare, iar constructorii erau esențiali pentru această misiune monumentală. Chiar dacă se spunea că prima piramidă a fost construită miraculos, ca un dar divin, mulți erau hotărâți să se asigure că următoarea piramidă va fi ridicată cu mâinile și sudoarea lor, ca un semn de respect și recunoștință față de zeii din Valea Regilor.

Cu toate că egiptenii considerau că construcția piramidelor era un act sacru și onorabil, recrutarea forței de muncă pentru astfel de proiecte titanice era adesea dificilă. Evreii, care căutau să-și găsească un loc și o identitate într-o lume plină de zei și ritualuri, erau dispuși să muncească pe șantierele piramidelor, sperând să câștige favoarea divină. De asemenea, avari după orice fel de câștig, ei vedeau construcția piramidelor ca o oportunitate de a câștiga bani și resurse.

Egiptenii au trebuit să se bazeze și pe mercenari pentru paza și securitatea șantierelor, iar aceștia veneau deseori din nord, fiind barbari cu o reputație temută. Printre acești mercenari se numărau celtii și gali, oameni cu aspect sălbatic și amenințător, care își impuneau autoritatea pe terenurile de lucru. Chiar și în fața intimidării aduse de aceste forțe străine, egiptenii erau hotărâți să-și ducă la capăt proiectele monumentale, care vor rămâne o mărturie a măreției lor timp de secole.

În societatea egipteană, structura era rigidă și bine definită, cu diferite niveluri sociale care își ocupau locurile specifice în piramida socială. La vârful acesteia se afla faraonul și familia sa, considerați aproape zei pe pământ și conduși de legea divină. Nobilii, preoții și funcționarii de stat se numărau printre cei care ocupau poziții de autoritate și influență, ajutând la guvernarea și administrarea țării.

Cu toate acestea, exista o problemă majoră: nu erau doar o familie de faraoni. În anumite momente ale istoriei egiptene, puterea era disputată între mai multe familii rivale care își revendicau dreptul de a conduce. Acest lucru ducea adesea la conflicte interne, instabilitate politică și chiar războaie civile. Lupta pentru putere și prestigiu era constantă, iar familia care reușea să obțină controlul asupra tronului devene dominantă în societate.

In timp ce evreii aduceau contribuții semnificative în diferite domenii ale vieții egiptene, inclusiv în arhitectură și afaceri financiare, prezența lor în societate nu era întotdeauna privită cu ochi buni. Casele lor mai mari și pozițiile sociale mai înalte îi aduceau adesea în conflict cu egiptenii autohtoni, iar acest lucru putea fi considerat o amenințare pentru stabilitatea socială și politică.

Pe de altă parte, în mijlocul acestor tensiuni sociale și politice, a apărut o organizație misterioasă cunoscută sub numele de "Crezul Asasinilor". Această organizație era formată din oameni independenți, care acționau în interesul lor propriu, dar aveau o putere și o influență considerabile în societatea egipteană. Cele cinci familii care formau nucleul acestui crez erau: Al'Ghul, Jaz'Damas, Ham'Dabl, Mas'Tary și Al'Paek. Aceste familii erau considerate a fi de mare importanță și dețineau poziții de conducere și putere în diferite sectoare ale vieții egiptene, influențând adesea evenimentele și deciziile importante ale timpului lor. 

 

Capitolul 3

 

Intr-o zi, pe apele liniștite ale Nilului, un coș de nuiele plutea cu ușurință în aval. În acel coș se afla un băiețel, singur și vulnerabil în fața măreției fluviului. Era un prunc nou-născut, al cărui destin era încă nedeslușit. Privindu-l, era greu de spus ce viitor îi rezerva. Dar Nilul, cu apele sale adânci și misterele sale vechi, avea să fie martor la evoluția acestui copil, care purta în el un potențial nemărginit.

Cu toate că familiile celor cinci încă nu se implicau activ în evenimentele majore ale vremii, se simțea o tensiune crescândă în aer. Erau o serie de provocări și obstacole pe care trebuiau să le înfrunte înainte de a-și atinge potențialul complet. În ciuda aparențelor liniștite, fiecare familie avea propriile lor ambiții și vise, iar drumul către realizarea lor era presărat cu încercări și adversități.

Aceste familii își fundamentau puterea în cei tineri, pe care îi antrenau deja de secole. Continuarea pregătirii lor, alături de devotamentul lor, ar putea juca un rol crucial în viitorul lor. Chiar dacă momentan nu aveau acțiuni importante de întreprins, fondul lor solid de cunoștințe și experiență acumulat de-a lungul secolelor ar putea fi esențial atunci când circumstanțele ar fi cerut. Astfel, devotamentul și credința lor în cauza lor ar putea fi un atu valoros în fața provocărilor viitoare.

Pe Nil, copilul care urma să vină era Moise, iar numele său însemna între celti și gali: "Sunt Eu". Se spune că mama sa l-a plasat cu grijă pe Nil, iar numele i-a fost revelat de însuși firul apei. Evreul, fiu al iubirii și al râului, naviga pe undele întunecate ale destinului. Însă preoții egipteni, străjeri ai vechilor credințe, doreau să-l numească Aeon, sperând să-l atragă în vâltoarea lor de înțelepciune și putere. Totuși, Aeon Rha, înteleptul care se ascundea sub masca umană, avea planuri mai mari, iar piramidele aveau să devină vioara sa magică într-o simfonie a destinului.

Aeon Rha nu putea lăsa ca destinul său să fie dictat de mâinile altora, chiar și atunci când civilizația care îi era asociată își păstra cursul. Chiar dacă nu era vorba despre mai mulți zei, el era hotărât să-și păstreze identitatea și puterea nealterate. Astfel, numele care i-a fost atribuit de un popor și cu care a fost de acord să fie recunoscut, era esențial pentru el să fie păstrat, ca un pact de neîntrerupt cu existența sa divină.

În acea epocă, oamenii nu se mulțumeau doar cu cunoștințele obișnuite, ci căutau mereu să exploreze și să înțeleagă mai mult, inclusiv aspectele spirituale ale existenței lor. Într-o dorință de a atinge noi înălțimi de cunoaștere și înțelegere, unii se străduiau să dezvolte tehnologii care să le permită să audă conversațiile din locuri sacre precum piramidele sau cercurile înalte. Această tendință avea să joace un rol important în viața celor cinci familii, iar Rha's Al Ghul urma să fie în mijlocul acțiunii, având conexiuni strânse cu viața lui Moise și cu evenimentele care urmau să se desfășoare.

În timp ce piramida mare se apropia de finalizare, tensiunile dintre egipteni și evrei creșteau, iar aceasta era o oportunitate crucială pentru cele cinci familii să-și demonstreze puterea și influența. Cu toate acestea, strategia lor nu trebuia să greșească, iar orice mișcare trebuia să fie bine plănuită și executată.

Cei din "crezul asasinilor" aveau un plan elaborat pentru a manipula situația în favoarea lor. Vor fi trecut ca fiind evreii care își trimit forțe proaspete pentru a fura bogățiile Egiptului, astfel încât să distrugă credibilitatea lor în ochii egiptenilor și să justifice orice acțiune ulterioară împotriva lor. Cu toate acestea, cei din cele cinci familii erau conștienți că trebuie să rămână în umbra, să-și păstreze identitățile secrete și să lase autoritățile să fie forțele principale de ordine și supraveghere.

În timp ce antrenamentele continuau, aparatele care le permiteau să asculte sunete din locuri sacre emiteau uneori muzică, o coincidență aparent prielnică. Cu toate acestea, acest lucru putea fi, de asemenea, o vulnerabilitate, deoarece puteau auzi și altele, nu doar conversații. Al Ghul, fiind cel mai curajos dintre toți, a fost pus să semneze un acord că nu va schimba muzica, ceea ce l-a determinat să acționeze cu precauție pentru a nu încălca această regulă.

Moise încerca să promoveze pacea și armonia între evrei și egipteni, fiind atras și de influența misterioasă a lui Saek. Cu toate acestea, în ciuda dorinței lor de pace, situația era complicată de faptul că Aeon reușise să câștige influență asupra unor lideri egipteni, iar aceasta alianță ar putea schimba echilibrul de putere în mod dramatic. Acest lucru ridica întrebări și preocupări, deoarece Egiptul începea să se miște către o formă de dominare într-un mod care nu era încă pe deplin înțeles de către toți. Acest prim imperiu era în căutarea civilizației și a înțelepciunii, realizând că aceasta era o realizare mult mai valoroasă decât simpla forță sau controlul.

Situația era tensionată deoarece evreii acuzau liderii egipteni că s-au îmbogățit pe seama lor, iar cele cinci familii se aflau în umbra acestor afirmații. Bijuteriile și darurile făcute noilor membri ai echipei de "căutători", printre care se număra și Moise, alimentau și mai mult tensiunea dintre cele două grupuri. Astfel, conflictele și neînțelegerile dintre evrei și egipteni deveneau tot mai acute, iar înfruntările pareau inevitabile.

Moise a încercat să stabilească o relație prietenoasă cu Ramses, faraonul Egiptului, și a reușit în acest demers, folosindu-se de unele miracole mici, care au stârnit uimirea și respectul acestuia. În același timp, Aeon Rha a preluat aparențele conducătorului și s-a urcat pe cea de-a treia piramidă, care încă nu era finalizată, sub privirile tuturor. Un fulger a lovit vârful piramidei în același moment, însoțindu-l pe Aeon în acest moment solemn. El a așezat un vârf de aur acolo și când a început să vorbească, cuvintele sale au răsunat în toată Egiptul, atrăgând atenția și admirația poporului.

Într-un marș solemn, toți membrii celor cinci familii, împreună cu Osaya, Horum, Aqun, Dahm, Moebius și ceilalți zei sub acoperire, care trăiau printre oameni de secole sub nume false, au venit din cele cinci palate, aducându-și prezența în cardasie. Aeon Rha le-a oferit o explicație clară și fermă: din perspectiva celor de sus, nu exista nici o obiecție împotriva evreilor, dar luarea și plecarea cu tehnologia lor era împotriva legii. Fiecare popor avea dreptul să-și apere și să-și păstreze resursele și cunoștințele.

Revoltat de afirmațiile lui Aeon, Moise s-a simțit îndreptățit să comenteze, iar acest lucru aproape l-a adus într-un conflict fizic. Cu toate acestea, într-un gest surprinzător, Moise a renunțat la toate bijuteriile sale la intrarea în piramidă, iar ușa s-a închis în urma lui. Acest eveniment a fost interpretat ca o minune, iar Moise a fost lăsat în pace.

Religia a jucat, un rol central în viața egiptenilor antici. Credința lor în mai mulți zei și zeițe a fost un element fundamental al culturii lor, iar cultul religios a fost o parte esențială a vieții cotidiene. Mulți zei și zeițe erau reprezentați cu trăsături umane și animale, reflectând legăturile lor cu natura și lumea înconjurătoare. Templele mari, construite în decursul mileniilor, au servit drept locuri de venerație și ritual, fiind considerate locuri sacre unde oamenii puteau intra în comuniune cu divinitatea.

Legenda despre Rha care a găsit Egiptul gol și a primit prima piramidă ca dar din partea Universului este una dintre povestirile fundamentale ale culturii egiptene antice. Acest prim "Om-Soare" este considerat a fi o figură mitică sau divină, asociată cu nașterea civilizației egiptene și cu începuturile ordinii și așezării umane în regiune. Această legendă a contribuit la formarea identității egiptene și la consolidarea credinței în rolul lor special și privilegiat în cadrul lumii.

Templele mari, precum templele din Karnak sau Luxor, erau locuri de venerație și ritualuri închinare către acești zei și zeițe. Oamenii mergeau în aceste temple pentru a aduce ofrande, a face rugăciuni și a participa la ceremonii religioase, care erau o parte esențială a vieții lor spirituale. Construcția și întreținerea acestor temple au fost un aspect fundamental al societății egiptene antice și au fost văzute ca o expresie a devotamentului lor față de divinitate și față de ordinea cosmică.

Legendele și miturile despre zei și zeițe au fost transmise din generație în generație, îmbogățind cunoștințele și înțelegerea lor despre lumea divină și despre locul lor în univers. Aceste povești mitologice au contribuit la formarea identității egiptene și la dezvoltarea unui sistem de credințe și practici religioase complexe care au rămas o parte importantă a culturii lor timp de mii de ani.

Templul din Karnak este cunoscut sub numele acesta, și "al lui Amon-Ra", dar legenda spune că el a prins viață într-un mod special. Atunci când primul Om'Soare, cel pentru care Universul a construit o piramidă specială, a fost căutat de urmașii săi, aceștia au ajuns la templul din Karnak împreună cu el. Legenda spune că, în acele momente, templul a prins viață și a devenit un loc sacru și misterios, unde au putut auzi învățăturile și povestirile primului Om'Soare despre lumea "invizibilă". Hieroglifele și reliefs-urile din templul de la Karnak au păstrat aceste învățături și au transmis miturile și credințele egiptene antice de-a lungul timpului. Astfel, acest templu a devenit un loc de venerație și un punct central al spiritualității egiptene, asociat cu trecutul glorios și cu legăturile strânse dintre zei și oameni.

Aeon Rha a coborât de pe vârful celei de-a treia piramide, care marchează sfârșitul perioadei grandioase a piramidelor din Egiptul antic. Însoțit de marii zei, s-a îndreptat spre templul din Karnak, unde a invitat cele cinci familii să fuga la Luxor pentru a căuta răspunsuri, la fel cum făceau și ei, pentru a înțelege scopul lor în această lume. Evreii, barbarii, celtii și gali, toți aveau timp să reflecteze asupra a ceea ce li se întâmpla, iar Aeon Rha a recunoscut această echitate și le-a oferit tuturor posibilitatea de a-și găsi propriul drum și de a căuta adevărul în lumea lor complexă.

 

Capitolul 4

 

După ce situația s-a tensionat în tărâmul bastinasilor, Moise a fost implicat într-un incident grav: a ucis un egiptean care bătea un evreu. Conștient de consecințele grave ale acțiunii sale, Moise a fugit din Egipt și s-a refugiat în exil, în țara Madianului. Acolo, aproape de savana Nimbir, și-a găsit adăpost și a început o nouă viață. S-a căsătorit și a devenit pastor, adaptându-se la viața liniștită și simplă a păstorilor din acele locuri.

Consiliul zeilor din templul Karnak era bine ascuns de ochii oricui. Natura a creat un labirint complicat pentru a ajunge la ei, iar puțini erau cei care îndrăzneau să se aventureze în acea zonă. Chiar și cele cinci familii, cu toată puterea lor și cu toate planurile pe care le aveau în minte, își puneau întrebări cu privire la felul în care să abordeze situația în templu. Labirintul de legende și mistere care înconjura templul îi făcea pe toți să fie prudenți în acțiunile lor.

Experiența religioasă a lui Moise a fost profundă și tulburătoare, similară cu cea pe care avea să o trăiască și Al'Ghul. Într-o zi, Moise a observat un tufiș care ardea, dar nu era mistuit de flăcări. În acea viziune, Dumnezeu, Cel al evreilor, i s-a arătat lui Moise și i-a poruncit să meargă în Egipt și să elibereze poporul evreu din robia egipteană. Moise, inițial, a fost reticent în fața acestei porunci, dar în lumina arzătoare a tufișului, a înțeles că soarta evreilor era una disperată, cu multe dintre casele lor fiind supuse subjugării de către locuitorii Egiptului.

În Karnak, Aeon a realizat că Egiptul era pe cale să rămână singur în fața unei crize iminente, dar El era partinitor și a sperat că cineva din cele cinci familii vechi egiptene va interveni în această situație disperată. Era evident că jocul de lectură dintre zei în hieroglifele templului avea să aibă consecințe majore pentru viitorul Egiptului, și Aeon își dorea să vadă o intervenție salvatoare care să schimbe cursul evenimentelor.

Luxorul avea să ofere un fel de ajutor în situația delicată în care se găsea Egiptul. Cele cinci familii au început să facă rugăciuni în lauda și închinare, hotărâte să ceară ajutor divin de la Omul-Soare al piramidei. Într-o zi fără soare, toți s-au adunat, simțind că piramida tremura. Când mulțimea s-a adunat complet, a ieșit un om, undeva la o treime de vârful piramidei mari, pe mijlocul unei fețe vizibile. Acesta era Haira, care s-a prezentat așa.

El a adus o veste proastă oamenilor:

„Pentru greșelile egiptene, evreii vor pleca, chiar dacă nu doriți. Ei vor fi conduși în afara Egiptului, înapoi în țara lor, unde vor fi în siguranță. Însă voi, egiptenii, veți fi martori la zece plăgi.”

Moise s-a întors în Egipt chiar în acel moment și a auzit aceste cuvinte. „Cele zece plăgi?” a strigat el. „Dumnezeul meu nu ar face așa ceva!”

„Să vedem cum o altfel fugi,” se auzea în public.

„O să mă duc să vorbesc cu faraonul,” a hotărât Moise.

Dar încercarea a fost în zadar. Piramida părea să fie închisă, iar accesul interzis. Singurul care a primit un semn a fost grupul „crezului”, care a fost invitat la miezul nopții, într-o noapte cu lună plină, prima după cea mai lungă zi din an, să vorbească cu Haira.

Aeon le-a oferit o șansă rară de a afla adevărurile ascunse. În fața lor, s-a arătat cu un aer de solemnitate, cu ochii strălucind de înțelepciune și gravitate.

"Voi, cei din Crezul Asasinilor, aveți o misiune importantă," a început el. "Egiptul se află în pragul unei transformări profunde. Moise este alesul divin, trimis să elibereze poporul său din robie. Dar voi, cei ce purtați moștenirea vechilor familii, aveți un rol crucial în această schimbare. Trebuie să vegheați și să asigurați că destinul se împlinește în conformitate cu voința divină."

El continuă: "Voi veți fi martorii celor zece plăgi și veți înțelege că acestea nu sunt doar pedepse, ci lecții pentru întregul Egipt. Fiecare plagă va dezvălui adevăruri ascunse și va testa puterea voinței și a credinței voastre. Pregătiți-vă, căci timpul se apropie."

Cu aceste cuvinte, Aeon le-a deschis mințile și inimile, lăsându-i să contemple importanța rolului lor în viitoarele evenimente. Ei știau acum că nu erau doar observatori, ci participanți activi în marele joc al destinului.

Între timp, Moise se pregătea să își împlinească destinul. Conștient de dificultățile care îl așteptau, el găsea putere în credința sa și în misiunea divină pe care o primise. El știa că trebuie să facă față nu doar faraonului și forțelor sale, ci și tulburării crescânde din rândul poporului său.

Într-o lume în pragul schimbării, fiecare individ avea un rol de jucat, iar fiecare decizie putea schimba cursul istoriei. Cele zece plăgi se apropiau, iar Egiptul urma să fie scena unei confruntări epice între forțele divine și cele omenești.

"Pregătiți-vă speciile, căci sar!" era inscripția gravată în jurul gambei lui Aeon, un avertisment criptic care stârnea neliniște și teamă. Lumea, deja tulburată de evenimentele recente, începea să se împartă între cei care disperați încercau să înțeleagă mesajul și cei care erau pur și simplu copleșiți de confuzie și frică.

Pe măsură ce tensiunea creștea, multe dintre cele mai slabe spirite cedau sub presiunea necunoscutului, ducând la o stare generală de haos și nebunie. Cei care se confruntau direct cu această nebunie erau adesea victime ale propriilor lor minți, pierzându-se în disperare și, în cele din urmă, întâmpinând moartea.

Aeon, observând acest haos, știa că mesajul său criptic avea să-i pregătească pe cei aleși pentru ceea ce urma să vină. "Cele zece plăgi vor pune la încercare nu doar forța fizică, ci și tăria sufletului. Egiptenii vor trebui să înfrunte frica și nebunia pentru a găsi adevărul și pentru a supraviețui acestei încercări divine."

În această atmosferă de tensiune și frică, Crezul Asasinilor își intensifica pregătirile. Liderii celor cinci familii discutau strategii și își îndemnau oamenii să rămână uniți și vigilenți. Fiecare membru al Crezului știa că următoarele zile vor fi critice, iar supraviețuirea lor depindea de capacitatea de a interpreta și răspunde corect la mesajele divine.

Rha's Al'Ghul, Jas'Damas, Ham'Dabl, Rwolf și Hany, liderii celor cinci familii, erau figuri centrale în această luptă pentru supraviețuire și adevăr. Ei supraviețuiseră multor încercări și conflicte, având acum responsabilitatea de a menține steagul sus pe alegoricul deal cucerit, simbol al rezistenței și al determinării lor.

Fiecare dintre ei aducea o forță unică și o înțelepciune acumulată de-a lungul secolelor. Rha's Al'Ghul, cunoscut pentru strategia sa impecabilă și curajul său neclintit, era cel care inspira cel mai mult. Jas'Damas, cu inteligența sa ascuțită și abilitățile diplomatice, era maestrul în negocieri și alianțe. Ham'Dabl, cunoscut pentru puterea sa fizică și determinarea de nezdruncinat, era stâlpul de sprijin în lupte directe. Rwolf, cu cunoștințele sale vaste despre artele oculte și strategiile ascunse, aducea claritate și planificare în momentele de criză. Hany, expert în tactici și manipulări subtile, reușea să aducă echilibrul necesar în orice situație tensionată.

Împreună, acești lideri formau un nucleu de neclintit, gata să facă față oricărei provocări. Dealul cucerit nu era doar un teritoriu fizic, ci un simbol al unității și al determinării lor de a proteja Egiptul și de a dezvălui adevărul ascuns în hieroglifele templului. În timp ce zilele critice se apropiau, Rha's Al'Ghul, Jas'Damas, Ham'Dabl, Rwolf și Hany rămâneau vigilenți, conștienți de faptul că soarta Egiptului și a poporului său depindea de deciziile și acțiunile lor.

Ei supraviețuiseră unui mare treacat. Lumea credea în Elio, dar credea și în ceea ce se credea în fiecare regiune, ceea ce mai târziu avea să aducă suferință și momente grele. Zeii locali și tradițiile străvechi coexistau cu credințele noi, creând un amestec complex de ideologii și practici spirituale. Această diversitate religioasă, deși bogată în cultură și tradiție, adesea ducea la conflicte și neînțelegeri.

Rha's Al'Ghul, Jas'Damas Rwolf, Ham'Dabl Hany și ceilalți lideri ai Crezului Asasinilor erau conștienți de provocările pe care le aducea această pluralitate de credințe. Ei înțelegeau că unitatea era esențială pentru a face față încercărilor ce aveau să vină. În mijlocul acestei diversități religioase, ei trebuiau să găsească o cale de a menține pacea și stabilitatea, fără a sacrifica identitatea culturală și spirituală a poporului lor.

Crezul Asasinilor nu era doar un simplu ordin, ci un bastion al cunoașterii și al înțelegerii. Membrii săi erau antrenați să navigheze printre capcanele politice și religioase ale vremii, folosindu-și abilitățile pentru a proteja și a ghida. Fiecare lider aducea ceva unic în această luptă: Rha's Al'Ghul cu strategia sa, Jas'Damas Rwolf cu diplomația sa, Ham'Dabl Hany cu puterea sa.

În fața lor se afla o lume în schimbare, unde vechile credințe se confruntau cu noile idei, și unde fiecare decizie putea avea consecințe profunde. Înțelegerea și respectul reciproc erau cheia pentru a traversa aceste vremuri tulburi. În ciuda dificultăților, cei trei lideri erau hotărâți să găsească o cale de a menține echilibrul și de a asigura un viitor pentru poporul lor, chiar și în fața suferinței și a momentelor grele care păreau inevitabile.

În deșertul fierbinte și arid, unde nisipul se întindea la nesfârșit, Moise și grupul său priveau în zare. Controlau cel mai mare număr de monede schimbate în zona Israelului, dar destinul lor se schimbase brusc. Când povestea lor s-a revelat într-un mic sat, au fost nevoiți să facă o alegere drastică.

Jas’Damas Rwolf și Ham’Dabl Hany, liderii celor două familii, erau cei care orchestrau schimbările economice și politice. Însă, schimbarea aceasta i-a condus într-o direcție neașteptată. Au ajuns din nou la Moise, dar nu în Israelul pe care îl cunoșteau. Se aflau într-un loc necunoscut, plin de mister și provocări.

În adâncul nopții, lângă focul de tabără, cei doi lideri discutau despre următorii pași. „Trebuie să aflăm unde suntem,” spuse Jas’Damas Rwolf, privindu-l pe Ham’Dabl Hany. „Și trebuie să aflăm ce rol avem în această poveste.”

Ham’Dabl Hany dădu din cap aprobator. „Moise este cheia. El știe mai multe decât lasă să se vadă. Trebuie să fim alături de el, să-l sprijinim și să înțelegem planul divin.”

Între timp, Moise medita, încercând să înțeleagă mesajele primite de la divinitate. Era conștient de rolul său, dar și de complexitatea situației. „Dumnezeul meu m-a chemat să conduc poporul evreu spre libertate,” gândea el. „Dar acum, cu noii aliați, destinul nostru pare și mai complicat.”

Pe măsură ce zorii începeau să se crape, grupul își pregătea călătoria. Fiecare membru al Crezului Asasinilor știa că zilele următoare vor fi critice. Supraviețuirea lor depindea de capacitatea de a interpreta și răspunde corect la mesajele divine și de a face față provocărilor ce urmau.

„Trebuie să rămânem uniți și vigilenți,” spuse Jas’Damas Rwolf către grup. „Fiecare dintre noi are un rol crucial de jucat. Să ne pregătim pentru ceea ce urmează.”

Și astfel, în deșertul nesfârșit, în fața unor încercări necunoscute, Moise, împreună cu noii săi aliați, pășea înainte. Ei nu știau unde sunt, dar știau că destinul lor era în mâinile lor. În capitolul următor, aveau să descopere adevărul și să înțeleagă rolul fiecăruia în marea poveste a eliberării și a supraviețuirii.

În urma evenimentelor dramatice care au avut loc în satul din apropierea Israelului, Jas´Damas, Rwolf și Ham´Dabl Hany se găsesc acum într-o situație cu totul nouă și neașteptată. În căutarea unui refugiu, se reîntâlnesc cu Moise, iar întâlnirea lor va marca începutul unor noi aventuri și peripeții. Pe măsură ce se apropie de o descoperire crucială, viața lor este pe punctul de a lua o întorsătură neașteptată. În timp ce se pregătesc să-și continue călătoria, cei trei vor fi nevoiți să se confrunte cu noi provocări și să își pună la încercare loialitatea și curajul. Așadar, în acest nou capitol, să ne aventurăm împreună în necunoscut și să descoperim ce rezervă destinul pentru acești eroi în căutarea lor de a-și găsi locul în lume.

Grupul este solid, dar fiecare individ poate aduce noi perspective...

 

 

 

 

Epopeea II

 

 

 

 

 

Capitolul 5

 

Alegerea pe care Faraonul o pregătea în fața lui Moise este un moment tensionat, plin de semnificație. În acel moment, ar putea fi clar că Faraonul este dispus să facă orice pentru a-și proteja propriile interese, chiar și să ofere o soluție care ar părea neobișnuită. Ideea că Siria începe să piardă în fața imperiului roman aduce o notă de tensiune geopolitică în poveste, arătând că evenimentele din lumea largă pot influența destinele personajelor noastre. Alchimia menționată sugerează că grupul celor cinci familii are acces la cunoștințe și resurse secrete, ceea ce adaugă un element misterios și intrigant. Toate aceste detalii sunt doar câteva fire ale unei povești complexe și fascinante, care așteaptă să fie desfășurată în întregime.

Alegerea pe care Faraonul o pregătea în fața lui Moise este un moment tensionat, plin de semnificație. În acel moment, ar putea fi clar că Faraonul este dispus să facă orice pentru a-și proteja propriile interese, chiar și să ofere o soluție care ar părea neobișnuită. Ideea că Siria începe să piardă în fața imperiului roman aduce o notă de tensiune geopolitică în poveste, arătând că evenimentele din lumea largă pot influența destinele personajelor noastre. Alchimia menționată sugerează că grupul celor cinci familii are acces la cunoștințe și resurse secrete, ceea ce adaugă un element misterios și intrigant. Toate aceste detalii sunt doar câteva fire ale unei povești complexe și fascinante, care așteaptă să fie desfășurată în întregime.

Prepararea unei rețete chimice atât de complexe și elaborată cum este descrisă necesită o expertiză considerabilă în domeniul botanic, chimic și farmaceutic. În primul rând, obținerea materiilor prime ar fi o provocare majoră. Amestecul de 28 de petale de flori și praf de la 35 de semințe diferite ar necesita obținerea și pregătirea acestor ingrediente într-o formă pură și netoxică. Acest lucru poate fi dificil având în vedere varietatea și disponibilitatea acestor plante.

În al doilea rând, standardizarea dozelor ar fi esențială pentru obținerea rezultatelor consistente și predictibile. Este crucial să se măsoare cu exactitate și să se standardizeze dozele exacte ale fiecărui ingredient, ceea ce necesită un control strict al calității și al procesului de măsurare.

Un alt aspect important este compatibilitatea ingredientelor. Este necesar să se asigure că toate ingredientele din amestec sunt compatibile între ele și că nu interacționează în mod negativ. Acest lucru necesită o înțelegere profundă a chimiei și a interacțiunilor substanțelor chimice.

Adăugarea unui hormon și a unui drog în teste adaugă o altă dimensiune de complexitate. Farmacistul trebuie să fie conștient de etapele de testare și de siguranța acestor substanțe înainte de a le include în rețetă.

În plus, evaluarea siguranței și eficacității este crucială. Este necesară o evaluare riguroasă a siguranței și eficacității rețetei, inclusiv teste de laborator, studii clinice și evaluarea datelor disponibile despre fiecare ingredient și despre combinația lor.

În cele din urmă, gestionarea riscurilor și a efectelor secundare este o preocupare majoră. Există riscul ca această rețetă să producă efecte secundare sau reacții adverse, mai ales dacă sunt implicate hormoni și droguri în teste. Este important să se identifice și să se gestioneze aceste riscuri înainte de a recomanda sau de a folosi rețeta.

În ansamblu, prepararea unei astfel de rețete ar necesita nu doar cunoștințe avansate în domeniile botanic, chimic și farmaceutic, ci și o atenție deosebită la detalii, precizie și etică profesională.

În crez, acest lucru ar putea servi ca un ritual sacru la altarul Sfântului Graal, o practică care implică adesea o serie de simboluri și ceremonii elaborate. Violarea sau idolatrarea unui buchet de flori timp de 35 până la 55 de minute ar putea fi parte din acest ritual, împreună cu cântări de laudă și acte de închinare. Acest ritual ar putea avea o semnificație profundă și ar putea fi asociat cu diverse credințe și învățături din crez, iar practicanții ar putea considera că participarea la acest ritual îi apropie de înțelegerea și de conectarea cu divinitatea sau cu adevărul spiritual.

Un om dintr-o mănăstire, profund ancorat în credința și practicile sale religioase, poate fi asemănat cu un activist într-un mod surprinzător. Amândoi caută să urmeze o credință puternică și să acționeze în conformitate cu principiile lor. Chiar dacă căile lor sunt diferite, ambele persoane pot fi motivate de un simț profund al scopului și al dedicării către o cauză.

Omului din mănăstire îi poate fi fundamentală credința și viața duhovnicească. El poate petrece mult timp în rugăciune, meditație și servicii religioase, căutând să își apropie sufletul de divinitate și să trăiască în conformitate cu învățăturile credinței sale. În timp ce trăiește într-o comunitate religioasă, acest om poate fi implicat în diverse activități caritabile și sociale, oferind ajutor și sprijin celor din jur, subliniind valorile de compasiune și altruism.

Pe de altă parte, activistul poate fi dedicat unei cauze sociale sau politice. El poate milita pentru drepturile omului, justiție socială, protecția mediului sau alte chestiuni care consideră că sunt vitale pentru binele societății. Activistul poate organiza proteste, campanii de conștientizare, petiții și alte forme de acțiune civică pentru a atrage atenția asupra problemelor și pentru a promova schimbarea. În același timp, el poate fi implicat în comunitatea sa locală, lucru care îi oferă oportunitatea de a conecta oamenii și de a consolida suportul pentru cauza sa.

Deși căile lor pot părea diferite la prima vedere, atât omul din mănăstire, cât și activistul sunt motivați de un simț profund al responsabilității sociale și al compasiunii față de ceilalți. Amândoi caută să contribuie la binele comun și să aducă schimbări pozitive în lumea lor. În plus, ambele persoane pot fi văzute ca exemple de lideri în comunitățile lor, inspirând și mobilizând alții să se alăture eforturilor lor pentru progres și îmbunătățire.

Semiramidele babiloniene, celebrele grădini suspendate, au fost unul dintre cele mai uimitoare și misterioase monumente ale antichității. Construite în timpul domniei lui Nebucadnețar al II-lea, aceste grădini erau un tribut impresionant adus soției sale, regina Amytis din Media, care își dorea să vadă peisaje muntoase în Babilon, departe de câmpiile plate ale Mesopotamiei.

Imaginați-vă că vă plimbați pe aleile grădinilor suspendate, cu vegetația luxuriantă care înflorește în jurul vostru. Aerul este îmbibat de aromele florilor și de zgomotul păsărilor care își găsesc adăpost în copaci. Fiecare pas pe care-l faceți vă poartă într-o lume de frumusețe și liniște, departe de agitația și zgomotul orașului.

Privind în jos, puteți admira arhitectura impresionantă a grădinilor, cu terasele lor în trepte și canalele de irigații care asigurau apă plantelor. Acestea erau o adevărată oază de verdeață și viață în mijlocul unui oraș mare și vibrant.

În timp ce vă plimbați, simțiți o legătură profundă cu natura și cu universul înconjurător. Fiecare element al grădinilor pare să vă îmbrățișeze și să vă conecteze la esența vieții și a existenței.

Această experiență unică de conectare cu natura și cu frumusețea ei poate fi un moment de contemplare și reflecție, oferind o pauză binevenită în agitația vieții de zi cu zi.

Moise se străduia să își găsească calea prin haosul și agitația lumii din jurul său. Cu fiecare pas pe care îl făcea, simțea cum tensiunea și presiunea creșteau în jurul lui. În mijlocul unei lumi în care fiecare mișcare părea să îl atragă în mijlocul atenției, el căuta un loc de liniște și reflecție.

Piramida se înălța în fața sa, impunătoare și misterioasă, amintindu-i de vechile legende și mituri care o învăluiau. În lumina soarelui apus, contururile sale se pierdeau în cerul înstelat, iar Moise simțea că este atras de această structură masivă, care părea să aibă o forță și o prezență de neînvins.

În timp ce se apropia de piramidă, Moise simțea cum fiecare pas îl ducea mai aproape de răspunsurile pe care le căuta. În mijlocul acestei construcții monumentale, el spera să găsească înțelepciunea și lumină necesare pentru a-și ghida poporul în căutarea libertății și a adevărului.

Cu inima plină de speranță și determinare, Moise își continua călătoria către piramidă, pregătit să înfrunte provocările și misterele care îl așteptau înăuntru.

În liniștea solemnă a piramidei, Moise simțea o prezență sacrală, o forță misterioasă care părea să îl îndrume. În mijlocul acestei atmosfere încărcate de energie divină, Moise aude un șoaptă suavă care îl îndeamnă să meargă și să vorbească cu Domnul.

Încărcat de emoție și cu inima plină de reverență, Moise își îndreaptă pașii către locul sacru unde se simțea prezența divină. În adâncul piramidei, într-un sanctuar ascuns, el avea să întâlnească taina și înțelepciunea care îl vor ghida în călătoria sa spre lumină și adevăr.

Cu fiecare pas înainte, Moise simțea cum puterea și încrederea în el cresc. În ciuda incertitudinilor și provocărilor care îl așteptau, el știa că acesta era începutul unei călătorii spirituale care avea să îi schimbe viața și să îi aducă înțelegerea și pacea interioară.

Presența lui Moise în mijlocul lor era ca lumina care străbate întunericul, aducând speranță și încredere în inimile oamenilor. Cu fiecare pas pe care îl făcea în căutarea adevărului și a cunoașterii divine, Moise inspira respect și admirație printre cei din jurul său.

Numele său, Haira Ramses, era sinonim cu înțelepciunea și cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii îl priveau ca pe un lider al luminii, un mesager al divinului, care îi călăuzea spre o viață mai bună și spre eliberare. În vremuri de îndoială și incertitudine, Moise era stânca pe care oamenii își puteau sprijini speranțele și credința lor.

Întâlnirea sa cu Omul Soare și dialogul său cu Divinitatea erau subiectul de discuție și de contemplare în mijlocul comunității. Moise era considerat un canal prin care Dumnezeu își transmitea mesajele, iar oamenii priveau la el cu reverență și devotament, recunoscând că el era alesul lor, cel care le va aduce lumină și izbăvire.

 

Capitolul 6

 

Piramidele, martori ai eternității, se ridicau maiestuos în lumina soarelui arzător al deșertului. În fața lor, Moise, figura centrală a destinului evreilor, părea un paradox viu: un om simplu, dar cu o misiune divină. Povara alegerii divine și a responsabilității îl însoțea la fiecare pas, fiind alături de el în momentele de glorie, dar și în clipele de disperare.

Într-una dintre numeroasele sale întâlniri cu faraonul Ramses, aceasta, Moise i-a vorbit acestuia despre legătura sa supremă cu Dumnezeu. Moise îi spunea faraonului că Dumnezeu nu poate fi limitat la simpla reprezentare a Soarelui, așa cum credeau egiptenii. Cu toate că vorbele lor erau de obicei prietenești, Ramses, care îl respecta pe Moise ca pe un om cu fire profetică, nu putea accepta această idee. În concepția lui Ramses, structura de putere a Egiptului era suficient de stabilă, bazându-se pe cei doi consilieri principali: unul spiritual și unul politic.

Pe de altă parte, Moise susținea că Egiptul, devenind un imperiu, avea nevoie de o structură mai complexă de conducere, inclusiv consilieri în paza și în economie. Aceste discuții, deși adesea detaliate și intense, păreau să se apropie de sfârșit. Într-un moment de tensiune crescută, când Moise a atins o bijuterie, a fost brusc oprit de un strigăt asurzitor, un semn că discuțiile lor nu mai puteau continua în același ton.

După întâlnirea sa profundă cu Omul Soare, Moise devenise un simbol al speranței pentru poporul său. Se vorbea printre evrei că el nu era doar un simplu conducător, ci un mesager al lui Dumnezeu, cel ce aduce lumina cunoașterii și a libertății. Oamenii din jurul său simțeau că fiecare cuvânt rostit de el purta o putere mistică, o autoritate care transcendea lumea fizică și ajungea direct în inimile lor.

Legăturile dintre conducerea evreiască, reprezentată de Moise, și cea a Egiptului, în frunte cu faraonul, păreau să se fi schimbat spre rău, iar acest lucru nu făcea bine deloc. Lumea era mai agitată, iar vestea că în piramidă trăiau doi copii ai faraonului nici măcar nu mai conta pe stradă. Toți simțeau un timp al conflictului, al răutății și al lucrurilor neterminate. Inclusiv barbarii, celții și galii aveau de făcut comentarii, susținând că ei nu vor ajunge în locul evreilor și nu se vor ocupa de a-i face să devină violenți. Începuseră să se așeze ca paznici bine costume, în poziție de așteptare. A cui? A puterilor egiptene, care întârziau să ajungă și să le dea indicații.

Într-o noapte senină, sub cerul plin de stele, Moise a simțit chemarea divină mai puternică decât oricând. A urcat pe treptele marii piramide, iar pietrele reci păreau să vibreze sub pașii săi. În vârful piramidei, un loc unde cerul întâlnea pământul, Moise și-a deschis inima și mintea către Creator. În acel moment de comuniune sacră, vocea lui Dumnezeu a răsunat clar și puternic, dându-i instrucțiuni clare și promisiuni de eliberare pentru poporul său.

Moise, cu inima plină de certitudinea divină, a coborât piramida cu o nouă forță. Acel dialog cu Divinitatea nu era doar un moment personal de revelație, ci un mandat pentru întreaga comunitate. Oamenii din jurul său știau că Moise avea un dar unic: abilitatea de a comunica cu Cel de Sus, iar acest lucru îi făcea să creadă și mai mult în el.

Întors la comunitatea sa, Moise era privit ca un far în mijlocul furtunii. Povestea întâlnirii sale cu Omul Soare și a conversației divine s-a răspândit rapid. Fiecare cuvânt al său era absorbit cu atenție de cei care căutau răspunsuri și îndrumare. Moise le-a vorbit despre misiunea lor, despre libertate și despre promisiunea unui nou început. Cuvintele sale aduceau lumină în întunericul care îi înconjura, oferind un scop clar și o speranță concretă.

Însă drumul nu era lipsit de provocări. Ramses, faraonul Egiptului, vedea în Moise o amenințare la adresa autorității sale. Încercările faraonului de a-l înfrunta și de a-i pune piedici erau neîncetate. Dar Moise, cu încrederea sa nestrămutată în Dumnezeu, continua să lupte pentru libertatea poporului său.

În acest context tumultuos, cele cinci familii ale Crezului Asasinilor își găseau locul în această poveste complexă. Ele, cunoscătoare ale alchimiei și ale tainelor ascunse, înțelegeau că vremea schimbării era aproape. Activitatea lor clandestină și cunoașterea secretelor vechi le dădeau un avantaj în această luptă tăcută pentru putere și supraviețuire.

Cu fiecare zi care trecea, Moise devenea tot mai conștient de rolul său în planul divin. Alesul luminii, cel care vorbea cu Dumnezeu, era pregătit să își conducă poporul spre libertate. Confruntările cu faraonul și provocările pe care le întâmpina nu făceau decât să întărească determinarea sa.

Pe măsură ce se apropiau de momentul crucial al eliberării, Moise știa că destinul său și al poporului său era pecetluit de voința divină. Încrederea sa neclintită și dedicarea pentru misiunea sa îl transformau într-o adevărată legendă, un lider a cărui poveste avea să fie spusă și rescrisă de-a lungul veacurilor.

Din direcția Siriei și a Babilonului, un clan numit Niebelungii, instituit de Nebucadnețar, a sosit în Egipt. Sosirea lor a avut loc într-un moment extrem de nepotrivit, aducând cu ei oferte și influențe pe care Egiptul nu avea nevoie să le asimileze în acel moment de criză. Intențiile lor de a contribui cu grădinile și arhitectura lor remarcabilă ar fi fost binevenite în alte circumstanțe, însă situația era complicată de lipsa constructorilor egipteni. Problema cu Moise și poporul său provocase o instabilitate care făcea dificilă orice formă de dezvoltare arhitecturală.

Egiptul se afla într-un moment de impas istoric, un punct de cotitură pe care majoritatea nu doreau să-l recunoască. În realitate, fiecare etapă de dezvoltare necesită o pauză de apreciere și integrare, pentru a putea fi implementată eficient. În cazul Egiptului, această pauză era esențială, mai ales având în vedere faptul că aveau o piramidă construită și una "primita", un fapt care rămânea subiect de discuții în șoaptă.

Nu toți egiptenii erau dispuși să accepte această idee. Mândria națională era profundă, iar recunoașterea faptului că o parte din realizările lor ar putea fi atribuite unor forțe externe nu era ușor de acceptat. Aceasta era o perioadă în care mândria și identitatea egipteană erau puse la încercare, iar tensiunile crescânde între diversele facțiuni și influențe externe făceau situația și mai complexă.

Clanul celor cinci familii se concentra intens pe găsirea unei soluții pentru a aplana situația tensionată din Egipt. În această încercare, ei studiau texte antice și planurile templelor și piramidelor, căutând indicii și răspunsuri. Se părea că divinitatea nu era exclusivă doar pentru o singură cultură, căci cei trei lideri principali ai clanului – Rha's, Rwolf și Hany – auziseră un zvon în timp ce discutau, purtat de vânt, că zeii lor se ascundeau în Karnak.

Hotărâți să ajungă la o soluție, ei s-au dedicat studierii planurilor templului din Karnak, încercând să afle cum ar putea ajunge în cea mai privată și secretă zonă a acestuia. Scopul lor era să discute direct cu zeii egipteni și să ceară sfatul lor pentru a naviga aceste vremuri tulburi.

Cercetările lor au scos la iveală că intrarea în sanctuarul secret era nu doar bine ascunsă, dar și protejată de numeroase capcane și obstacole. Planurile arătau un labirint complex, plin de coridoare și încăperi secrete, fiecare gândită să descurajeze pe oricine încerca să pătrundă neinvitat. Accesul la zona cea mai privată era de asemenea protejat de coduri și inscripții care necesitau cunoștințe avansate de simbolistică religioasă și arhitectură sacră.

Pe măsură ce explorau aceste planuri, Rha's, Rwolf și Hany au început să înțeleagă că drumul spre sanctuarul zeilor nu era doar unul fizic, ci și unul spiritual. Era nevoie de o înțelegere profundă a tradițiilor și credințelor egiptene, precum și de o credință neclintită în propriile lor divinități. Realizând complexitatea și dificultatea sarcinii, ei au decis să-și adune resursele și să pregătească o expediție meticuloasă pentru a se asigura că vor reuși să ajungă la zeii din Karnak și să obțină răspunsurile pe care le căutau.

Cei trei asasini ai clanului, Rha's, Rwolf și Hany, au reușit să pătrundă în templul din Karnak, trecând cu greu printr-o serie de teste și obstacole care le-au pus la încercare abilitățile și determinarea. Cu toate acestea, perseverența lor a dat roade, și au ajuns în fața zeilor. Într-un gest de disperare, au încercat să-și facă cunoscută situația printr-o atitudine agresivă, dorind cu ardoare să fie auziți și înțeleși.

În acel moment, Aeon Rha a intervenit. Privind către Aqun, el a cerut un vas cu apă, pe care a prezentat-o cu solemnitate și înțelepciune:

"Permiteți-mi să vă profetesc despre această apă. Ea vă va ține vii probabil pentru totdeauna, mai ales dacă îi veți găsi egalul... Acum aveți suficientă apă pentru a descifra ce se întâmplă cu acești evrei și pentru a înțelege situația lor. Noi suntem aici, dar nu pentru totdeauna și ne mirăm că ne-ați găsit. Se pare că avem mai multe rezolvate decât credeam.

Acum, lăsați-ne. Avem de planificat moartea lui Apophis. Voi ocupați-vă de Egipt."

Cu aceste cuvinte, Aeon Rha a transmis un mesaj clar și direct. Zeii și-au exprimat atât surprinderea, cât și respectul față de efortul depus de cei trei asasini pentru a-i găsi. În același timp, le-au reamintit că responsabilitatea pentru soarta Egiptului le aparținea, iar misiunea zeilor era de o natură mai profundă și cosmică, implicându-se în lupta eternă împotriva haosului reprezentat de Apophis.

Rha's, Rwolf și Hany au înțeles că, deși au primit recunoașterea zeilor, sarcina lor nu se încheia aici. Aveau acum o nouă determinare de a face față provocărilor ce urmau, știind că soarta Egiptului și a evreilor depindea de acțiunile și deciziile lor. Cu inimile încărcate de responsabilitate, au plecat din templu, pregătiți să-și îndeplinească rolul în această complexă și delicată situație.

Direct, cei trei asasini și-au îndreptat gândurile către clanul Niebelungi. S-au concentrat pe antrenament, pe dezvoltarea capacităților lor și pe pregătirea pentru misiunea ce avea să urmeze. Îi interesa mult de ce veniseră aceștia și dacă pot să se coalizeze cu ei pentru un viitor potrivit. În timp ce părăseau templul, Aeon Rha a mai adăugat câteva cuvinte de înțelepciune:

"Chiar la tocul portalului templului, aveți câte un obiect de fiecare parte, care nu va porni pentru secole, ci doar eventual pentru a vă atenționa ceva. Păstrați-le cu grijă! Sunt tehnologice. Veți înțelege!"

Aceste cuvinte sugerau că existau obiecte de o mare valoare și putere în acea zonă, dar că nu puteau fi folosite decât în circumstanțe excepționale. Acest sfat le reamintea că, în căutarea soluțiilor și a răspunsurilor, trebuie să fie atenți la detalii și să acționeze cu înțelepciune și precauție.

În timp ce Rha's pondera asupra cuvintelor sale, își fixă privirea asupra celor doi tovarăși de luptă, cu o determinare care îi caracteriza întotdeauna. Era clar că aceste obiecte pe care le-au găsit în templul din Karnak aveau o importanță deosebită și că era crucial să le păstreze în siguranță. Nu erau doar artefacte, ci ar putea să fie cheia către soluțiile pe care le căutau. În lumina revelațiilor pe care le primiseră cu privire la existența lor, era evident că misiunea lor avea să devină și mai periculoasă.

Pentru Rha's, încrederea în abilitățile sale de luptă și înțelepciunea sa strategică erau pietrele de temelie ale succesului în această călătorie. Cu toate acestea, știa că nu poate subestima importanța echipajului său. Avea încredere că Rwolf și Hany vor face tot posibilul pentru a proteja aceste artefacte valoroase, dar trebuiau să fie pregătiți pentru orice provocare care ar putea apărea în calea lor.

În ciuda muncii lor mai discrete și a tacticii lor bine puse la punct, Rha's, Rwolf și Hany știau că pot apărea obstacole neașteptate în calea lor. Totuși, această abilitate de a acționa discret și de a-și proteja artefactele era un avantaj în lupta lor pentru supraviețuire.

Când vine vorba de Clanul Niebelungi, cei trei asasini au decis să nu dezvăluie nimic despre descoperirea lor și despre obiectele tehnologice pe care le-au găsit în templu. În schimb, s-au hotărât să se concentreze pe stabilirea unui pact cu clanul, care să le permită să-și atingă obiectivele comune și să-și protejeze interesele reciproc.

În lumina acestor gânduri, echipa lor s-a îndreptat hotărât către următoarea etapă a călătoriei lor, cu ochii fixați pe obiectivele lor și cu determinarea de a le atinge, indiferent de obstacolele care ar putea apărea în calea lor.

 

Capitolul 7

 

Cei trei asasini, după ce au trecut cu succes prin labirintul templului din Karnak și au citit povestea scrisă în hieroglife, s-au întors la faraon. Piramida i-a lăsat să treacă, parcă recunoscându-le misiunea și determinarea. Labirintul a fost depășit, iar povestea a fost citită și înțeleasă. Când au ajuns în fața faraonului, Haira era deja acolo, așteptându-i.

Haira, stând lângă faraon, asculta atent fiecare cuvânt. Faraonul, cu ochii plini de curiozitate și o ușoară teamă, a făcut un semn de aprobare, invitându-i pe cei trei să continue.

"Zeii ne-au arătat că Egiptul trebuie să se pregătească pentru schimbări mari," a adăugat Rwolf. "Trebuie să fim uniți și să colaborăm cu alte clanuri și popoare pentru a supraviețui acestor vremuri tulburi."

Hany, cel mai tânăr dintre asasini, și-a ridicat privirea și a spus: "Am întâlnit niște obiecte ciudate la ieșirea din templu. Aeon Rha ne-a spus că sunt de mare importanță și că trebuie păstrate cu grijă. Ele vor fi de folos doar în circumstanțe excepționale."

Aeon Rha, liderul lor, a făcut un pas înainte și și-a înclinat capul în semn de respect față de faraon. Cu o voce calmă, dar fermă, a început să povestească despre ceea ce au descoperit în templu și despre mesajul zeilor.

Faraonul, intrigat, a cerut să vadă acele obiecte. Cu o mișcare elegantă, Hany și Rwolf au scos din mantalele lor cele două obiecte, identice și de dimensiunea unei mâini. Faraonul le-a privit cu atenție, apoi și-a întors privirea spre Aeon Rha.

"Ce semnificație au aceste obiecte?" a întrebat faraonul.

Faraonul a dat din cap, recunoscând importanța cuvintelor lui Aeon Rha. "Foarte bine. Le vom păstra în siguranță."

În timp ce discuția continua, cei trei asasini s-au gândit direct la clanul Niebelungi. Era clar că antrenamentul și capacitățile lor ar putea fi esențiale pentru viitorul Egiptului.

"Nu avem a le declara Niebelungilor nimic, dar trebuie să ne concentrăm pe un pact cu ei," a spus Rwolf.

"Trebuie să găsim o cale de a colabora cu ei pentru a ne asigura că Egiptul va supraviețui acestor vremuri tulburi," a adăugat Hany.

Cei trei asasini știau că următoarele zile vor fi critice. Trebuiau să fie atenți la detalii și să acționeze cu înțelepciune și precauție. Cu gândul la misiunea lor și la viitorul Egiptului, s-au pregătit pentru ceea ce urma.

În timp ce asasinii își planificau următoarele mișcări, Moise se afla într-o situație disperată. Închis de faraon, simțea că întreaga amploare a situației îi scăpase de sub control. Pentru prima dată, Moise se simțea lipsit de darul divin care îl ghidase până atunci, și tăcea în fața unei amenințări iminente.

Faraonul, înfurat de insistențele lui Moise de a elibera poporul evreu, a hotărât să îl închidă, crezând că astfel va putea înăbuși revolta. Dar tăcerea lui Moise nu era un semn de capitulare, ci un preludiu al unei furtuni care urma să vină.

Amenințarea Exodului plana asupra Egiptului ca un nor întunecat. Poporul evreu, încurajat de promisiunile divine și de conducerea lui Moise, era pregătit să își revendice libertatea. În timp ce Moise stătea închis, reflectând asupra misiunii sale, o tensiune crescândă se simțea în aer.

Egiptenii erau neliniștiți. Vestea că doi copii ai faraonului locuiau în piramidă nu mai conta pe străzi. Toți simțeau că se apropie un conflict, o bătălie între voința divină și ambițiile umane. Barbarii, celții și galilor, simțind schimbarea în aer, începeau să se așeze ca paznici, bine costumați, în așteptarea unui deznodământ.

Legăturile dintre conducerea evreiască, reprezentată de Moise, și faraonul egiptean, păreau să se fi deteriorat complet. Lumea era mai agitată ca niciodată, iar fiecare zi aducea noi provocări și incertitudini.

Moise și poporul său se pregăteau pentru Exod, un eveniment care avea să schimbe cursul istoriei pentru totdeauna. Egiptul, în pragul unui nou capitol, trebuia să facă față unei crize fără precedent, iar destinul său depindea de deciziile pe care le lua în acele momente cruciale.

Prezența celor zece plagi, notate și studiate de faraon și de consilierii săi, aduce o nouă dimensiune de complexitate și tensiune situației. Aceste plăgi reprezintă nu doar fenomene naturale ci și semne ale nemulțumirii divine și ale voinței de eliberare a poporului evreu. Faraonul, confruntat cu aceste amenințări și cu presiunea crescândă a lui Moise și a poporului său, se găsea într-o poziție dificilă, cu alegeri care ar putea avea consecințe devastatoare. Astfel, prezența celor zece plagi nu numai că amplifică tensiunea și anxietatea din Egipt, dar și adaugă o notă de inevitabilitate și iminență a schimbării, punându-l pe faraon în fața unei decizii dificile între a se supune voinței divine sau a-și menține autoritatea cu orice preț.

Participarea lui Hany Jaz'Damas și Rha's Al-Ghul în Exod, alături de poporul evreu, aduce o dimensiune profundă și fascinantă în povestea în curs de desfășurare. Ei nu sunt doar membri ai grupului asasinilor, ci și persoane complexe, cu origini și identități distincte. Fiind de origine bastinasi și mixuiti, ei se află într-o poziție singulară, care aduce cu sine nu doar dificultăți și dileme personale, ci și oportunități de creștere și înțelegere.

Încorporarea lor în mișcarea Exodului nu este doar o chestiune de solidaritate sau loialitate față de poporul evreu, ci și o călătorie de auto-descoperire și reconciliere cu propriile lor identități și origini. În mijlocul acestui tumultuos eveniment istoric, Hany și Rha's trebuie să navigheze prin labirintul complex al propriei lor existențe, în timp ce se confruntă cu provocările și obstacolele pe care le întâmpină în drumul lor spre libertate și autodeterminare.

Această dinamică interculturală și interetnică nu numai că adaugă o tensiune fascinantă la poveste, ci și subliniază complexitatea și diversitatea umanității. Prin intermediul experienței lor, cititorii sunt invitați să exploreze teme profunde precum identitatea, apartenența și solidaritatea în contextul unei povesti pline de suspans și intrigă.

Odată cu încheierea celei de-a zecea plăgi, templul din Karnak a revenit la normalitate, iar zeii care îl populaseră au plecat, lăsând în urmă o atmosferă de tăcere și goliciune. În acest moment de tranziție, Hany și Rha's au simțit că obiectele lor personale, aparatele lor, au fost influențate în mod misterios de prezența zeilor. Aceste artefacte, în mod obișnuit, păreau a fi simple obiecte, dar acum emanau o energie ciudată și o prezență palpabilă.

Cu toate că nu puteau explica cu exactitate ce s-a întâmplat, Hany și Rha's au simțit că obiectele lor au fost marcate în mod special de divinitatea care a părăsit templul. Acest lucru le-a dat senzația că sunt parte dintr-un eveniment mai mare, că sunt implicați într-o poveste divină ce depășește înțelegerea lor umană. În timp ce se uitau la aceste artefacte, simțeau că sunt conectați la ceva mai presus de ei înșiși, că sunt parte dintr-o călătorie spirituală care le depășește limitările individuale.

Această experiență a lăsat o amprentă puternică în mintea lor, semnificând începutul unei noi etape în călătoria lor. În timp ce se îndreptau către Luxor, cu Obelskul în mâinile lor, Hany și Rha's au simțit că sunt pregătiți să facă față oricăror provocări viitoare, încrezători că zeii le veghează pașii și că sunt conduși către un scop mai mare decât ei înșiși.

Descoperirea că aparatele lor au "ochi" a fost o revelație surprinzătoare pentru Hany și Rha's. Aceste obiecte, aparent simple la suprafață, posedau o capacitate neașteptată de a percepe mediul înconjurător și de a interpreta semnalele subtile din univers. Ochii lor artificiali erau înzestrați cu o tehnologie avansată care le permitea să detecteze și să analizeze diverse semne și indicii, inclusiv semnele din astre.

Prin intermediul acestor ochi artificiali, Hany și Rha's au putut corela informațiile despre locurile în care se aflau cu datele privind mișcarea astrelor și constelațiile. Această capacitate le-a oferit o perspectivă unică asupra drumului lor și a destinului lor, permițându-le să anticipeze evenimentele viitoare și să navigheze prin provocările cu mai multă înțelepciune și claritate.

Pe măsură ce explorațiile lor continuau, ei au descoperit că aceste semne și indicii erau legate de o serie de școli și culturi antice, care se întindeau de la doctrinele vechi ale unui Dojo la învățăturile avansate ale unor secte misterioase. Acest lucru i-a condus către realizarea că înțelepciunea și cunoștințele acumulate de-a lungul mileniilor erau esențiale pentru înțelegerea lumii și pentru navigarea în viață.

Astfel, descoperirea acestor "ochi" ai aparaturii lor nu numai că le-a oferit o perspectivă unică asupra lumii, dar i-a condus și la o mai profundă apreciere a culturii și a înțelepciunii umane. În căutarea lor pentru a-și îndeplini destinul și pentru a-și atinge scopurile, Hany și Rha's au învățat că învățarea și respectul pentru cunoaștere sunt atât de importante precum capacitatea lor de a acționa și de a lua decizii înțelepte.

Hany și Rha's nu erau străini de dificultățile și provocările vieții. Crescând într-un mediu marcat de mister și ascunzisuri, ei învățaseră să se adapteze și să se descurce în fața adversităților. Fiecare experiență din trecutul lor îi pregătise pentru aventurile și confruntările viitoare.

În copilărie, ei se familiarizaseră cu secretele și ritualurile sectelor misterioase care îi înconjurau. Aceste experiențe îi învățaseră să fie vigilenți și precauți, să fie conștienți de subtilitățile lumii și să se adapteze rapid la schimbările neașteptate.

Pe măsură ce au crescut, ei au învățat să-și dezvolte abilitățile și să-și cultive înțelepciunea. Fiecare lecție învățată și fiecare obstacol depășit i-a făcut să devină mai puternici și mai înțelepți. Ei au învățat să aprecieze cunoașterea și să caute mereu să-și îmbunătățească abilitățile, pregătindu-se pentru provocările și oportunitățile care aveau să vină.

Astfel, când au descoperit "ochii" aparaturii lor și capacitatea acestora de a interpreta semnele și indiciile din jurul lor, Hany și Rha's au simțit că sunt pregătiți să facă față oricăror provocări. Experiențele lor anterioare le-au dat încredere și determinare să continue căutarea lor și să își urmeze destinul, indiferent cât de dificilă ar fi fost calea înainte.

Momentul de cotitură pentru Moise s-a ivit într-un mod neașteptat și dramatic. În timp ce se pregătea să plece, a fost atacat de doi egipteni necunoscuți, probabil trimiși de faraon sau de susținătorii acestuia. Agresiunea lor a fost brutală, iar Moise s-a simțit aproape copleșit de forța și violența lor.

În clipa de disperare, când părea că întunericul înconjoară totul, a avut loc un miracol. Un sarpe răvășit și înspăimântător a apărut brusc, înspăimântând agresorii lui Moise. Într-un moment de neînțeles, toiagul lui Moise a căzut pe fruntea sa și, cu această acțiune aparent accidentală, el a fost trezit și energizat.

Această întâmplare miraculoasă a adus o schimbare radicală în perspectiva lui Moise. În loc să fie învins de teamă și deznădejde, el a simțit o nouă putere și hotărâre în el. A realizat că avea o misiune divină de îndeplinit și că era pregătit să își asume această responsabilitate, oricât de dificilă ar fi fost calea înainte.

Astfel, evenimentul aparent aleatoriu cu sarpele și toiagul a fost punctul de pornire pentru Moise în călătoria sa epică pentru eliberarea poporului evreu din robia egipteană. A fost un semn al intervenției divine și o confirmare a scopului său divin.

Astfel, exodul nu era doar o fugă din robie, ci o călătorie spirituală și fizică către un tărâm sacru, unde visurile lor de libertate și prosperitate puteau deveni realitate. Moise, cu toiagul său și cu o inimă plină de credință, conducea poporul evreu cu determinare, știind că destinul lor era să ajungă în Țara Promisă.

 

Capitolul 8

 

Aveau să ajungă la pace, plinătate și bunătate. Moise, în timp ce conducea poporul său prin deșert, părea să aibă o legătură specială cu Soarele. În momentele de solitudine și reflecție, părea că vorbește cu o prezență nevăzută, dar puternică. Deși această legătură nu era evidentă pentru toți, Moise știa că Soarele îi vorbea doar lui, oferindu-i îndrumare și înțelepciune.

Soarele îi spunea lui Moise că destinația lor era mai mult decât un simplu loc fizic. Arabia eternă, o viziune a unei țări binecuvântate și fertile, era ceea ce Moise vedea în mintea sa. Cu toate acestea, Soarele nu-i permitea să vadă dincolo de această viziune, păstrând o parte din misterul divin. Moise înțelegea că aceasta era o încercare a credinței și că trebuia să se încreadă în ghidarea spirituală pentru a-și conduce poporul către destinația promisă.

Pe măsură ce zilele treceau și drumul devenea tot mai dificil, Moise își menținea credința și speranța. El știa că pacea, plinătatea și bunătatea așteptau poporul său la capătul acestei călătorii. Comunicarea sa cu Soarele, chiar dacă misterioasă, îi oferea puterea de a continua și de a-i inspira pe cei din jurul său.

În fiecare zi, Moise împărtășea cu poporul său viziunea unei Arabii eterne, unde toți vor găsi un nou început și o viață plină de prosperitate. Această viziune le oferea motivația necesară pentru a trece peste dificultățile călătoriei și pentru a rămâne uniți în fața provocărilor.

Moise, cu toiagul său fermecat și cu credința sa neclintită, conducea poporul evreu prin deșert, știind că fiecare pas îi aducea mai aproape de promisiunea unei vieți noi și mai bune. În tăcerea nopților deșertice, el vorbea cu Soarele, găsindu-și forța și înțelepciunea pentru a continua această călătorie sacră.

Al'Ghul punea inteligența sa pe aceste realități, încercând să înțeleagă mai bine complexitatea și semnificația călătoriei lor. În timp ce Moise se ghida după vocea Soarelui și viziunile sale divine, Al'Ghul, un om cu o minte ageră și analitică, își folosea rațiunea pentru a desluși detaliile practice și strategice ale călătoriei.

El observa cum fiecare pas al călătoriei era plin de simbolism și semnificație, de la trecerea prin Marea Roșie la proviziile divine de mană și apă din stâncă. Pentru Al'Ghul, aceste miracole erau nu doar manifestări ale voinței divine, ci și oportunități de a învăța și de a se adapta. Își dădea seama că succesul expediției depindea nu doar de credință, ci și de înțelepciunea practică și de capacitatea de a face față provocărilor.

În momentele de liniște, Al'Ghul analiza harta cerului, încercând să descifreze semnele astrologice și să găsească rute optime prin deșert. Cu fiecare noapte petrecută sub cerul înstelat, el își adâncea cunoștințele despre astre și despre modul în care acestea puteau ghida drumul. Al'Ghul înțelegea că inteligența și rațiunea sa erau daruri prețioase, care puteau completa viziunile spirituale ale lui Moise.

În timp ce Moise vorbea cu Soarele și se lăsa ghidat de înțelepciunea divină, Al'Ghul folosea toate resursele sale intelectuale pentru a sprijini această călătorie sacră. Împreună, ei reprezentau o combinație perfectă de credință și rațiune, de misticism și pragmatism. Această sinergie era esențială pentru a-i conduce pe evrei către destinația promisă.

Al'Ghul vedea în fiecare încercare o lecție și în fiecare obstacol o oportunitate de a învăța și de a crește. Inteligența sa îi permitea să anticipeze provocările și să pregătească soluții înainte ca problemele să devină insurmontabile. În acest fel, Al'Ghul devenea un pilon al comunității, oferind stabilitate și direcție într-o călătorie plină de incertitudini.

Moise și Al'Ghul, fiecare cu darurile sale unice, lucrau împreună pentru a-i ghida pe evrei prin deșert, spre o nouă viață de pace și prosperitate

Această colaborare era esențială pentru succesul lor, demonstrând că atât credința, cât și inteligența sunt necesare pentru a atinge scopurile mărețe.

Moise vedea urme ale trecutului său și ale viitorului prea strălucitor în multe locuri. Oriunde mergea, peisajele deșertului păreau să se transforme în scene dintr-o altă epocă, evocând amintiri și viziuni ce se întrepătrundeau cu realitatea. În fiecare dune de nisip și stâncă, în fiecare răsărit și apus de soare, Moise descoperea semne ale călătoriei sale spirituale și ale destinului poporului său.

De multe ori, aceste viziuni erau copleșitoare. El vedea imagini ale trecutului său – momentele petrecute la curtea faraonului, încercările și triumfurile anilor de peregrinări, întâlnirile profetice și revelațiile divine. Totodată, viziunile viitorului îi ofereau clipe de strălucire și speranță. Îl vedea pe poporul său liber, prosper și în siguranță, trăind în armonie cu natura și cu voința divină. Aceste imagini erau atât de puternice încât păreau să ardă în mintea sa ca niște stele călăuzitoare.

Pentru Moise, fiecare zi era un amestec de prezent, trecut și viitor. Aceasta îi conferise o claritate aparte, dar și o povară uriașă. El știa că fiecare decizie pe care o lua avea reverberații în timp, influențând nu doar viața sa, ci și a întregului popor. De aceea, căuta mereu îndrumarea divină, rugându-se și meditând în tăcere.

Când se opreau pentru odihnă, Moise adesea se îndepărta de tabără, urcând pe o colină sau stând lângă un izvor, reflectând asupra viziunilor sale. În acele momente, îi părea că lumea întreagă îi vorbește, oferindu-i fragmente de înțelepciune și răspunsuri la întrebările ce-l frământau. Întotdeauna revenea la poporul său cu o nouă determinare, conștient că rolul său nu era doar de conducător, ci și de intermediar între divin și uman.

Moise vedea nu doar urmele lăsate de pașii săi și ai poporului său, ci și drumurile viitoare pe care aveau să le parcurgă. Fiecare piatră și fiecare fir de nisip păreau să îi șoptească povești despre suferință și izbăvire, despre încercări și victorii. El înțelegea că trecutul și viitorul erau strâns legate, că fiecare acțiune prezentă avea consecințe și că destinul lor era să ajungă într-o țară promisă, unde vor trăi în pace și prosperitate.

Astfel, Moise, cu ochii săi ce vedeau dincolo de timp, continua să conducă poporul evreu, ghidat de viziuni și de înțelepciunea divină. El știa că calea era dificilă și plină de provocări, dar avea credința neclintită că vor ajunge la destinația lor, iar această credință îl făcea să persevereze, indiferent de obstacolele întâlnite.

Deși nimeni nu știa, Rha's, egipteanul, îi era cel mai mare apărător lui Moise. Acesta nu era doar un simplu asasin, ci și comandantul peste clanul Niebelungi, o poziție ce-i conferea autoritate și respect printre cei mai vajnici războinici.

Rha's Al'Ghul, cu origini nobile și un trecut încărcat de mistere și secrete, ascunsese cu dibăcie devotamentul său față de Moise sub masca unui lider rece și calculat. El își cunoștea misiunea și știa că protecția profetului era vitală pentru împlinirea destinului poporului evreu. Dincolo de fațada dură și de acțiunile precise ale unui războinic desăvârșit, Rha's își dedicase inima și mintea cauzei lui Moise.

În momentele de liniște, când restul grupului se odihnea, Rha's veghea asupra profetului, asigurându-se că nimeni nu se apropia neobservat. Instinctele sale de asasin erau întotdeauna în alertă, fiecare mișcare, fiecare sunet erau atent monitorizate. De-a lungul drumului prin deșert, el a interceptat de multe ori pericole ascunse – de la hoți de rând la agenți trimiși de faraon pentru a zădărnici planurile lui Moise.

Rha's nu era doar un protector în sensul fizic. În discuțiile lor private, el îi oferea lui Moise sfaturi și perspective din înțelepciunea străveche a Egiptului, ajutându-l să navigheze nu doar pericolele imediate, ci și capcanele politice și sociale ce veneau odată cu rolul său de lider. El îl îndruma pe Moise să fie prudent și să-și păstreze claritatea viziunilor, învățându-l cum să-și conserve energia și să rămână ferm în fața provocărilor.

Rha's știa că, pentru ca Moise să-și împlinească destinul, trebuia să fie protejat nu doar de amenințările exterioare, ci și de îndoielile interioare. Astfel, el devenea un stâlp de stabilitate și o sursă de încredere pentru Moise, chiar și în cele mai întunecate momente.

Această relație, deși necunoscută celorlalți, era esențială pentru succesul călătoriei lor. Rha's Al'Ghul, prin loialitatea și devotamentul său neclintit, contribuia decisiv la menținerea moralului și a direcției grupului. Deși ascunsă sub mantia discreției, legătura dintre Rha's și Moise era o forță motrice puternică, ghidându-i pe toți spre împlinirea promisiunilor divine.

Deși nimeni nu știa, Rha's, egipteanul, îi era cel mai mare apărător lui Moise și, de asemenea, comandantul peste clanul Niebelungi. Aceasta aducea multe râsete și mirări printre cei din jur, deoarece era neobișnuit ca bărbații să primească flori de la alți bărbați ca semn de apreciere și direcție. În timp ce bărbații primeau aceste flori simbolice de la camarazii lor, femeile din urmăritori primeau flori pentru direcție de la oamenii care îl însoțeau pe Moise, fiecare floare purtând un mesaj de încurajare și o ghidare subtilă către destinul lor comun.

Aceste gesturi aparent simple deveneau un simbol al unității și al colaborării în mijlocul dificultăților călătoriei lor. Florile, delicate și efemere, reprezentau speranța și frumusețea unui nou început, chiar și în mijlocul aridității deșertului. Femeile le primeau cu recunoștință, știind că fiecare floare era un semn al grijii și al respectului din partea bărbaților care le protejau.

Pe măsură ce grupul se micșora, adesea după lungi perioade de rugăciune și reflecție, ajungeau la munți sacri unde se opreau pentru a se odihni și a se reculege. În acele locuri, natura le oferea daruri prețioase: ciuperci, bureți sălbatici și mine subterane de apă, acele bidoane ingenios plasate sub pământ, care colectau apa de ploaie și o păstrau proaspătă pentru ei.

Această conexiune cu natura era vitală pentru călătoria lor. Ciupercile și bureții le ofereau hrană, iar apa proaspătă îi hidrata, ajutându-i să continue drumul prin deșert. Aceste resurse, aparent banale, deveneau comori neprețuite, simbolizând simplitatea și generozitatea naturii, în contrast cu opulența Egiptului pe care îl lăsaseră în urmă.

Moise, deși uneori părea absorbit de viziunile sale și dialogurile cu soarele, nu părea să fie conștient de toate aceste mici detalii care le asigurau supraviețuirea. Rha's, însă, mergea alături de lumea întreagă, urmărind fiecare mișcare a lui Moise și protejându-l în tăcere. El știa că fiecare moment de odihnă, fiecare rugăciune și fiecare dar al naturii erau pași necesari către noua lor destinație: Arabia eternă.

Această călătorie nu era doar una fizică, ci și una spirituală. Moise vorbea cu soarele, iar acesta îi dezvăluia viziuni ale unui viitor strălucitor, dar întotdeauna cu privirea îndreptată spre Arabia eternă. Rha's, cu inteligența și abilitatea sa de a analiza realitățile înconjurătoare, înțelegea importanța acestor momente și se asigura că fiecare detaliu era luat în considerare.

În aceste momente de pauză și reflecție, grupul se întărea, unit de experiențele comune și de speranța unui nou început. Rugăciunile lor se ridicau către ceruri, iar muntele sacru devenea un sanctuar al speranței și credinței. Cu Moise ghidându-i și Rha's protejându-i din umbră, erau pregătiți să facă față oricărei provocări care îi aștepta în drumul lor spre noua lor casă.

Pe măsură ce călătoria avansa, totul părea să se transforme într-o iluzie bine regizată. Moise, în tăcerea sa enigmatică, nu îi conducea către un tărâm necunoscut sau spre promisiunea unei noi națiuni, ci îi ducea înapoi la satul său natal. Această revelație se desfășura treptat, pe măsură ce peisajele familiare începeau să apară în fața ochilor obosiți ai călătorilor.

În spatele acestei călătorii se ascundea un plan mult mai simplu, dar și mai profund: Moise nu își ducea poporul spre o destinație glorioasă, ci îi readucea la rădăcinile lor. Satul natal al lui Moise nu era doar un loc fizic, ci un simbol al întoarcerii la esență, la originile lor, la simplitatea și autenticitatea vieții.

Rha's, care îl proteja pe Moise fără să își dezvăluie adevărata intenție, un hoci, începuse să înțeleagă scopul ascuns al acestei călătorii. În tăcerea sa vigilentă, Rha's observase schimbările subtile în comportamentul lui Moise, în felul în care privea spre orizont cu un amestec de nostalgie și determinare.

Pe măsură ce grupul se apropia de satul natal al lui Moise, un sentiment de familiaritate și liniște începea să se instaleze. Satul, cu casele sale simple și câmpurile fertile, le oferea exact acea pace și plenitudine după care tânjiseră atât de mult. Florile, odinioară semne de direcție și apreciere, deveneau acum simboluri ale întoarcerii acasă, un mesaj de la Moise călăuzindu-i nu spre un tărâm necunoscut, ci spre locul unde își puteau regăsi liniștea sufletească.

Chiar dacă mulți dintre ei nu știau ce să aștepte, descoperirea că Moise îi ducea înapoi la satul său a fost o revelație care le-a adus pace. Satul era locul unde trecutul și viitorul se întâlneau, unde amintirile și speranțele se împleteau într-o țesătură de viață autentică. În acest loc, poporul evreu putea să își construiască o nouă viață, bazată pe valori vechi, dar revigorate de experiențele călătoriei lor.

Rha's, comandantul clandestin și protectorul neștiut, recunoștea în acest sat potențialul unei noi începuturi. El înțelegea că adevărata putere nu stătea în cuceriri și în glorie, ci în capacitatea de a găsi pacea și armonia în mijlocul simplului și familiarului. Cu această realizare, Rha's se alătura celorlalți în acceptarea acestui nou destin, gata să construiască alături de ei o comunitate unită și puternică.

Anii treceau, iar comunitatea se transforma într-un exemplu viu de reziliență și adaptare. Generațiile tinere învățau de la cele vechi, păstrând tradițiile și valorile esențiale, dar și inovând și adaptându-se la noile realități. Trecutul și viitorul se împleteau într-o tapiserie complexă, fiecare fir reprezentând o poveste, o lecție, o speranță.

Astfel, ceea ce părea inițial o simplă întoarcere acasă devenea o epopee a reconstrucției și a reînnoirii spirituale. Sub conducerea înțeleaptă a lui Moise și protecția vigilentă a lui Rha's, poporul evreu reușea să își găsească nu doar un loc de trai, ci și un sens profund al identității și unității. Timpul, departe de a fi un inamic, devenea astfel un aliat în această călătorie continuă spre pace, plenitudine și bunătate.

 

Capitolul 9

 

Muntele Sinai începu să lumineze cu o strălucire orbitoare, o lumină divină ce părea să vină din interiorul muntelui. Oamenii, uluiți de această apariție, priveau fascinați și temători către vârful care acum era un focar de lumină sfântă. Rha’s, având o înțelegere profundă a semnelor divine, utiliză câteva picături din apele sacre pe care le păstra cu grijă. În șoaptă, se apropie de Moise și îi spuse:

„Acesta este Dumnezeul vostru.”

Moise simți o senzație profundă de recunoaștere și venerare. Știa că momentul revelației era aproape, că Dumnezeu urma să-i vorbească din nou și să-i dea îndrumări pentru poporul său. Lumina de pe munte devenea tot mai intensă, reflectând puterea și măreția divinității.

Rha’s, deși era un egiptean și comandant peste clanul Niebelungi, simțea o profundă conexiune spirituală cu Moise și poporul său. În acele momente de mare semnificație, rolul său de protector și ghid devenea și mai evident. El, alături de Hany și Jaz´Damas, formau un triunghi de forță și înțelepciune, gata să sprijine orice decizie ar lua Moise.

Poporul evreu, campat la poalele muntelui, aștepta cu sufletul la gură următorul pas al liderului lor. Erau pregătiți pentru orice le-ar fi cerut Moise, având o încredere neclintită în el și în misiunea divină pe care o purta. Un sentiment de anticipare și speranță plutea în aer, amestecat cu frica de necunoscut.

Fiecare membru al comunității se pregătea în felul său pentru marea revelație. Unii se rugau, alții meditau în liniște, iar copiii, inconștienți de magnitudinea momentului, se jucau printre corturi. Era un amestec de cotidian și sacru, un echilibru fragil între viața de zi cu zi și momentul istoric pe care îl trăiau.

Când Moise urcă pe Muntele Sinai, simțea o greutate pe umeri, dar și o determinare de nezdruncinat. Fiecare pas pe care îl făcea era însoțit de o rugăciune tăcută, o invocație către Dumnezeul său. Lumina devenea tot mai intensă pe măsură ce se apropia de vârf, iar atmosfera în jurul lui părea să vibreze de energie divină.

Ajuns în vârf, Moise căzu în genunchi și ridică mâinile spre cer, așteptând cuvântul Domnului. Și atunci, într-un moment de liniște profundă, glasul lui Dumnezeu răsună în inima lui, clar și puternic:

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”

Moise simți o copleșitoare pace și certitudine. Știa că aceste cuvinte erau destinate să ghideze poporul său către un nou capitol al existenței lor, unul de libertate și credință neclintită. Întors către oameni, Moise purta acum o expresie de încredere divină, pregătit să le împărtășească revelația primită.

La poalele muntelui, oamenii simțiseră și ei schimbarea. Luminile și energiile emanate din vârf le întăriseră convingerea că Moise era cu adevărat alesul lui Dumnezeu. Așteptau cu nerăbdare cuvintele lui, pregătiți să le urmeze fără ezitare.

Rha’s, Hany și Jaz´Damas, alături de întreg clanul Niebelungi, priveau de asemenea cu admirație și respect către Moise. Ei știau că ceea ce urma să spună avea să definească viitorul întregii comunități și erau gata să ofere tot sprijinul necesar pentru a transforma aceste viziuni divine în realitate.

Acest moment de revelație și comuniune divină marca o piatră de hotar în călătoria poporului evreu, o călătorie ce avea să continue cu și mai multă forță și credință.

Muntele Sinai începu să lumineze cu o strălucire orbitoare. Rha’s, folosind apele sale sacre, îi șopti lui Moise din nou:

„Acesta este Dumnezeul vostru.”

Moise simți profund adevărul acestor cuvinte. În timp ce se adunau pe munte, două umbre își făceau apariția, numele lor fiind rostite încet de către cei prezenți: Ilie și Iosif. Aceste figuri mistice păreau să fie chemate de prezența divină, iar lumina muntelui le oferea un aspect și mai supranatural.

Oamenii, privindu-i pe Ilie și Iosif, simțeau că prezența lor era un semn divin, o confirmare a legăturii sacre dintre Dumnezeu și poporul lui Moise. Moise, urmat îndeaproape de Rha’s, urca spre vârful muntelui, ghidat de lumina divină și de noua înțelegere a misiunii sale.

În timp ce Moise și Rha’s urcau pe Muntele Sinai, poporul rămânea în adorare și contemplare, înălțând rugăciuni către această prezență divină care lumina vârful muntelui. Lumina orbitoare care izbucnea de pe vârf le oferea tuturor o senzație de venerație și mister.

În timp ce Moise se apropia de vârf, sursa acelei lumini divine începea să devină din ce în ce mai clară pentru el. Rha’s, rămânând în urmă, își îndemna în gând fratele să continue, conștient de importanța acestui moment.

Între timp, cei doi umbri, Ilie și Iosif, priveau evenimentul de pe marginea muntelui, emanând o prezență înțeleaptă și protectorie. Poporul îi privea cu o amestecătură de venerație și curiozitate, înțelegând că aceste figuri aveau o legătură profundă cu divinitatea.

În timp ce Moise se apropia de vârf, o voce puternică începu să răsune, împărtășind înțelepciune și legi divine. Poporul, aflat la poalele muntelui, asculta cu reverență și teamă, simțind în fiecare cuvânt o putere care îi cuprindea sufletele.

Rha’s, înțelegând importanța acestui moment, rămânea în mijlocul poporului, oferindu-le sprijin și încurajare în fața acestei manifestări divine. În lumina puternică a muntelui, poporul simțea că trăiește un moment istoric, o întâlnire directă cu divinitatea care avea să le schimbe pentru totdeauna destinul.

Poporul a început să înțeleagă că acele două umbre, Ilie și Iosif, reprezentau mai mult decât aparențele sugerau. În lumina puternică a muntelui Sinai, ei au început să vadă în acești doi bărbați mai mult decât simpli însoțitori. Cuvintele și gesturile lor emanau înțelepciune și autoritate, iar poporul a început să îi privească cu o reverență deosebită.

Iluminarea spirituală care cuprindea poporul a început să le dezvăluie adevărata natură a acestor figuri enigmatice. În inimile lor, poporul a înțeles că Iosif îi va fi ca un tată, un ghid și un protector al încrederii, al înțelepciunii și al călăuzirii. În schimb, Ilie avea să fie profesorul lor cu inițiativă, cel care îi va îndruma pe calea luminii și a înțelepciunii divine.

Această înțelegere profundă a adus o nouă dimensiune în legătura poporului evreu cu divinitatea și cu propria lor identitate spirituală. În timp ce Moise se apropia tot mai mult de vârful muntelui, poporul simțea că întregul lor destin era să fie sculptat sub această lumină divină, iar Ilie și Iosif aveau să fie ghizii lor în această călătorie sacrală.

În timp ce Moise se apropia tot mai mult de vârful muntelui Sinai, poporul începuse să simtă o neliniște crescândă. Lumina orbitoare care emana de pe vârf le aducea o stare de frământare interioară, un amestec de teamă și anticipare. În această atmosferă tensionată, strigătele lor către Moise erau ca un ecou al unei dorințe arzătoare de cunoaștere și de înțelegere a divinității.

Cuvintele lor, pline de urgență și de dorință de revelație, îi îndemnau pe Moise să continue în călătoria sa către vârful muntelui, către acel loc de unde pare că izvorăște lumina divină. Pentru popor, acea strălucire era prea mult, prea copleșitoare pentru a o înțelege sau a o îmbrățișa în totalitate. În schimb, ei vedeau în Moise un intermediar, un călăuzitor care avea să pătrundă în tainele divine și să le aducă înțelepciunea și învățăturile înapoi la ei.

În acea chemare colectivă, se reflecta o dorință adâncă a poporului de a se apropia de divinitate și de a înțelege misterul lumii înconjurătoare. Prin vocea lor unită, ei își exprimau credința și încrederea în Moise ca lider spiritual, și în același timp, recunoșteau limitările lor umane în fața acelei lumini transcendentale.

Poporul incepu sa ´calculeze ce auzeau de la Niebelungi: Zeii grecilor lor erau adesea percepuți ca figuri antropomorfe cu trăsături umane, adorate pentru puterile și personalitățile lor distincte. Erau văzuți ca protectori, dar și ca ființe capricioase care puteau aduce dezastre dacă nu erau respectate corespunzător. Romanii ii vedeau ca protectori ai statului și societății lor, respectându-i pentru capacitatea lor de a aduce ordine și prosperitate. Zeii erau integrați în aspectele civice și militare ale vieții romane. Fenicienii și Cananiții adesea asociau zeii lor cu forțe naturale și puteri supranaturale legate de fertilitate, război și agricultură. Zeii erau venerați pentru capacitatea lor de a influența viața cotidiană și supraviețuirea comunității. Iar Mesopotamienii, legau zeii de elementele naturii și fenomenele meteorologice, venerându-i pentru controlul asupra acestor forțe și influența lor asupra agriculturii și prosperității.

Acum, zeii egipteni ii cunoastem, deci vom trece la restul:

Zeus - Jupiter - Baal

Zeus (Grec): Regele zeilor, stăpânul cerului și al tunetelor. Era văzut ca protector al omenirii și judecător suprem.

Jupiter (Roman): Echivalentul roman al lui Zeus, considerat de asemenea regele zeilor și protector al statului roman.

Baal (Fenician/Cananit): Un zeu al furtunii și fertilității, adesea venerat pentru puterea sa asupra agriculturii și vremii.

 

Hades - Pluton

Hades (Grec): Zeul Infernului, stăpânul lumii subpământene. Era temut și respectat pentru puterea sa asupra vieții de după moarte.

Pluton (Roman): Echivalentul roman al lui Hades, zeu al bogățiilor subpământene și al morții.

 

Poseidon - Neptun - Adad

Poseidon (Grec): Zeul mării, cutremurelor și cailor. Venerat de marinari și frica acestuia pentru puterea sa de a provoca dezastre naturale.

Neptun (Roman): Echivalentul roman al lui Poseidon, zeul mării și al apelor dulci.

Adad (Mesopotamian): Zeul furtunilor și ploii, adorat pentru controlul său asupra precipitațiilor și agriculturii.

 

Hestia - Vesta

Hestia (Grec): Zeița vetrei și a focului sacru. Era văzută ca protector al familiei și al casei.

Vesta (Roman): Echivalentul roman al lui Hestia, zeița vetrei domestice și a focului sacru.

 

Demetra - Ceres

Demetra (Grec): Zeița agriculturii și recoltei. Era foarte venerată de fermieri și de toți cei dependenți de agricultura.

Ceres (Roman): Echivalentul roman al lui Demetra, zeița cerealelor și recoltei.

 

Hera - Junona

Hera (Grec): Regina zeilor, protectoarea căsătoriei și a familiei. Adesea venerată ca zeiță a fidelității conjugale.

Junona (Roman): Echivalentul roman al Herei, protectoarea femeilor și a nașterii.

 

Atena - Minerva - Astarte

Atena (Grec): Zeița înțelepciunii, războiului strategic și meșteșugurilor. Adorată pentru inteligența și abilitățile sale strategice.

Minerva (Roman): Echivalentul roman al Ateneii, zeița înțelepciunii și a artelor.

Astarte (Fenician): Zeiță a fertilității, războiului și iubirii, venerată pentru influența sa asupra sexualității și procreării.

 

Hefaistos - Vulcan

Hefaistos (Grec): Zeul focului, fierarilor și meșteșugurilor. Respectat pentru abilitățile sale de a crea arme și armuri divine.

Vulcan (Roman): Echivalentul roman al lui Hefaistos, zeul focului și al metalelor.

 

 

 

Ares - Marte - Resheph

Ares (Grec): Zeul războiului și al violenței. Deși era temut și respectat, nu era întotdeauna popular din cauza naturii sale belicoase.

Marte (Roman): Echivalentul roman al lui Ares, zeul războiului, dar și protector al agriculturii și al statului roman.

Resheph (Cananit): Zeul războiului și al ciumei, venerat pentru puterea sa destructivă.

 

Artemis - Diana

Artemis (Grec): Zeița vânătorii, naturii și virginității. Adorată pentru protecția față de animalele sălbatice și pentru legătura sa cu natura.

Diana (Roman): Echivalentul roman al lui Artemis, zeița vânătorii, lunii și protectoarea tinerelor femei.

 

Hermes - Mercur

Hermes (Grec): Zeul mesager, protector al hoților și al călătorilor. Venerat pentru abilitatea sa de a se deplasa rapid și de a transmite mesaje divine.

Mercur (Roman): Echivalentul roman al lui Hermes, zeul comerțului, al comunicării și al călătoriilor.

 

Afrodita - Venus - Astarte

Afrodita (Grec): Zeița iubirii, frumuseții și dorinței. Venerată pentru influența sa asupra dragostei și relațiilor umane.

Venus (Roman): Echivalentul roman al Afroditei, zeița iubirii și frumuseții.

Astarte (Fenician): Deja menționată ca zeiță a fertilității, iubirii și războiului.

 

Dionis - Bachus

Dionis (Grec): Zeul vinului, al festivităților și al extazului. Adorat pentru capacitatea sa de a aduce bucurie și exuberanță.

Bachus (Roman): Echivalentul roman al lui Dionis, zeul vinului și al petrecerilor.

Până ce Moise coborî de pe munte, poporul avea discuții intense despre acești zei, care pentru ei erau noi și misterioși. Pentru popoarele mai nomade, precum cei cu clanurile Niebelungilor, aceste figuri divine nu erau necunoscute, și asta îi făcea să dezvolte subiecte bogate pe aceste teme. Evreii, având o religie mult mai simplă în gândire, monoteistă, se găseau acum într-o poziție interesantă și provocatoare,

 

Capitolul 10

 

În inima poporului, ideea de un "Tată" era una centrală și profundă. Ei înțeleseseră conceptul de Tată divin ca pe o prezență protectorie și îndrumătoare, care veghează asupra lor și le oferă călăuză în viață. Această relație era una intimă și puternică, în care poporul simțea că este iubit și îngrijit de către această prezență divină.

Conceptul de un Isus, adus în discuție, aducea o dimensiune cu totul nouă. Era ceva mai mult decât un simplu rang sau tip; era o prezență istorică și spirituală care le oferea speranță și mângâiere. Pentru mulți, Isus era un simbol al sacrificiului și al iubirii necondiționate, un model de viață și un ghid spiritual.

Această percepție a lui Isus ca pe un punct central în cronologia și în destinul lor era profund ancorată în credința lor și în învățăturile primite. Pentru popor, Isus reprezenta lumina și speranța în mijlocul întunericului și al incertitudinii, iar credința în el era unul dintre pilonii esențiali ai spiritualității lor.

Moise și poporul evreu aveau o relație complexă cu credința și încrederea în Dumnezeu. Pentru Moise, aceasta a fost o călătorie personală, o misiune pe care a îmbrățișat-o cu putere și devotament. El credea în propria sa chemare și în puterea lui Dumnezeu de a-i ghida pașii și de a-i sprijini în timpul acestei misiuni.

Poporul, pe de altă parte, a trecut printr-o evoluție spirituală pe parcursul acestei călătorii. De la începuturile lor în robie în Egipt până la momentul prezent pe muntele Sinai, ei au fost martorii unor miracole și evenimente care le-au întărit credința și încrederea în Dumnezeu. Aceste experiențe i-au condus pe un drum de auto-descoperire spirituală și de formare a unei identități naționale bazate pe credință.

În timp ce Moise a avut o relație personală puternică cu Dumnezeu, poporul evreu a început să înțeleagă și să abraze această credință într-un mod colectiv. Ei au văzut în Moise un lider spiritual și un canal prin care Dumnezeu le comunica voința și înțelepciunea Sa. Această credință colectivă i-a dat poporului puterea și curajul să își urmeze conducătorul în călătoria lor spirituală.

Astfel, credința lor în Dumnezeu și în viitorul promis, care avea să fie adus de un salvator, a devenit unul dintre pilonii fundamentali ai identității lor naționale și spirituale.

Să lăsăm acest subiect pentru mai târziu, când vom avea mai mult timp și claritate asupra direcției în care ne îndreptăm. Uneori, parcă, spațiul și timpul își contopesc limitele, iar noi trebuie să navigăm prin această nebuloasă cu grijă și înțelepciune.

Este interesant cum multe dintre zeitățile din mitologiile greacă și romană au echivalente sau corespondențe în alte culturi și mitologii, cum ar fi cea sumeriană sau feniciană. Aceste conexiuni ilustrează modul în care ideile și simbolurile au fost transmise și reinterpretate de-a lungul timpului și al spațiului cultural.

Numele și mitologiile din lumea antică reflectau diversitatea culturală și interpretările diferite ale acelorași fenomene naturale sau aspecte ale vieții. Fiecare cultură avea propriile sale zei și zeițe, uneori având suprapuneri cu alte culturi sau dând naștere la noi interpretări. De exemplu, grecii și romanii au avut o mare influență reciprocă în domeniul mitologiei. În cazul insulei Sicilia, aceasta a fost sub controlul grecilor și apoi al romanilor, iar mitologia a avut un impact semnificativ asupra vieții și a culturii acestor popoare.

Prin implicarea lui Rha's și a echipei Niebelungilor în schimbarea Romei, povestea noastră se îmbogățește cu o intrigă suplimentară și cu posibilitatea de a explora mai adânc conexiunile dintre personaje și evenimentele istorice. Acestă intervenție ar putea genera o serie de consecințe neașteptate și ar putea oferi o nouă perspectivă asupra modului în care personajele noastre interacționează cu lumea din jurul lor.

Această intervenție ar putea fi legată de alte elemente din mitologie sau istorie, precum conflictele politice, schimbările sociale sau mișcările de rezistență. Astfel, acțiunile lor ar putea avea un impact profund asupra evoluției evenimentelor în lumea antică.

Aceste figuri regale ale panteonurilor grecești, romane și feniciene erau discutate în termeni de putere și autoritate supremă. Niebelungii, familiarizați cu aceste figuri, îi considerau protectori ai comunităților, în timp ce evreii vedeau un singur Dumnezeu suprem, Yahweh. Cu religia lor monoteistă și învățăturile simple dar pline de înțelepciune, evreii găseau aceste discuții intrigante. Au si durat 41 de zile discuțiile. Ei înțelegeau că, deși religia lor părea simplă la prima vedere, era plină de substraturi și pilde. În timp ce ascultau poveștile despre zeii altor culturi, începeau să aprecieze și mai mult propria lor credință și promisiunile divine oferite prin Moise. Această interacțiune cu concepte religioase diverse nu făcea decât să întărească convingerile lor și să-i pregătească pentru provocările ce aveau să vină.

Moise coborî de pe munte când lumina se disipă, purtând două tablete de piatră inscripționate cu mesaje divine. Poporul îl aștepta cu nerăbdare, curioși să afle ce revelații adusese. În timp ce Moise începu să vorbească, emoția și tensiunea momentului îi tremurară mâinile, și tabletele scăpară din brațele sale, sfărâmându-se pe pământul dur. Această întâmplare neașteptată șocă mulțimea, iar Moise, cu inima grea, știu că trebuie să urce din nou muntele pentru a reface legământul divin.

Poporul, rămas în așteptare, începu să își pună întrebări. Discuțiile lor despre zeii străini, purtate în absența lui Moise, păreau să capete o nouă semnificație. Întrebările legate de legăturile dintre aceste divinități și Dumnezeul lor se înmulțiră. Dacă Dumnezeul lor era cu adevărat atât de iubitor, de ce li se întâmplau aceste lucruri? Incertitudinea și îndoiala începură să se strecoare printre ei, iar simpla lor religie monoteistă părea brusc mai complexă și plină de substraturi necunoscute.

În timp ce Moise era pe munte, mulți dintre evrei se întorseseră la tradițiile și zeii altor popoare. Tok'ra, o carte veche și sacrosanctă, conținea ideologii despre legile evreiești, sau mai degrabă legi umane, numărând nu mai puțin de 613 precepte. Această multitudine de legi, deși menite să ghideze viața cotidiană a evreilor, devenise o povară pentru unii. Sub povara acestor reguli și norme stricte, unii evrei au început să fie agitați și să caute alinare în alte culte, mai ales în perioada de incertitudine cât Moise lipsea.

Când Moise se întoarse, el descoperi că aproximativ zece mii de evrei părăsiseră tabăra. Acești evrei, nemulțumiți de rigorile legilor și în căutarea unui nou sens, abandonaseră poporul pentru a se alătura altor culturi și religii. Această dezertare în masă fusese un semnal clar al tensiunii și nemulțumirii care mocnea în inimile lor, sugerând că drumul către credință nu era doar unul al revelației divine, ci și al îndoielii și căutării constante.

 

 

Capitolul 11

 

Până ce Moise coborî de pe munte, poporul avea discuții intense despre acești zei, care pentru ei erau noi și misterioși. Pentru popoarele mai nomade, precum cei cu clanurile Niebelungilor, aceste figuri divine nu erau necunoscute, și asta îi făcea să dezvolte subiecte bogate pe aceste teme. Evreii, având o religie

 

Zeus - Jupiter - Baal: Aceste figuri regale ale panteonurilor grecești, romane și feniciene erau discutate în termeni de putere și autoritate supremă. Niebelungii, familiarizați cu aceste figuri, îi considerau protectori ai comunităților, în timp ce evreii vedeau un singur Dumnezeu suprem, Yahweh.

 

Hades - Pluton: Zeii lumii subpământene erau înfricoșători și respectați pentru controlul lor asupra vieții de după moarte. Discuțiile despre Hades și Pluton includeau adesea mituri despre răpirea Persefonei și bogățiile subterane, subiecte fascinante pentru cei din afara tradiției evreiești.

 

Poseidon - Neptun - Adad: Zeii mării și furtunilor erau venerați și temuti de marinari și fermieri. Istoriile despre Poseidon și Neptun erau împărtășite cu respect, în timp ce Adad, zeul mesopotamian al furtunilor, adăuga o notă de mister și venerare pentru puterea naturii.

 

Hestia - Vesta: Zeițele vetrei și focului sacru erau văzute ca protectoare ale familiei și casei. Aceste figuri aduceau un sentiment de căldură și securitate, în special pentru cei din triburile nomade care își găseau adăpost în focul sacru.

 

Demetra - Ceres: Zeițele agriculturii și recoltei erau discutate cu admirație pentru rolul lor în fertilitate și abundență. Evreii, deși aveau o viziune monoteistă, respectau aceste figuri pentru impactul lor asupra agriculturii.

 

Hera - Junona: Regina zeilor, protectoarea căsătoriei și familiei, era o figură centrală în discuțiile despre loialitate și fidelitate. Evreii, care prețuiau instituția căsătoriei, găseau paralele în aceste figuri.

Atena - Minerva - Astarte: Zeițele înțelepciunii și războiului strategic erau adulate pentru inteligența și abilitățile lor. Atena și Minerva erau discutate în termeni de război și strategie, în timp ce Astarte adăuga un element de fertilitate și iubire.

 

Hefaistos - Vulcan: Zeii focului și meșteșugurilor erau respectați pentru abilitățile lor de a crea arme și artefacte divine. Evreii, care apreciu meșteșugurile, vedeau în acești zei o reflecție a propriei lor dedicări în muncă și artizanat.

 

Ares - Marte - Resheph: Zeii războiului erau figuri temute și respectate. Discuțiile despre Ares și Marte se concentrau pe puterea și violența lor, în timp ce Resheph adăuga un element de ciumă și distrugere.

 

Artemis - Diana: Zeițele vânătorii și naturii erau admirate pentru legătura lor cu fauna sălbatică și virginitatea. Aceste figuri aduceau un sentiment de protecție și legătură cu natura.

 

Hermes - Mercur: Zeii mesageri erau respectați pentru abilitatea lor de a se deplasa rapid și de a comunica. Hermes și Mercur erau discutați în termeni de comerț și călătorii, aspecte esențiale pentru triburile nomade.

 

Afrodita - Venus - Astarte: Zeițele iubirii și frumuseții erau adorate pentru influența lor asupra relațiilor umane. Afrodita și Venus erau discutate în termeni de dragoste și frumusețe, în timp ce Astarte adăuga o notă de război și fertilitate.

 

Dionis - Bachus: Zeii vinului și festivităților erau venerați pentru capacitatea lor de a aduce bucurie și exuberanță. Discuțiile despre Dionis și Bachus includeau festivități și petreceri, aspecte care aduceau un sentiment de unitate și veselie în comunitate.

 

Evreii, cu religia lor monoteistă și învățăturile simple dar pline de înțelepciune, găseau aceste discuții intrigante. Ei înțelegeau că, deși religia lor părea simplă la prima vedere, era plină de substraturi și pilde.

 

În timp ce ascultau poveștile despre zeii altor culturi, începeau să aprecieze și mai mult propria lor credință și promisiunile divine oferite prin Moise. Această interacțiune cu concepte religioase diverse nu făcea decât să întărească convingerile lor și să-i pregătească pentru provocările ce aveau să vină.

Moise urca muntele sfânt, Sinaiul cel înalt, Chemarea Domnului în inima sa răsuna și ardea, El mergea în lumină, căutând voința divină, un har neîntrerupt, Pentru a primi legea sfântă, poruncile ce vor ghida poporul către calea cea dreaptă și eternă, cărarea divină.

Acolo, în vârf, în prezența Celui Preaînalt, Moise stătea cu umilință și cu credință, Și Dumnezeu, cu mâna Sa puternică, a scris pe două table de piatră, cu harul Său cel sfânt și cu lumina Sa divină:

Prima poruncă, "Să nu ai alți dumnezei afară de Mine".

A doua, "Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo asemănare a celor ce sunt în ceruri sau pe pământ".

A treia, "Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău"

A patra, "Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești, cu respect și cu evlavie,"

A cincea, "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta"

A șasea, "Să nu ucizi, să nu iei viața nimănui, să nu păcătuiești."

A șaptea, "Să nu comiți adulter, să-ți păstrezi inima curată și sfântă,"

A opta, "Să nu furi, să nu iei ce nu-ți aparține, să fii cinstit în toate"

A noua, "Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău,"

A zecea, "Să nu poftești casa aproapelui tău, nici pe soția lui, nici vreun alt lucru ce este al lui, cu invidie și cu dorință."

Mai erau doua porunci deslusite de Rha´s si restul

A unsprezecea, "Să nu te bagi în treaba altuia, să nu tulburi pacea celorlalți,"

Și a doisprezecea, "Să iubești pe Dumnezeu cum te iubește El pe tine, cu toată inima, cu toată ființa și cu toată puterea ta, să fii vrednic de iubirea Sa."

El purta tablele de piatră în mâini, Moise de pe munte, Chipul său strălucea de lumina divină, iar poporul privea cu teamă și cu respect, El le-a prezentat poruncile, legea sfântă a lui Dumnezeu, Pentru ca toți să trăiască în dreptate, iubire și armonie, căci aceasta este voința divină.

Astfel, poruncile au fost date, ca o călăuză sfântă pentru viețile lor, O cale de a trăi în pace, în iubire și în lumina Domnului, Și Moise, slujitorul cel credincios, a împlinit voința divină, Lăsând moștenirea sfântă pentru toate generațiile ce vor veni, un legământ etern, neîntrerupt.

  

Capitolul 12

 

"Deci legea lui Dumnezeu e cuprinsă în legi," spuse Jaz'Damas, "În legi există doar direcție, nu îndreptățire," "Pai aia vine din fire," zise Moise, "Mergem în continuare, nu?" continuă Al'ghul, înțelegând.

Rha's și cu ceilalți avură timp să-l trimită pe Jaz în vârful dealului, acesta porni cu credință și speranță, căutând semnele divine. În vârf, găsi ceva numit "bile energetice". Un simbol al harului și al puterii, un dar din ceruri, un răspuns divin.

Aceste bile erau pline de lumină și de forță. Fiecare conținea esența legilor divine, un mister adânc și sfânt. Radiau energie, călăuzind sufletele în calea lor, simbolizând iubirea și puterea lui Dumnezeu, ce umple inimile celor credincioși.

Jaz'Damas, cu bilele în mână, coborî să împărtășească descoperirea, Moise, Al'ghul și ceilalți îl ascultară cu atenție și cu respect: Legea lui Dumnezeu nu era doar o îndreptățire, ci și o cale de lumină, o direcție către iubire, pace și adevăr, către calea divină și sfântă.

Cu bilele energetice ca semn și cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor, grupul porni mai departe. Increzători în harul și puterea divină, căutând să împlinească voința Lui, în tot ce fac, în tot ce spun, călătorind pe calea dreaptă, ghidați de lege și de iubirea Lui eternă.

Căci în legi se află direcția, iar îndreptățirea vine din firea curată, din iubirea ce Dumnezeu o revarsă peste toți cei credincioși.

Și astfel, ei vor merge înainte, în pace și în lumină, Împlinind voința divină, în fiecare pas, în fiecare clipă a vieții lor. Au pornit la drum cu bilele energetice și cu cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor. Pe parcursul celor 41 de luni care au urmat, grupul a avut multe de văzut și de experimentat.

 

Primele trei luni au fost deosebite:

 

Prima lună au traversat pustiul arid, unde supraviețuirea depindea de resursele limitate. În această perioadă, au învățat să se bazeze pe credința lor și pe înțelepciunea adunată de-a lungul călătoriei.

In a doua lună au întâlnit triburi nomade care le-au împărtășit cunoștințele despre stele și navigație. Moise a fost profund impresionat de aceste noi perspective, găsind în ele semnele divine care îi ghidau.

 

A treia lună au dat peste o oază ascunsă, un loc binecuvântat unde au putut să-și refacă forțele. Aici, Rha's a avut o viziune despre rolul său de protector și de lider al clanului Niebelungilor, înțelegând că scopul său este mai mare decât crezuse inițial.

 

Pe parcursul celor 41 de luni, fiecare membru al grupului și-a dezvoltat propria înțelegere a legii divine:

Moise a văzut în fiecare dificultate o oportunitate de a întări legătura dintre Dumnezeu și poporul său. Cu fiecare pas, convingerea sa că Dumnezeul lor este iubitor și protector a crescut.

 

Rha's, in calitatea sa de protector, a învățat că adevărata putere vine din înțelegerea și aplicarea legilor divine. S-a concentrat pe menținerea unității și a moralului grupului, fiind un stâlp de sprijin în momentele de îndoială.

Jaz'Damas a fost cel care a păstrat vie speranța și a adus noi perspective în călătoria lor. Descoperirea bilelor energetice l-a transformat într-un mesager al harului divin, împărtășind înțelepciunea cu ceilalți.

 

După multe luni de călătorie, grupul a ajuns la o destinație necunoscută, un loc de o frumusețe uluitoare. Aici, în mijlocul naturii sălbatice, au găsit pacea și liniștea căutate.

 

Poporul In cele din urmă, a înțeles că legea divină nu este doar un set de reguli, ci o călăuză spre o viață trăită în armonie cu voința lui Dumnezeu. În acest loc sfânt, au simțit iubirea și protecția divină, realizând că tot ce au experimentat îi pregătise pentru această revelație.

 

Moise cu tabletele divine în mână, gata să împărtășească cu poporul învățăturile primite, Moise a simțit că își împlinise misiunea. Știa că drumul nu se termina aici, dar călătoria lor devenise un simbol al căutării spirituale și al legăturii profunde cu divinul.

Într-un moment de liniște, grupul s-a așezat în jurul unui foc, reflectând asupra călătoriei lor. Fiecare poveste și fiecare experiență au fost rememorate, aducându-le aminte de puterea credinței și de importanța unității.

 

Rha's a înțeles că rolul său ca lider al Niebelungilor nu se terminase, ci doar începea. Cu noi cunoștințe și cu o credință reînnoită, era gata să își ducă poporul către noi orizonturi.

 

Moise a privit cerul, mulțumind pentru călătoria lor și pentru toate lecțiile învățate. Era încrezător că viitorul poporului său va fi luminat de legea divină și de iubirea lui Dumnezeu.

 

Cele 41 de luni au fost doar începutul unei călătorii spirituale nesfârșite. Cu fiecare pas, poporul evreu și însoțitorii lor au învățat să trăiască în conformitate cu legile divine, să prețuiască fiecare binecuvântare și să fie recunoscători pentru protecția și iubirea lui Dumnezeu.

Când au luat această ultimă pauză, undeva in pustiu, o parte din popor a decis să plece. Existau cetăți și așezări în diferite perioade pe drumul lor, iar Niebelungii au venit cu ideea că nu vor găsi o locație "în prezent" dacă nu se împart. Aceasta s-a dovedit a fi o decizie înțeleaptă. Au găsit Canaanul, iar pe măsură ce Moise se apropia de destinație, începea să meargă mai încet, rugându-se ca Dumnezeu să-l țină pe loc.

 

În rugăciunea sa intensă, Moise a cerut ca Dumnezeu sa il transforme în piatră, dar cu o condiție: să poată reveni la viață dacă își întemeiază o familie și devine ca unul dintre cei mai mari regi. Rugăciunea sa a fost auzită, și Moise s-a transformat în piatră, împreună cu toiagul său.

 

Rha's, observând această minune, a devenit interesat. A văzut cum Moise și toiagul său s-au transformat în piatră, o manifestare extraordinară a puterii divine. Aceasta era o minune care depășea orice așteptare, un simbol al legăturii dintre divin și uman, și al puterii rugăciunii sincere.

Pe măsură ce poporul își continua drumul, cei care mai era de facut, toti își aminteau de Moise și de sacrificiul său. Învățăturile și exemplul său au rămas vii în inimile lor, ghidându-i și dându-le putere să meargă mai departe.

 

Decizia de a se împărți a permis poporului să exploreze mai multe teritorii și să găsească Canaanul. Fiecare grup a avut propriile sale experiențe și descoperiri, dar cu toții au simțit prezența divină ghidându-i. Fiecare pas era un testament al credinței lor și al legăturii cu Dumnezeu.

 

Rha's, impresionat de minunea la care a fost martor, a decis să-și dedice viața protejării poporului și a moștenirii lui Moise. În calitate de lider al Niebelungilor, el a înțeles importanța unității și a credinței, și a lucrat neobosit pentru a asigura că poporul rămâne pe calea dreaptă.

 

Această etapă a călătoriei a fost marcată de transformări și revelații importante. Poporul a învățat valoarea credinței, a unității și a sacrificiului, iar exemplele lui Moise și Rha's au rămas fundamentale pentru înțelegerea lor asupra legăturii cu divinul. Pe măsură ce se apropiau de Canaan, fiecare pas era o reflectare a învățăturilor divine și a puterii rugăciunii.

Poziția adoptată de Rha's Al'Ghul și de cei 13 Niebelungi a fost una care i-a surprins pe toți. Rha's, alături de cei 13 războinici Niebelungi, a luat hotărârea de a rămâne alături de statuia lui Moise, pentru a o proteja și a o venerara ca pe un "stâlp al vieții".

Această decizie a fost șocantă pentru popor. În loc să continue călătoria alături de ceilalți, Rha's Al'Ghul și grupul său au ales să își dedice existența păstrării acestui simbol al credinței și sacrificiului. Pentru ei, statuia lui Moise nu era doar un monument, ci un punct central al spiritualității lor, un memento al legăturii lor cu divinul și al puterii rugăciunii.

Pentru a consolida acest rol, Rha's Al'Ghul și cei 13 Niebelungi au creat un sanctuar în jurul statuii. Au ridicat un templu din piatră, unde au instituit ritualuri și ceremonii dedicate cinstirii memoriei lui Moise și a învățăturilor sale. Acest templu a devenit un loc sacru, unde poporul putea veni să se roage și să caute inspirație și îndrumare.

Poporul a fost profund mișcat de acest gest de devoțiune. În timp ce unii au fost inițial confuzi și nesiguri, în cele din urmă au înțeles importanța acestei decizii. Statuia și templul au devenit un simbol al unității și al credinței lor comune, un loc unde se puteau conecta cu divinul și cu moștenirea spirituală lăsată de Moise.

Rha's Al'Ghul și Niebelungii au rămas păzitori fideli ai statuii, asigurându-se că memoria lui Moise și a sacrificiului său nu va fi uitată. Ei au devenit lideri spirituali și mentori pentru cei care căutau să înțeleagă mai bine legile divine și învățăturile lui Moise.

Prin decizia lor de a rămâne cu statuia, Rha's Al'Ghul și Niebelungii au demonstrat un nivel profund de credință și devotament. Au transformat locul într-un sanctuar sacru, unde spiritualitatea și tradițiile lor puteau prospera. Acest gest de sacrificiu și reverență a consolidat legătura lor cu divinul și a oferit poporului un simbol durabil al credinței și unității lor.

 

Capitolul 13

 

În timp ce Rha's Al'Ghul și cei 13 Niebelungi au rămas să păzească statuia lui Moise, restul poporului a trebuit să își continue călătoria. Această despărțire a fost dureroasă pentru mulți, dar necesară pentru a atinge scopurile promise. Poporul, fără liderul lor spiritual, Moise, a trebuit să găsească noi direcții și să se organizeze pentru a supraviețui și a prospera. Liderii rămași și-au asumat responsabilitatea de a ghida comunitatea.

Timp de aproape încă aproape 40 de ani, paznicii statuii care a traversat deșertul, a întâlnit numeroase provocări și minuni, încercări și obstacole. În aceste luni, au avut multe experiențe și învățături importante... Au descoperit izvoare ascunse și resurse naturale care le-au permis să supraviețuiască în condiții grele... Au întâlnit triburi nomade care le-au împărtășit cunoștințe despre navigarea și supraviețuirea în deșert... Au întâmpinat furtuni de nisip și perioade de secetă care le-au testat rezistența și credința.

Discuțiile despre diferiți zei și mitologii au continuat. Cei care rămăseseră din grupul original al lui Moise au dezvoltat o înțelegere mai profundă a zeilor altor culturi. Fiecare zeitate era discutată și comparată cu învățăturile monoteiste ale evreilor.

Zeus-Jupiter-Baal, Hades-Pluton, Poseidon-Neptun-Adad, erau singurii care aveau ceva legaturi cu ce evreii aveau ca si reguli, cultura, vorba si temelie de a face un popor sa mearga de fapt.

Zeus-Jupiter-Baal:

Văzut ca zeul suprem al cerului, asociat cu fulgere și putere absolută.

Pentru poporul evreu, acesta era comparabil cu Dumnezeul lor atotputernic, dar fără complexitatea multiplelor atribute.

Hades-Pluton:

Stăpânul lumii subterane, aducând aminte de inevitabilitatea morții și judecății.

O analogie la ideea de viață de apoi și judecata divină din credința lor.

Poseidon-Neptun-Adad:

Zeu al mării, asociat cu furtunile și cutremurele.

În tradiția evreiască, marea și apa aveau semnificații profunde, dar rolurile erau clarificate în mod monoteist.

Afrodita-Venus-Astarte:

Zeiță a iubirii și frumuseții, simbol al dorinței și al fertilității.

În contrast, evreii aveau o viziune mult mai rezervată asupra iubirii divine, concentrându-se pe relațiile sfinte și pe familia tradițională.

Deși discuțiile au adus în prim-plan multe idei noi și influențe externe, esența monoteismului evreiesc a rămas neclintită. Acest echilibru între diversificare și coeziune a fost crucial în menținerea unității spirituale a poporului.

În timpul acestor 40 de ani de dezbateri și căutări spirituale, poporul a dezvoltat o înțelegere mai profundă și mai nuanțată a credinței lor. Ideile discutate de Jaz'Damas, Rha's și cei 13 Niebelungi au contribuit la o maturizare spirituală a comunității.

În mijlocul acestor dezbateri complexe, ideea unui Dumnezeu unic, Tatăl Ceresc, a rămas un punct de referință stabil pentru poporul evreu. Această concepție monoteistă a fost esențială în păstrarea identității lor spirituale și culturale, oferind un sentiment de siguranță și protecție divină. Tatăl Ceresc era văzut nu doar ca un creator distant, ci ca un protector activ al vieții, oferind îndrumare și susținere în toate aspectele existenței. Aceasta a fost o sursă de putere și inspirație pentru evrei, chiar și în fața provocărilor și a incertitudinilor apocaliptice.

Conceptul de apocalipsă a devenit central în aceste discuții. A fost evident că, deși multe culturi aveau mituri despre sfârșitul lumii sau renașterea ciclică, doar tradiția iudaică avea o viziune clară despre un Dumnezeu unic care va proteja viața și va aduce o judecată finală.

Discuțiile despre zeii altor culturi, precum Zeus-Jupiter-Baal, Hades-Pluton, Poseidon-Neptun-Adad, Afrodita-Venus-Astarte și alții, au permis o înțelegere mai profundă a modului în care diferitele civilizații percepeau divinitatea și ordinea universală.

În tradiția iudaică, importanța cifrei trei era evidentă prin conceptul de Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Chiar dacă evreii din acea perioadă nu aveau încă concepția creștină a Trinității, au existat discuții despre manifestările lui Dumnezeu în trei aspecte: Creator, Legiuitor și Protector. Jaz'Damas și Rha's au explorat semnificația cifrei patru, văzută în multe culturi ca simbol al completitudinii: cele patru elemente, cele patru puncte cardinale, cele patru anotimpuri. Această cifră oferea o viziune mai holistică asupra divinității și cosmosului.

Rha's avea demult o pasiune pentru arhitectură. Într-adevăr, ce altceva putea face în atâția ani lungi și grei decât să construiască un templu? Au păstrat ideea cvadruală, fiecare discuție fiind organizată în jurul celor patru colțuri ale structurii sacre. Pe măsură ce trecea timpul, oamenii din jur începeau să-i perceapă pe aceștia ca pe niște cotropitori, iar atmosfera devenea din ce în ce mai tensionată și periculoasă.

Puțini știau că Moise făcea parte dintr-o familie de seamă din Canaan. După ce templul a fost finalizat, familia lui Moise a pornit în căutarea lui. Însă, pe măsură ce se apropiau de locul unde era statuia, s-a întâmplat o minune: o furtună puternică se apropia de ei, iar două doamne s-au refugiat lângă statuie, una dintre ele dansând în jurul acesteia, ca într-un ritual sacru.

Mama lui Moise trăise cu speranța neclintită de a-și regăsi fiul, pe care-l lăsase pe apele Nilului în urmă cu mulți ani...

Așa cum minunea l-a transformat în piatră, când discuțiile deveneau din ce în ce mai aprinse între paznicii statuii, familia sa, noile neveste și chiar în jurul statuii, șarpele de pe toiagul lui Moise a început să dea din clopoței. Lent, dar sigur, și-a făcut drum spre mare, părăsind locul cu o determinare misterioasă. Nimeni nu știa unde se îndreaptă... Dar, într-un final, Moise l-a urmat, dispărând și el din nou în necunoscut.

Această întâmplare a rămas în amintirea celor rămași ca o manifestare a puterii divine și a misterului ce înconjoară existența umană. Cu toate acestea, Rha's și cei 13 Niebelungi au continuat să păzească templul și să își pună întrebări despre adevărata natură a destinului lor, legându-și viețile de acest loc sacru și de promisiunile divine ce păreau să le fie făcute.

  

Capitolul 14

 

Moise, trezindu-se, o recunoscu pe mama sa și pe tatăl său, pe care parcă putea să-l considere ca fiind al său. Având o vârstă mult mai mică decât părinții săi, după ce stătuse cam 40 de ani blocat în piatră, această întâlnire avea o încărcătură emoțională aparte. Rha's se apropie direct și spuse: "Bună! Cine îl caută pe al nostru...?" Moise interveni automat, zicând: "Mandal..." "El stă cu noi de vorbă de când am construit această...". "Sinagogă," completară amândoi. "Cu chilii..." încheiară din nou deodată.

Sinagoga era o structură impresionantă, un loc de cult și de meditație, construită într-un stil arhitectural care îmbina elemente tradiționale cu inovații practice. La exterior, intrarea era marcată de o rozetă de cruce octanică, un simbol al echilibrului și al armoniei divine. Această rozetă era sculptată meticulos în piatră albă, strălucind în lumina soarelui, atrăgând privirile și inspirând respect.

Interiorul sinagogii era împărțit în două niveluri: unul suprateran și unul subteran. La nivelul suprateran, spațiul era larg și aerisit, cu o sală principală destinată rugăciunii și adunărilor, cu posibilitatea de a fi împărțită în patru pentru confesiuni. Pereții erau decorați cu fresce care reprezentau scene biblice și motive florale, aducând un aer sacru și artistic întregului loc. În centru, se afla o bima din lemn masiv, de unde Moise sau alți lideri religioși puteau să citească din sulurile sfinte și să țină predici.

În jurul sălii principale, se aflau chilii mici, camere destinate meditației și studiului personal. Fiecare chilie era dotată cu o fereastră îngustă prin care intra lumina naturală, creând un spațiu liniștit și propice reflecției. Mobilierul era simplu, dar confortabil, constând dintr-un pat, o masă de lemn și câteva rafturi pentru suluri și cărți.

Nivelul subteran era accesibil printr-o scară de piatră ascunsă într-un colț al sinagogii. Aici, chiliile erau mai mari și mai întunecate, oferind un refugiu de liniște absolută pentru cei care căutau o conexiune spirituală mai profundă. Tunelurile subterane erau săpate cu grijă în piatră și erau luminate de torțe plasate strategic. În acest nivel, exista și o mică bibliotecă subterană, unde erau păstrate texte sacre și documente vechi, protejate de umiditatea și căldura de la suprafață. Sub unele chilii erau camere unde puteai să te speli pe picioare sau chiar mai mult.

Femeile rămâneau afară, în curtea sinagogii, unde se aflau grădini amenajate cu plante medicinale și flori. Aici, ele își găseau liniștea și participau la activități comunitare, discutând și sprijinindu-se reciproc. Curtea era un loc de pace și comuniune, cu bănci de piatră și fântâni care adăugau un sunet calmant de apă curgătoare și mici pergole pentru a proteja în caz de furtuni.

După ce facură turul de onoare, mama lui Moise nu putu decât să își iasă din fire și începu să zică: "Mandal! Auzi! Tu ești Moise, fiul meu! Te simt după cum îți bate inima! Hai în Canaan înapoi și fii liderul de care avem nevoie! Luni de zile ai mers cu oamenii prin deșert și le-ai arătat tot felul de minuni. Ia unul din oameni și hai!"

După ce auzi chiar mai mult de atât, căci mama sa avea un debit indubitabil veritabil mare la vorbire, îl alese pe Rha's și porniră spre Canaan, unde auzisera că sunt multe lipsuri. Canaanul suferea de o lipsă cruntă de resurse alimentare, o dezorganizare socială profundă și o criză spirituală care îi făcea pe oameni să se simtă pierduți și fără scop.

Mandal, cum își zicea acum, veni și se ruga, și oamenii primiră după căderea manei, bureți de deșert, iar cu specialitatea lui Rha's, își refăcură fântâni de apă și tot ce aveau nevoie în zonă. Rha's se dovedi a fi un adevărat maestru în găsirea și gestionarea resurselor de apă. Prin cunoștințele sale vaste despre natura și resursele ascunse ale deșertului, el reușea să identifice surse de apă vitală, care era atât de prețioasă în acel mediu arid.

Pentru Rha's, viața în Canaan era binevenită. Auzea tot felul de povești și, cum avea apa vieții din plin, căci el așa învățase să caute după apă, căutând apa vieții, care era puțină, dar cu ea, întotdeauna apă bună, rece, sau minerală la colectare, fiecare personaj începea să aibă un plan de bătaie. Cu această apă specială, reușea să aducă nu doar hidratare, ci și vindecare și vigoare oamenilor din comunitate.

Rha's se implica în reconstrucția socială și economică a Canaanului. Ajută la organizarea sistemelor de irigație și cultivare, la stabilirea unor piețe regulate pentru schimburi comerciale și la întărirea legăturilor comunitare prin povestiri și învățături. Oamenii începură să îl vadă pe Rha's nu doar ca pe un lider, ci și ca pe un înțelept care aducea echilibru și prosperitate.

Astfel, prin eforturile comune ale lui Mandal și Rha's, Canaanul începu să înflorească din nou, oamenii găsindu-și speranța și direcția sub îndrumarea lor. Moise, cunoscut acum ca Mandal, deveni figura centrală a renașterii spirituale și morale, în timp ce Rha's, cu cunoștințele și abilitățile sale, aducea stabilitate și progres material.

Oamenii din Canaan aveau de notat toate faptele și deciziile liderilor lor și le depuneau cu grijă în sinagoga de la marea cea apropiată, cea construită de Rha's și cei 13 Niebelungi. Aceasta era o practică sacră și importantă, menită să păstreze memoria și înțelepciunea pentru generațiile viitoare. Sinagoga, situată pe malul mării, era un loc de venerare și arhivare, unde se păstrau documentele și textele sacre.

Sinagoga era impunătoare, construită cu pietre albe și înălțată pe un promontoriu de unde se putea vedea întinderea mării. Intrarea era flancată de coloane înalte, decorate cu sculpturi detaliate reprezentând figuri mitologice și simboluri sacre. În interior, atmosfera era solemnă și liniștită, luminată doar de lumina naturală care pătrundea prin vitralii colorate, creând un joc de lumini și umbre pe podeaua din marmură.

În centrul sinagogii se afla altarul principal, unde se aduceau ofrande și rugăciuni. În spatele altarului, într-o încăpere specială, erau păstrate tăblițele și manuscrisele care consemnau faptele liderilor. Fiecare eveniment important, fiecare decizie majoră și fiecare minune săvârșită era documentată și depozitată cu atenție. Acest proces de arhivare nu doar că proteja tradiția și cultura comunității, dar servea și ca sursă de inspirație și învățătură pentru viitor.

Încet, încet, munca lor se apropia de sfârșit, iar Niebelungii realizau că trebuiau să găsească un mod de a-și păstra moștenirea de-a lungul generațiilor. Rha's și Jaz se concentrau pe găsirea unor metode prin care să dispară și să reapară, astfel încât nimeni să nu-și dea seama că erau practic nemuritori. Nu era doar o încercare de a-și ascunde natura, ci și de a asigura continuitatea lor în timp. Sistemul îi menținea în această stare de nemurire pentru a putea observa și învăța din desfășurarea istoriei, generație după generație.

Rha's și Jaz își dedicau o mare parte din timpul lor experimentelor și căutărilor. În timpul acestor experimente, au dezvoltat tehnici avansate de camuflaj și regenerare. Folosindu-se de cunoștințele acumulate de-a lungul vieții lor lungi și pline de aventuri, au reușit să creeze un sistem complex de ascundere a prezenței lor. Acest sistem implica schimbarea identităților, modificarea aparențelor și chiar relocarea în locuri izolate, unde puteau continua să observe și să învețe fără a fi deranjați.

În tot acest timp, Niebelungii și-au pus bazele unui sistem de învățare și transmitere a cunoștințelor care să le permită descendenților lor să continue misiunea începută de Rha's și Jaz. Au construit biblioteci ascunse, unde au păstrat documente și înregistrări ale tuturor descoperirilor și realizărilor lor. De asemenea, au creat coduri și simboluri speciale care să permită doar celor inițiați să acceseze aceste cunoștințe.

Pe măsură ce trecea timpul, Rha's și Jaz reușeau să se perfecționeze în arta disimulării și să se adapteze noilor epoci. Întreaga lor existență devenea un echilibru fin între observare și intervenție subtilă, totul cu scopul de a înțelege și a influența cursul istoriei în moduri imperceptibile. Această strategie le-a permis să rămână veșnic tineri în ochii celor din jur și să continue să își îndeplinească misiunea fără a atrage suspiciuni.

În acest mod, Rha's și Jaz, împreună cu Niebelungii, s-au asigurat că vor rămâne gardienii nevăzuți ai istoriei, păstrându-și cunoștințele și influența pentru a putea ghida și proteja generațiile viitoare până la finalul timpurilor.

 

  

 

Epopeea III

 

 

Capitolul 15

 

Se stătea în Canaan, unde Niebelungii, sub îndrumarea subtilă a lui Rha's și a lui Jaz, erau cumva păcăliți și totodată educați. Timpul părea să se scurgă monoton, iar culmile realizărilor universale păreau deja atinse. Tocmai când începuseră să-și facă griji că stagnarea le va deveni soartă, zvonuri tulburătoare au început să se răspândească. De undeva din vest, un tânăr macedonean pornea în marșul său epic, hotărât să cucerească vastele tărâmuri orientale, aducând cu el promisiunea schimbării și a noi aventuri.

A nu se înțelege greșit, Niebelungii erau oameni deosebit de bine educați. Evrei la bază, aceștia știau demult, în simplitatea lor, despre importanța vigilenței și a nepermiterii oamenilor conduși de substanțe să acționeze contrar sufletului lor. Însă Rha's, în special, avea multe de învățat în cizelarea acestora, cum se presupune că am înțeles. Din cei 13 Niebelungi, Canaanul avea mai mult de o treime din așa-numiții 'vameși' ai acelor timpuri, o patură socială menită să protejeze și să alinieze, într-un mod cât mai natural, mersul lucrurilor.

Marea angrenare de forțe orchestrată de macedoneanul despre care am amintit recent devenise o amenințare demnă de luat în serios. Percepția comună era că a fi „speriat” era o reacție normală în fața unei asemenea puteri. Niebelungii, deși înzestrați cu cunoștințe vaste, au început să se reorienteze spre vest. Totuși, datorită cuvintelor înțelepte ale lui Rha's și Jaz'Damas, aceștia nu au fost atât de naivi încât să piardă controlul asupra zonei pe care o stăpâneau de aproape un mileniu: locul central de desfășurare.

O problemă apăsătoare persista: zvonurile despre Ordinul Asasinului nu dispăruseră complet. Se vorbea pe la colțuri despre existența acestei organizații misterioase. În acest context de incertitudine, se contura o nouă mișcare. Cei care migrau spre vest, aproximativ o 1/3 din 60% din populație, au adoptat un titlu neobișnuit, parcă apărut de nicăieri: Teutoni.

Rha's, cum bine știm, era deja obosit de aceștia și a decis să se infiltreze în armata macedoneanului, utilizând metode relativ simple. Dar, cum aveau să afle, nu era deloc ușor să își atingă scopurile în această manieră. Să te prezinți ca străin, de pe teren asumat ca fiind cel mai probabil rebel față de cotropitori, avea nevoie de o minte luminată... O să vedem în curând ce aveau de făcut, dar trebuie să vedem dacă nu o iscoadă venise să anunțe numele celui care ataca. Ba da. Era vorba despre Alexandru Cel Mare, căci visa mare... avea să ajungă în câteva luni...

E ciudat cum uneori, informația există pe teren, similar unui rest de teren, terenuri, păduri, sate, orașe, efectiv amplasate într-o așa numită „cupolă” precum a unei bombe moderne, spre exemplu. În realitate, solii au treaba lor, iar echipele de scrutin și scrutinizare își fac munca în taină, transformând complexitatea în simplitate aparentă. Totuși, în această capacitate de a vedea lucrurile simple și rigide, haosul organizat capătă un sens aparte. A desluși ceva devine echivalent cu a găsi soluția unei probleme profunde. Și nu este vorba de crimă.

Rha's avea câțiva adepți bine pregătiți, pe care îi menținea în viață mai mult timp, într-un ordin secret despre care nu vom discuta acum. Folosindu-se de ajutorul lor și înțelegând viziunea lui Alexandru cel Mare, a reușit să extragă din rândurile echipelor de Niebelungi, sau Teutoni, aceștia fiind de fapt aceeași, câțiva tineri selectați cu mare atenție. În mod surprinzător, situația s-a schimbat semnificativ, iar din acea treime de care vorbim, Al'Ghul a reușit să aleagă acești tineri promițători, oferindu-le oportunitatea de a participa la incursiunea cu ideologul macedon. Această alegere strategică reflectă nu doar o înțelegere profundă a puterii, ci și arta subtilă de a transforma potențialul latent în realitate, de a îmbina idealul cu pragmatismul într-o sinteză rară.

Alexandru, în plin avânt cuceritor, îl făcu pe Al'Ghul să cadă pe gânduri, iar acele gânduri erau de o natură sumbră și îngrijorătoare. „Un sălbatic se apropie de noi, și noi nu avem nici măcar o rețea de spionaj printre ei... Infiltrați...” Al'Ghul Rha's, cu o înțelegere superioară, vedea dincolo de aparențe și intuia adevăruri ce scăpau altora. Norocul a fost de partea lor, căci macedonul s-a îndreptat spre nord, cu ocoalele de rigoare, prin Grecia și Turcia de nord, malul mării Negre, tangent pe Georgia, ajungând spre tărâmurile ce azi formează Rusia Europeană. Această incursiune, o negociere riscantă, căci în asemenea tensiuni înalte doar hazardul poate ghida pașii, a făcut ca Alexandru să fie obligat să-i accepte pe necunoscuții lui Rha's, pe el și poate chiar și idealurile lor.

Al'Ghul, curios din fire, nu era preocupat decât de un singur lucru: ca macedonul să nu se împiedice de Israel, casa lui binecunscută. Locul permisiv spre orice coardă a fi trasă. El își dorea o portiță deschisă pentru a pătrunde misterele credinței ebraice care îl fascina și îl tulbura. Fiind egiptean pur sânge, se simțea apăsat de întrebări și presimțiri. În mintea sa, sclipiri și umbre se conturau ca piese de șah, pregătite să fie utilizate în viitor, într-o strategie ce numai el o putea înțelege. Dar folosea și popoarelor, sigur..!.

Cum spuneam, „societatea secretă”, acest grup enigmatic și versat, a pus la cale un plan ingenios. Înarmati cu o strategie meticuloasă, s-au infiltrat în armata condusă de Alexandru cel Mare. Deghizați în simpli țărani, și-au asumat roluri modeste, câștigând încrederea macedonilor prin glume și jocuri de-a „bătălia”. În haosul aparent inocent, Rha's a văzut oportunitatea perfectă. Printr-o serie de tactici precise și manipulări calculate, a reușit să-l prindă pe Alexandru într-o  „capcană strategică”: India. Israelul devenea astfel o fortăreață subtilă sub controlul lui Rha's, în timp ce Alexandru era deturnat către noua campanie în lume. Sub mantia planului ingenios, Rha's și-a consolidat influența, navigând cu măiestrie printre umbrele războiului. Scopul era determinat de puterea curiozitații lui Al´ghul pentru regulile vieții.

Alexandru cel Mare era și el curios din fire, căci tocmai această curiozitate l-a determinat, în mod bizar, să lupte pentru cauze neașteptate, dorind să afle cum trăiesc oamenii în alte părți ale lumii. Rha's Al'Ghul, conștient de această sete de cunoaștere, începu să converseze cu Alexandru, folosindu-se de această curiozitate pentru a stabili o legătură. Totuși, egipteanul descoperise că în peninsula Italică, pe lângă zeii moșteniți din influența greacă, de-a lungul rutei Sicilia-Roma, italienii începuseră să construiască o religie în jurul unei idei care îi plăcea lui Rha's. Elio, numele Soarelui în italiana latinizată, devenea punctul central al noii credințe ce se încropea acolo.

Pentru Al'Ghul, războiul nu mai conta. El, fiind nemuritor sau, mai corect spus, având capacitatea de a trăi incredibil de mult datorită apei vieții, avea timp să descopere secretele Romei. Poate chiar să o conducă. Însă India avea să fie o surpriză mult mai mare. Un popor nomad, cunoscut sub numele de țigani sau gipsy, dorise să cucerească lumea în mod pașnic. Prin șiretenia lor, au ademenit armata europeană în jungla sălbatică, unde Alexandru cel Mare și mulți dintre luptătorii săi au înnebunit, crezându-se blestemați să se lupte cu maimuțele și natura neîmblânzită. Situația îi frapa și îi dezorienta, iar mulți s-au pierdut în această vastă sălbăticie. Totuși, câțiva dintre ei au găsit refugiu alături de pustnici rătăciți, alegând să-și trăiască restul vieții în aceste locuri misterioase, fiecare după propriul plac.

Rha's Al'Ghul știa că, pentru a supraviețui și a prospera, trebuia să se adapteze la noile realități și să-și folosească abilitățile la maximum. Deși războiul era doar o constantă în viața sa, el înțelesese că adevărata putere venea din cunoașterea și manipularea minții. Prin urmare, a început să studieze cazul, învățând limbile și obiceiurile lor. A devenit un maestru al deghizării și un expert în arta persuasiunii, folosindu-și cunoștințele pentru a-și atinge scopurile și a-și extinde influența. Ca și în acest caz: avea să se îndrepte spre peninsula amintită cu Roma ca loc controlor.

A plecat cu cine mai era conștient și convins de reușita lor, înapoi în Israel, în ideea de a vorbii cu Jaz´Damas, doar doar poate lucra în sistem de guerrilla, cum ar avea numele aceasta tactică de grup mic, dar cu influențe reale... A îmbina libertatea spirituală cu acțiunile concrete în lupta pentru idei și principii, era doar o formă de exprimare a complexității umane.

 

Capitolul 16

 

Jaz'Damas se afla în Jerusalem, acel oraș vechi unde toate drumurile par să ducă, unde istoria și legenda se împletesc într-o tapiserie densă de credințe și povești. Rha's, vechiul nostru cunoscut, era pe urmele lui, dar căutarea aceasta părea mai degrabă o căutare a unui ecou într-un labirint al timpului. Nu știa precis unde să înceapă, așa că a început să urmărească urmele Teutonilor și ale Niebelungilor, sperând că una dintre ele îl va conduce către figura lui Jaz, distinctă prin trăsăturile sale egiptene.

Era o căutare alimentată de speranță și de credință. De multe ori, Rha's era convins că l-a găsit pe Jaz, dar de fiecare dată ezitarea și îndoiala își făceau loc în mintea sa. Mișcările celor doi au traversat secolele, iar Jaz părea să se fi materializat în locuri și timpuri diverse, lăsând în urmă doar umbrele unei prezențe greu de prins. În acele vremuri de tumult și schimbare, puținele mențiuni despre Damas nu păreau să indice o figură centrală, ci mai degrabă un mister, un spectru ce naviga pe marginea istoriei.

Rha's, un explorator al timpului și al spiritului, învăța că uneori căutarea în sine este răspunsul, că înțelepciunea se află nu în găsirea certitudinilor, ci în acceptarea incertitudinilor. Pe măsură ce Jerusalemul se desfășura în fața lui, el înțelegea că fiecare piatră, fiecare umbră și fiecare poveste își aveau locul lor în acest mare puzzle al existenței. Iar Jaz, oriunde ar fi fost, era parte din acest mister nesfârșit.

Deja simțea că sosise vremea să renunțe... Rha's Al'Ghul, călător al veacurilor și maestru al umbrei, se plimba prin acele locuri ale Israelului, acele ținuturi străvechi ce cuprindeau Siria, Babilonul și rămășițele din Canaan și alte foste mici țări. El se uita la acest imperiu vast și străin, unul pe care nici nu-l credea posibil să existe chiar în tărâmul său natal.

Cicero, oratorul și politicianul roman, alături de Pompei Magnus, generalul ce a adus multe victorii, au reușit să cucerească toată acea zonă. Se zvonea că motivul acestor cuceriri masive era reușita legendarului Alexandru cel Mare, macedoneanul care a descoperit noi pământuri. Dar era și o ambiție prostească în această expansiune - dorința de a cuceri cât mai mult teritoriu, de parcă fiecare împărat tânjea să devină un zeu, să stăpânească un vast tărâm plin de necunoscute. La această idee, Rha's Al'Ghul râdea adesea, văzând absurditatea acestor visuri mărețe și efemere.

În fabula acestei cuceriri, Cicero ar fi vulpea isteață, Pompei Magnus leul puternic, iar Alexandru cel Mare, vulturul ce zboară spre orizonturi necunoscute. Rha's, înțeleptul șarpe, vedea clar natura acestor animale, știa că oricât de departe ar zbura vulturul, oricât de isteață ar fi vulpea, și oricât de puternic ar răcni leul, totul era efemer sub soarele etern.

Astfel, Rha's Al'Ghul, cu ochii săi ageri și mintea sa pătrunzătoare, înțelegea că adevărata putere nu stă în cucerirea pământurilor, ci în stăpânirea propriului suflet. În timp ce imperiile se ridicau și cădeau, el rămânea martorul tăcut și zâmbitor al acestei perpetue mișcări, râzând în tăcere de ambițiile lor deșarte.

Povestea începea să se încâlcească precum o viță de vie sălbatică, căci Rha's observase cum oamenii își alegeau numele pentru a impresiona, pentru a stârni uimire și a lăsa urme în istorie. Și istoria, în felul ei imprevizibil, confirma această tendință spre senzațional. Al'Ghul se pusese pe făcut averi, și-a folosit resursele pentru a-și aduna averi și putere. Împăratul Pilat, însă, trăia sub amenințarea unei povestiri uimitoare, cum că Fiul lui Dumnezeu avea să se nască în acele locuri, iar el ar fi destituit, ba chiar omorât.

Biserica, în dorința sa de a se înălța la rangul cunoscut în vechiul Egipt, guvernare laterală, unde faraonul asculta de cei doi confidenți maeștri, unul în filozofie politică și celălalt în religie, își ridica pretențiile la putere. În acest joc de umbre și lumini, Rha's, înțelept și bogat, având cunoștințe în arta citirii stelelor, convinse doi oameni influenți să-l însoțească în căutarea stelei care avea să-i conducă spre Fiul născut fără concepție...

Astfel, povestea se desfășura sub privirea atentă a stelelor, iar Al'Ghul, maestru al destinului, vedea în aceste semne celeste o cale de a-și întări puterea și de a înțelege marile taine ale lumii. Înțelepciunea sa și abilitatea de a citi semnele îi ghidau pașii, iar fabula unei nașteri divine devenea pentru el un instrument de explorare și cunoaștere, un mod de a descifra misterele existenței și de a-și extinde influența asupra lumii.

În această căutare a adevărului și puterii, Rha's Al'Ghul știa că, pentru a se adapta și prospera, trebuia să navigheze cu grijă printre intrigile și ambițiile celorlalți, folosindu-se de toate resursele sale pentru a ajunge la esența lucrurilor, la acea lumină divină care promitea să dezvăluie cele mai adânci secrete ale universului.

Mintea îi juca lui Al´Ghul precum un dansator pe o scenă vastă, plină de umbre și lumini divine. Ideea de a fi în așteptarea unui semn divin îi aducea o ușoară neliniște, căci nu se ocupa el de lucruri religioase, deși le cunoștea bine. Cu multă stăruință și risc, își aduse aminte de o discuție furtunoasă printre evrei despre un anume Christul, cel care avea să aducă cuvântul despre Christ sau Hrist, un filozof desăvârșit...

În mod remarcabil, unul dintre bogații cu care se însoțea Rha´s, venise să demonstreze că miracolele există, pur și simplu prin prezența sa. Jaz´Damas, unul dintre sfătuitorii lui Pilat, apăruse în mijlocul acestui tablou complex. În timp ce Rha´s lucra pe teren, Jaz încerca să atragă romanii spre Israel, un plan contrar celor dorite de Al´Ghul. Opoziția între cele două viziuni se contura ca un joc cosmic, plin de sensuri ascunse și intenții intersectate.

Al´Ghul, cu mintea sa ascuțită și ochii îndreptați spre semnele cerului, simțea cum fiecare mișcare și decizie era parte dintr-un plan mai mare, un dans între puteri văzute și nevăzute. Jocul său scenic, deși riscant, îl ținea mereu în căutarea adevărului, iar apariția lui Jaz´Damas aducea o nouă lumină asupra misiunii sale. Pe măsură ce se desfășura acest teatru al vieții, Al´Ghul rămânea vigilent, căutând să înțeleagă și să controleze forțele care modelau lumea din jurul său.

În miezul unei petreceri pline de fast, Rha´s, maestrul jocurilor de scenă, se apropie de Jaz și, cu un zâmbet enigmatic, întrebă: „Cui îi este frică de Pilat?”. Jaz, stăruitor și secretos, dar însetat de promisiunea marii momeli – apa vieții – răspunse brusc: „Iisus”. Privirea lui se fixă asupra unei butelci strălucitoare cu apă vie. În acea clipă, destinul său fu pecetluit. Rha´s, cu o lovitură precisă, îl decapită pe Jaz, iar butelca o duse cu cei trei magi la templul uitat de timp, construit pentru Moise și sfințit prin rugăciune în lăcașele de spălare pe picioare.

La începutul serii, spre apus, când umbrele se lungesc și cerul se îmbracă în culorile rugăciunii, o minune se întâmplă. O lumină strălucitoare sări din templu, călăuzindu-i pe cei trei magi, cetățeni ai Jerusalemului, către femeia născătoare din nimic, concepția fără cusur. Fiul lui Dumnezeu, Iisus, se născuse într-o iesle, într-o familie săracă, ajutat de cei trei magi, cei mai bogați oameni din toată Arabia.

Rha´s, cu ochii strălucind de înțelegere și mister, simți cum destinul se împlinește în fața sa. În acea noapte sacră, sub cerul înstelat, înțelese că adevărata putere nu rezida doar în bogăție sau influență, ci în recunoașterea și îmbrățișarea miracolelor divine. Fiecare pas pe care îl făcuse, fiecare decizie luată, îl aduseseră mai aproape de acest moment revelator. Lumina care sărise din templu era un semn al călăuzirii divine, un semn că adevărata putere stătea în cunoașterea profundă și în comuniunea cu divinul.

În miezul unei petreceri pline de fast, Rha´s, maestrul jocurilor de scenă, se apropie de Jaz și, cu un zâmbet enigmatic, întrebă: „Cui îi este frică de Pilat?”. Jaz, stăruitor și secretos, dar însetat de promisiunea marii momeli – apa vieții – răspunse brusc: „Iisus”. Privirea lui se fixă asupra unei butelci strălucitoare cu apă vie. În acea clipă, destinul său fu pecetluit. Rha´s, cu o lovitură precisă, îl decapită pe Jaz, iar butelca o duse cu cei trei magi la templul uitat de timp, construit pentru Moise și sfințit prin rugăciune în lăcașele de spălare pe picioare.

La începutul serii, spre apus, când umbrele se lungesc și cerul se îmbracă în culorile rugăciunii, o minune se întâmplă. O lumină strălucitoare sări din templu, călăuzindu-i pe cei trei magi, cetățeni ai Jerusalemului, către femeia născătoare din nimic, concepția fără cusur. Fiul lui Dumnezeu, Iisus, se născuse într-o iesle, într-o familie săracă, ajutat de cei trei magi, cei mai bogați oameni din toată Arabia.

Rha´s, cu ochii strălucind de înțelegere și mister, simți cum destinul se împlinește în fața sa. În acea noapte sacră, sub cerul înstelat, înțelese că adevărata putere nu rezida doar în bogăție sau influență, ci în recunoașterea și îmbrățișarea miracolelor divine. Fiecare pas pe care îl făcuse, fiecare decizie luată, îl aduseseră mai aproape de acest moment revelator. Lumina care sărise din templu era un semn al călăuzirii divine, un semn că adevărata putere stătea în cunoașterea profundă și în comuniunea cu divinul.

Dacă planul acesta reușea, Rha´s Al´Ghul avea să captureze Roma cu o idee năstrușnică, deși habar nu avea cum și ce avea să se întâmple și să însemne ceea ce face. Dar inițial, trebuia să aibă în vedere că unul dintre bogătași era criminal, iar celălalt hoț, și Rha´s nu voia să interfereze cu divinul, ci doar să-și joace mâna cu măiestrie.

Cu viclenie, îl convinse pe hoț să-l numească pe Iisus, numele primit subliminal de către copil, și Christos. Trei mari bogătași, filosofi din toate privințele, erau evrei ca și Maria, născătoare de Dumnezeu. Iosif fu ușor de convins, pentru că Al´Ghul era dispus să facă orice, și chiar a comis-o. În numele lui Iosif, l-a ucis pe criminal, purificând astfel scena pentru împlinirea destinului divin.

Rha´s Al´Ghul, cu mintea sa sclipitoare și ambițiile grandioase, orchestră evenimentele cu o precizie aproape supranaturală. Fiecare mișcare era calculată, fiecare cuvânt ales cu grijă, pentru a naviga prin complexitatea destinului și a influenței divine. În această schemă măreață, el nu era doar un simplu jucător, ci un maestru al intrigilor, un arhitect al viitorului. Sub mantia nopții și lumina stelelor, Rha´s își croia calea prin labirintul destinului, pregătit să schimbe cursul istoriei cu o mână sigură și o inimă de fier.

 

 

 

Epopeea IV 

 

 

Capitolul 17

 

Rha´s se pune a´l influenta pe micul Christos din prima. Incerca sa il faca sa inteleaga ca e poporul evreu si ce e ce egiptean, caci incolo mergeau. Cunoscut în vechile scrieri ca "Cel al Ordinului Asasiniilor", era un personaj enigmatic și influent care încerca să-și pună amprenta asupra destinului tânărului Christos. De la început, și-a asumat misiunea de a-l ajuta pe Christos.

Ca mentor enigmatic și puternic, a încercat să-l ajute pe tânărul Iisus să înțeleagă identitatea sa complexă, având în vedere că el aparținea atât poporului evreu, cât și celui egiptean. În plus, Iisus avea de descoperit bogățiile culturale și spirituale ale Marii Arabii, cu influențele sale variate din Siria, Persia, Canaan, și alte regiuni antice, precum Sumer, Mesopotamia, Fenicia, și Babilon. Fiecare dintre aceste teritorii păstra moșteniri și învățături valoroase, rămase de la civilizații care, de-a lungul timpului, și-au pus amprenta asupra lumii. 

Rha's Al Ghul știa că, pentru a deveni cu adevărat Mesia, Iisus trebuia să își asume această moștenire diversă și să o înțeleagă în profunzime. Așadar, i-a deschis calea către cunoașterea tainelor sacre și a misterelor ascunse în templele și școlile de înțelepciune din aceste tărâmuri.

Astfel, Iisus a călătorit prin deșerturile fierbinți ale Arabiei, prin orașele înfloritoare ale Siriei și Persiei, și prin satele liniștite ale Canaanului. În fiecare loc, a învățat din tradițiile locale, a absorbit înțelepciunea învățaților și a primit darurile spirituale ale profeților și magilor.

Fiecare întâlnire, fiecare lecție, fiecare revelație a contribuit la formarea sa ca lider spiritual și învățător. Din Egipt, a preluat cunoștințele ezoterice și înțelepciunea veche a faraonilor. Din tradiția evreiască, a învățat despre legământul sacru cu Dumnezeu și despre promisiunea mântuirii. Din Persia, a înțeles dualitatea lumii și importanța echilibrului între lumină și întuneric. Din Siria și Canaan, a absorbit lecțiile de iubire și compasiune, esențiale pentru misiunea sa viitoare. Din Sumer și Mesopotamia, a învățat despre începuturile civilizației și despre primele forme de scriere și lege. Din Fenicia, a absorbit cunoștințele maritime și comerciale, înțelegând importanța conectivității între popoare. Din Babilon, a studiat astrologia și vechile învățături despre cosmos și timp.

Prin aceste călătorii și învățături, Iisus și-a format identitatea complexă și a devenit pregătit pentru rolul său de Mesia. A înțeles că misiunea sa era să unească aceste moșteniri diverse într-o singură viziune de iubire și mântuire pentru întreaga omenire. Această pregătire l-a transformat dintr-un tânăr curios într-un lider spiritual înțelept, capabil să inspire și să transforme viețile celor pe care îi întâlnea. 

Isus s-a bazat mult pe faptul că în Egipt avea liniștea necesară pentru a învăța să fie „cu capul peste corp”, găsind astfel confirmarea că a fost urmărit de magi în copilărie. Însă doar Al'ghul, cu apa lui fermecată, putea să-i ofere această abilitate unică. Această apă magică, care, deși se simțea pe piele precum săpunul mlastinei, îți oferea viață, elaborând un proces de fotosinteză umană.

 

În templele egiptene, discuțiile despre această apă fermecată erau intense. Se credea că apa avea puterea de a transforma și de a da viață, chiar și celor care păreau pierduți. În acele locuri sacre, familia Maesia era recunoscută pentru cunoștințele lor secrete. Acești înțelepți, comparabili cu o elită intelectuală de nivelul „mensa” sau „messa”, erau gardienii înțelepciunii și ai abilităților magice.

 

Familia Maesia nu era doar o familie obișnuită. Ei erau cunoscuți pentru legătura lor cu elementele naturii și cu secretele vieții. În discuțiile din temple, ei vorbeau despre cum corpul uman, asemenea grâului care crește din pământ și peștelui care înoată în ape, trebuie să fie îngrijit și hrănit în mod corespunzător.

 

În templele din Egipt, aceste dezbateri se purtau în limba greacă veche, iar cuvintele „onde il nostro copro di mole, di quello che lo grane ed de quelo che lo pisci prende cura” reflectau ideea că trupul nostru, precum grâul care crește și peștele care înoată, are nevoie de îngrijire și de alimentare corespunzătoare pentru a prospera.

 

Al'ghul l-a ghidat pe Isus prin aceste învățături esoterice, oferindu-i nu doar cunoștințe, ci și o înțelegere profundă a interconexiunii dintre corp și spirit. Isus a învățat că pentru a fi „cu capul peste corp”, trebuia să înțeleagă echilibrul delicat dintre fizic și spiritual, dintre material și imaterial.

 

Astfel, Isus a găsit în Egipt un loc de liniște și înțelepciune, unde a putut să se pregătească pentru misiunea sa divină. Sub îndrumarea lui Al'ghul și a familiei Maesia, el a învățat secretele vieții și ale regenerării, devenind nu doar un lider spiritual, ci și un maestru al echilibrului și al armoniei universale.

 

Isus s-a bazat mult pe faptul că în Egipt avea liniștea necesară pentru a învăța să fie „cu capul pe umeri și mintea peste corp”, găsind astfel confirmarea că a fost urmărit de magi în copilărie. Însă doar Al'ghul, cu apa lui fermecată, putea să-i ofere această abilitate unică. Această apă magică, care, deși se simțea pe piele precum săpunul mlastinei, îți oferea viață, elaborând un proces de fotosinteză umană.

În templele egiptene, discuțiile despre această apă fermecată erau intense. Se credea că apa avea puterea de a transforma și de a da viață, chiar și celor care păreau pierduți.

În locuri sacre din Siria, familia Julia era recunoscută pentru cunoștințele lor secrete. Acești înțelepți, comparabili cu o elită intelectuală, nu erau doar o familie obișnuită. Ei erau cunoscuți pentru legătura lor cu elementele naturii și cu secretele vieții. În discuțiile din temple, ei vorbeau despre cum corpul uman, asemenea grâului care crește din pământ și peștelui care înoată în ape, trebuie să fie îngrijit și hrănit în mod corespunzător.

Al'ghul l-a ghidat pe Isus prin aceste învățături esoterice, oferindu-i nu doar cunoștințe, ci și o înțelegere profundă a interconexiunii dintre corp și spirit. Isus a învățat că pentru a fi „cu capul peste corp”, trebuia să înțeleagă echilibrul delicat dintre fizic și spiritual, dintre material și imaterial.

Pe măsură ce Isus a crescut, el a continuat să călătorească prin Arabia, asimilând învățăturile profunde ale diferitelor regiuni. A învățat din înțelepciunea antică a Siriei, Persiei, Canaanului și altor zone precum Sumer, Mesopotamia, Fenicia și Babilon. Fiecare dintre aceste teritorii îi oferea lecții prețioase, contribuind la dezvoltarea sa spirituală și intelectuală.

Până la vârsta de 30 de ani, Isus a studiat intens în templul lui Moise, adâncindu-se în tradițiile și secretele vechilor profeți. În această perioadă, Rha’s a început să-l lase singur, urmărindu-l din umbre, pentru că atenția sa se îndrepta tot mai mult spre problemele imperiului.

Aici, în templu, Isus a reușit să meargă pentru prima dată pe apă, o demonstrație a credinței și puterii sale divine. Această abilitate remarcabilă a fost declanșată de insistențele celor din jur de a-și spăla picioarele mai des, un act de curățare simbolică. În ciuda presiunii sociale, Isus continua să declare că este Cuvântul, Calea și Cunoștința - Unicul Fiu al Lui Dumnezeu. Aceste declarații nu erau doar mărturisiri de credință, ci și proclamări ale identității sale divine și ale misiunii sale spirituale.

Astfel, Isus a găsit în Egipt și în călătoriile sale prin Arabia locuri de liniște și înțelepciune, unde a putut să se pregătească pentru misiunea sa divină. Sub îndrumarea lui Al'ghul și a familiei Julia, el a învățat secretele vieții și ale regenerării, devenind nu doar un lider spiritual, ci și un maestru al echilibrului și al armoniei universale.

Isus, Hristosul, tânăr și plin de vitalitate divină, își manifesta puterile într-un mod aproape jucăuș. El modela păsări din pământ și le dădea viață prin suflarea sa divină, un act de creație pură și inocentă, demonstrând astfel că puterea dumnezeiască rezidă în el. Aceste manifestări erau frânturi ale divinității sale, reminiscențe ale învățăturilor profunde din Egipt, dar filtrate prin prisma copilăriei și a experimentării lumii materiale.

Familia lui Isus, în special mama sa, Maria, spera ca el să devină într-adevăr regele poporului, așa cum îi fusese revelat în visul său. Ei vedeau în el nu doar un copil special, ci viitorul lider al Israelului, capabil să aducă mântuire și lumină. Isus, în nevinovăția și curiozitatea sa copilărească, continua să facă miracole într-un mod natural și ludic. El vindeca bolnavi cu o simplă atingere, transforma apa în vin la cererile celor dragi și umbla pe apă ca și cum ar fi fost un joc.

În acel moment, uitarea părea să fie o binecuvântare. Ea îi permitea să trăiască și să învețe ca orice copil, să descopere lumea cu mirare și bucurie. Și totuși, fiecare act miraculos era un semn al destinului său măreț, un indiciu că dincolo de uitare, în adâncul ființei sale, se aflau înțelepciunea și puterea ce urmau să fie revelate în toată splendoarea lor.

Astfel, tânărul Isus, prin simpla sa prezență și prin minunile sale aparent neînsemnate, pregătea calea pentru ceea ce avea să devină: Mântuitorul lumii, cel care va aduce lumină și speranță, chiar și atunci când, pentru o vreme, părea că uitase totul. Această uitare era, poate, necesară pentru a-l umaniza, pentru a-l face să înțeleagă și să simtă durerea, bucuria și speranțele celor pe care urma să-i mântuiască. Familia sa, martoră la aceste minuni copilărești, îl vedea deja ca pe cel care va mântui poporul, îndeplinind astfel profețiile și visul mamei sale, Maria.

Oamenii care încercau să descopere pe Rha’s Al Ghul îl considerau din Liga Umbrelor. De fapt, el niciodată nu lucrase într-o organizație numită astfel. Acum, de când cu Iisus și creștinismul, devenise Templier și încerca să-i învețe din tainele sale pe Teutonii mai răsăriți, în așa fel încât să poată ajunge cu Iisus până la Roma. Rha’s încerca să-l convingă să meargă încolo, explicându-i că Templierii aleși aveau să-i povestească lui Iisus cum este acolo și cum, în lume, vorba este că „toate drumurile duc la Roma”. Dacă ar vrea să fie important în Destinul său, cea mai mare reacție o poate crea doar la Roma.

Astfel, învățăturile lui Rha’s Al Ghul nu erau doar despre disciplină fizică sau tactică, ci și despre inițierea în arta veche a magiei și a înțelepciunii. El îi îndruma pe teutoni să descopere puterea interioară prin conexiuni spirituale profunde, transformându-i în practicanți ai artelor oculte, dar și în războinici neîndurători ai Luminii și întunericului.

Această combinație de disciplină fizică și spirituală era esențială pentru atingerea perfecțiunii în concepția lui Rha’s. Perfecțiunea nu era doar o abilitate în luptă sau o stăpânire a puterii, ci o stare de echilibru interior și exterior, unde magia și înțelepciunea se întrepătrundeau într-o simbioză armonioasă.

Astfel, grupul său special nu era doar o organizație militară sau un ordin secret, ci o frăție a învățăceilor, dedicați să dezvăluie misterele universului și să păstreze echilibrul între forțele care guvernează lumea. În viziunea lui Rha’s Al Ghul, cunoașterea și puterea magică nu erau doar instrumente de dominare, ci căi către iluminare și transcendență spirituală. În acest fel, Rha’s spera să îl pregătească pe Iisus pentru misiunea sa supremă, ajutându-l să-și împlinească destinul la Roma, centrul lumii antice.

În interpretarea medicală și științifică a acestui episod, ideea de a pluti pe apă și de a nu se spăla pe picioare poate fi privită într-un cadru simbolic și metaforic, dar și într-unul care presupune o perspectivă mai profundă asupra învățăturilor lui Iisus și contextului vremii.

Din punct de vedere medical, capacitatea lui Iisus de a pluti pe apă pentru o perioadă scurtă de timp ar putea fi interpretată astăzi prin prisma cunoașterii moderne ca o posibilă anomalie fizică sau perceptuală. În anumite condiții specifice, cum ar fi refracția luminii, temperatura apei și condițiile atmosferice, poate fi posibil ca o persoană să aibă impresia că plutește pe apă. Totuși, astfel de interpretări trebuie tratate cu prudență, deoarece evenimentul are o dimensiune profund spirituală în tradiția creștină.

Științific vorbind, a merge pe apă implică înfrângerea forței de gravitație prin diverse metode care în general nu sunt disponibile în condiții naturale. O astfel de capacitate ar necesita fie o anomalie fizică, fie o tehnologie sau cunoaștere avansată care să permită acest lucru. În natură, anumite insecte, cum ar fi gândacul de apă, pot merge pe suprafața apei datorită tensiunii superficiale și greutății lor reduse, dar pentru un om, aceasta ar necesita condiții extraordinare.

O posibilă explicație științifică pentru iluzia de a merge pe apă ar putea fi legată de fenomenele optice și perceptuale. Refracția luminii în apă poate crea iluzia că un obiect sau o persoană se află la o altitudine diferită față de cea reală. De asemenea, condițiile atmosferice specifice pot modifica percepția noastră asupra distanței și poziției obiectelor în apă.

Cu toate acestea, interpretările științifice nu pot explica complet astfel de evenimente, mai ales în contextul învățăturilor religioase și spirituale. În tradiția creștină, miracolele lui Iisus, inclusiv mersul pe apă, sunt considerate manifestări ale puterii divine și semne ale naturii sale supranaturale. Aceste fapte sunt menite să inspire credința și să demonstreze legătura sa unică cu Dumnezeu.

Astfel, în concluzie, din punct de vedere științific, mersul pe apă rămâne un fenomen greu de explicat fără a recurge la ipoteze avansate sau speculative. Însă, din perspectiva religioasă și spirituală, aceste evenimente sunt simboluri ale puterii divine și ale destinului lui Iisus ca Mântuitor al lumii.

Iisus Hristos subliniază ideea că hrana spirituală, provenită direct de la Dumnezeu, are o valoare profundă și vitală pentru evoluția și sănătatea spirituală a individului. Cuvintele „mâncare de la Dumnezeu” sugerează energia sau esența divină pe care o primim în mod constant în viața noastră spirituală. Aceasta este echivalentă cu „hrana ta”, adică energia pe care o cultivăm și o primim din lumea fizică și materială.

Iisus sugerează că, dacă nu ai acces la „mâncarea de la Dumnezeu” sau nu o primești în mod regulat, atunci poți consuma doar „verdețurile pădurii” pentru a supraviețui. Aici, „verdețurile pădurii” pot simboliza resursele limitate și inferioare, care nu aduc împlinirea spirituală profundă pe care o oferă hrana spirituală divină.

Această învățătură subliniază importanța conectării constante cu divinitatea și a hrănirii spirituale pentru a trăi o viață plină de înțelegere, lumină și evoluție spirituală. Ea invită la reflecția asupra surselor noastre de energie și la priorizarea conexiunii noastre spirituale pentru a atinge potențialul nostru divin.

Dacă faci un om să scoată o silabă în plus față de tăcerea sa, înseamnă că ai „Mâncarea Lui”. Prin acest act de comunicare și de manifestare a cuvântului, îți hrănești sufletul cu esența divină, transformând simpla prezență într-o experiență sacră. Tacerea este starea primordială a spiritului, dar rostirea cuvintelor, cu intenție și conștientizare, devine un vehicul al divinului.

Recunoscând că în fața lui Dumnezeu ești doar apă și vin cu pâine, înseamnă să accepți umilința și vulnerabilitatea condiției umane, dar și potențialul transformării. Apa, simbol al vieții și purității, vinul, simbol al sângelui și al sacrificiului, și pâinea, simbol al trupului și al hranei esențiale, se unesc pentru a forma o imagine completă a sacramentului divin. Aceste elemente, când sunt consacrate în fața lui Dumnezeu, se transformă în manifestări ale esenței divine.

Planta vieții, cu rădăcinile sale adânc înfipte în pământ și cu frunzele sale întinse către cer, simbolizează conexiunea dintre lumesc și divin. Hrana spirituală, la fel ca planta vieții, este esențială pentru creșterea și evoluția noastră. Consumul acestei hrăni divine ne permite să creștem, să ne transformăm și să ne atingem potențialul maxim. Fără această hrană, suntem condamnați să trăim în limitările lumii materiale, să ne hrănim cu „verdețurile pădurii” și să nu experimentăm niciodată împlinirea spirituală profundă.

Prin contemplarea acestei învățături, ne putem deschide inimile și mințile către adevărurile universale și către lumina divină. Ne invită să reflectăm asupra vieții noastre și să ne reevaluăm prioritățile, să căutăm nu doar hrana materială, ci și hrana spirituală care ne poate transforma cu adevărat. Conectându-ne cu divinitatea și primind „mâncarea de la Dumnezeu”, ne putem trăi viața cu mai multă înțelegere, compasiune și lumina interioară.

Astfel, hrana spirituală este cea care ne oferă forța și înțelepciunea de a naviga prin provocările vieții, de a ne vindeca rănile și de a crește dincolo de limitările noastre. În fiecare act de credință, în fiecare moment de rugăciune și în fiecare gest de bunătate, primim această hrană divină care ne alimentează sufletele și ne conectează cu sursa noastră supremă, Dumnezeu.

Capitolul 19

 

În tradiția creștină, Iisus Hristos este adesea văzut ca având 33 de ani la moartea sa pe cruce. Aceasta este vârsta la care, conform Evangheliilor, a început misiunea sa publică și predicarea, până la răstignirea sa. Iisus Hristos a avut 12 apostoli, numiți pentru a-l însoți și a-i ajuta să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu. Aceștia au fost: Simon Petru, Andrei (fratele lui Simon Petru), Iacov (fiul lui Zebedeu), Ioan (fratele lui Iacov), Filip, Bartolomeu, Toma, Matei (numit și Levi), Iacov (fiul lui Alfeu), Tadeu (numit și Lebbeu sau Iuda al lui Iacov), Simon Zilotul și Iuda Iscarioteanul.

După înviere, Iisus a încercat să le explice apostolilor cele patru legăminte, așa cum sunt scrise ele de Don Miguel Ruiz, un alter ego al manifestului divin, venit să ne lege pe noi de frâiele realității:

1.      Fii impecabil cu cuvântul tău.

2.      Nu lua nimic la modul personal.

3.      Nu fă presupuneri.

4.      Fă întotdeauna tot ce îți stă în putință.

Aceste legăminte subliniază o cale de viață bazată pe integritate, detașare de ego și angajament personal. Iisus le-a „ordonat practic” celor 12 apostoli să ducă numele său mai departe, dar în același timp se îngrijora că aceștia îl vor imita, ceea ce el nu vroia exact. Iisus dorea ca fiecare apostol să-și găsească propria cale de a manifesta învățăturile sale, să fie autentici în predicarea și trăirea mesajului divin, și să nu se limiteze la a-l copia pe el.

Iisus a subliniat importanța interiorizării mesajului său și aplicării acestuia în mod personal, astfel încât fiecare apostol să devină un adevărat lider spiritual în dreptul său. El nu căuta să fie idolatrizat sau imitat, ci să inspire o schimbare profundă în inimile și mințile discipolilor săi, ca aceștia să fie capabili să ducă lumina și iubirea divină în întreaga lume.

Iisus Hristos sunt conturate prin învățături și minuni care rămân esențiale pentru credincioși. Obscuritățile din învățăturile sale pot fi privite ca aspecte neclare sau dificil de înțeles, iar avansurile sale indică misiunea sa de a propovădui și de a aduce mântuirea omenirii.

Povestea lui Barnaba, prezentată în scrierile apocrife, ilustrează modul în care unele comunități au interpretat și au transmis învățăturile lui Iisus Hristos într-un context mai puțin oficial, neacceptat de majoritatea bisericilor creștine. Evanghelia atribuită lui Barnaba este considerată apocrifă, fiind în afara canonului biblic acceptat, dar păstrează relevanța pentru diverse interpretări și tradiții locale. Aceste scrieri apocrife reflectă o viziune alternativă asupra învățăturilor lui Iisus Hristos, subliniind complexitatea și diversitatea interpretărilor creștine din primele secole ale erei creștine.

În ziua de azi, mulți oameni tind să uite epoca în care a trăit Iisus Hristos și să nu țină cont de contextul istoric și cultural al vremii sale. Într-o lume civilizată în care progresul material domină, există o tendință de a căuta minuni și fapte care să satisfacă nevoile imediate și concrete ale vieții moderne. Această perspectivă poate ignora adâncimea învățăturilor spirituale ale lui Iisus și înțelesul lor profund pentru viața umană.

În tradiția creștină, se face referire la cei doi criminali răstigniți alături de Iisus. Unul dintre aceștia l-a insultat, în timp ce celălalt, cunoscut sub numele de "Tâlharul pocăit", L-a recunoscut pe Iisus ca fiind drept și I-a cerut să-și amintească de el în împărăția Sa. Răspunsul lui Iisus, promițându-i paradisul în acea zi, subliniază puterea harului divin și posibilitatea mântuirii chiar și în ultimele clipe ale vieții.

În multe credințe contemporane, există încă o tendință de a încerca să imităm exemplul lui Iisus, chiar dacă acest lucru implică o interpretare selectivă sau o aplicare convenabilă a învățăturilor sale. Conceptul de "tâlhar pocăit" care se bazează pe promisiunea lui Iisus de mântuire în paradis poate fi perceput și folosit în moduri diverse, deseori în contexte în care oamenii se confruntă cu provocări personale sau spirituale profunde.

Astfel, învățăturile lui Iisus Hristos continuă să fie relevante și provocatoare în lumea contemporană, invitându-ne să reflectăm asupra înțelepciunii lor spirituale și să căutăm înțelesul lor profund pentru viața noastră și pentru relația noastră cu divinitatea.

Evoluția și diversitatea gândirii creștine timpurii reprezintă o temă importantă în înțelegerea impactului lui Iisus Hristos asupra lumii, demonstrând cum mesajul său a fost receptat și interpretat în moduri variate și uneori controversate.

Când Iisus Hristos a fost crucificat, evenimentul a provocat o reacție puternică în rândul contemporanilor săi. Pentru mulți, învățăturile și acțiunile sale au fost percepute ca fiind uluitoare și, uneori, chiar miraculoase. Ideea că Iisus a putut să facă porumbei din lut sau să transforme apa în vin poate părea, pentru unii, departe de realitatea cotidiană, dar în contextul vremii sale, aceste acte erau interpretate ca dovezi ale puterii divine și ale prezenței sale speciale pe pământ.

Perspectivele diferite asupra acestor evenimente reflectă variatele interpretări ale mesajului lui Iisus și a semnificației lor spirituale. Pentru Rha's Al Ghul, învățăturile lui Iisus au reprezentat nu doar un set de miracole și minuni, ci și o cale de deschidere a conștiinței și de explorare a înțelepciunii antice. În spiritul antic, ideea de a aduce lumină și înțelegere într-o lume confuză și plină de provocări era o misiune noble și filantropică.

Astfel, discuția despre Iisus Hristos și despre modul în care învățăturile sale au fost percepute și interpretate în timpurile antice aduce în prim-plan nu doar aspectele miraculoase, ci și înțelesurile mai profunde și implicațiile lor asupra umanității și spiritualității.

În discuția despre Iisus Hristos și despre interpretarea învățăturilor sale în timpurile antice, devine evident că aspectele miraculoase nu sunt singurul punct de interes. Mai important este să înțelegem înțelesurile mai profunde și implicațiile acestora pentru umanitate și spiritualitate. Detaliile contează, iar contextul primează în înțelegerea profundă a mesajului său.

Viața însăși, cu toate provocările și alegerile sale, este centrală în învățăturile lui Iisus. El a adus în prim-plan importanța iubirii, compasiunii și înțelegerii față de cei din jur, subliniind cărarea pe care trebuie să o urmăm pentru a trăi în armonie și pace. Învățăturile sale, deși adesea prezentate prin parabole și miracole, au rădăcini adânci în înțelepciunea universală și în nevoia umană de a găsi sens și scop în existență.

Familia, la fel, ocupă un loc semnificativ în învățăturile lui Iisus. În diversele sale etape de viață, conceptul de familie evoluează și capătă sensuri diferite. De la familia biologică și extinsă până la familia spirituală și comunitatea umană largă, Iisus a promovat ideea de unitate și sprijin reciproc. Aceasta subliniază că legăturile noastre umane, fie că sunt de sânge sau de spirit, sunt cruciale pentru dezvoltarea noastră spirituală și pentru împlinirea vieții noastre întru iubire și armonie.

În esență, a fi "cu capul pe umeri și cu mintea deasupra trupului", așa cum vroia Iisus, înseamnă să cultivăm o conștiință clară și sănătoasă, care să ne ghideze în alegerile noastre și în relațiile noastre cu ceilalți. Înseamnă să ne trăim viața în mod autentic, onorând valorile înalte ale iubirii, compasiunii și înțelepciunii pe care El le-a exemplificat în fiecare pas al său pe pământ.

În urma crucificării lui Iisus, apostolii și-au împărțit drumurile, fiecare luându-și misiunea de a duce mai departe învățăturile și mesajul lui Hristos în lumea largă. În timp ce ei își urmau chemarea spirituală, Templarii, învăluiți în aparența simplă a oamenilor obișnuiți, dar înarmați cu cunoștințele și înțelepciunea vechilor secrete, au rămas la pândă.

În inima acestui tumult, Rha's Al Ghul a hotărât să continue spre Roma. Încurajând o parte din cei subjugati de Romani să coopereze, el visa la posibilitatea de a accede la Tron, chiar și într-o lume tulbure și divizată. În spatele aparentei lor neutralități, Templarii urmăreau îndeaproape evoluțiile și influențele apostolilor, fiind gata să acționeze când circumstanțele ar fi cerut-o.

Astfel se deschidea un nou capitol, cu Roma ca punct central al intrigilor și ambițiilor. În timp ce apostolii împărțeau lumina lui Iisus, Rha's Al Ghul și Templarii priveau din umbre, pregătindu-se să-și croiască propriul drum prin istorie, sub influența puternică a vremurilor lor tulburi și a dorinței de a modela viitorul.

 

Capitolul 20

 

În lumina informațiilor anterioare, povestea lui Al'Ghul și a apostolilor săi se conturează într-un cadru complex al călătoriei lor spiritual-geografice către Roma, prin Malta, Sicilia, Sardinia și Ostia. Al'Ghul, împreună cu Petru, cel care avea Roma ca destinatie, dar și ceilalți apostoli, care erau inspirati toti de profețiile antice și de viziunile despre un viitor luminos și despre revenirea lui Hristos dupa ce ajungea sa inteleaga in lumea spirituala..

Traseul lor nu este doar o călătorie fizică, ci și o căutare profundă a înțelegerii și semnificației misiunii lor divine. Ei aud zvonuri despre profețiile care prezic o lume nouă și o revenire a lui Hristos. Aceste profeții sunt reflectate în tradițiile antice, precum cele sumeriene și mayase, care văd Mesia ca pe cineva care va trăi în dreptate sub Soare și va învăța legile divine într-o lume eliberată de griji.

Călătoria lor prin Malta, Sicilia, Sardinia și Ostia devine astfel o explorare a vechilor învățături și profetii care confirmă direcția și destinul lor spiritual. Ei se pregătesc pentru o întâlnire decisivă cu destinul lor în Roma, centrul imperiului roman, unde speră să aducă lumină și să propovăduiască cuvântul lui Hristos într-un context european plin de provocări și oportunități spirituale.

În călătoria lor prin Ostia, apostolii vedeau mai mult decât un simplu loc de trecere. Pentru ei, Ostia reprezenta un portal, o poartă către o lume nouă și o ordine divină. În viziunea lor, Ostia nu era doar un punct pe hartă, ci un simbol al conectării lumii materiale cu lumea spirituală, similar cu modul în care Iisus a trăit și a predicat în timpul vieții Sale pe pământ.

Ei percepeau călătoria lor ca parte a unui circuit mai mare, un drum care îi aducea tot mai aproape de idealurile pe care Iisus le-a promovat și de promisiunile profeților antici. Astfel, pentru apostoli, fiecare pas prin Ostia și spre Roma era o pregătire pentru momentul crucial al Judecății de Apoi și al Apocalipsei, când Dumnezeu Tatal, împreună cu Mesia și Duhul Sfânt, ar decide forma și destinul unei Lumi Noi.

Această viziune reflecta încrederea lor profundă în planul divin și în misiunea lor de a propovădui cuvântul lui Hristos, în ciuda provocărilor și adversităților pe care le întâmpinau în drumul lor. Prin Ostia, ei intraseră într-o fază de transformare și purificare spirituală, pregătindu-se să îndeplinească înțelepciunea și învățăturile pe care le-au primit de la Iisus într-un mod profund și durabil.

Deci, în viziunea apostolilor, lumea era văzută ca o "fântână" din care toți aveau să fie judecați ca Iisus. Ei căutau să depășească această judecată prin intermediul Duhului Sfânt, perceput ca singura ieșire către o formă de viață autentică și nu doar o existență cerească. Această înțelegere profundă îi motiva să continue să propovăduiască și să trăiască în conformitate cu învățăturile lui Iisus, peste Duhul adevarului, pregătindu-se pentru momentul transformării și pentru împlinirea promisiunilor divine într-o Lume Nouă.

În jurul anului 64 d.Hr., în timpul domniei lui Nero în Roma, apostolul Petru a fost martirizat cerând să fie crucificat, afirmând că nu poate trăi în această lume mai bine decât a trăit Iisus. Martiriul său a avut loc într-un context marcat de conflicte interne și persecuții religioase intense în Roma. Autoritățile romane l-au considerat pe Petru o amenințare, iar gestul său de a cere să fie crucificat reflectă devotamentul său profund față de învățăturile lui Iisus și misiunea pe care o considera crucială pentru viitorul creștinismului.

În timpul în care oamenii tind să iasă din contextul unei vieți normale, dominată de adevăr și respect față de realitate, uneori întâlnesc doar situații paradoxale. Un exemplu este sentimentul de a găsi paharul cu apă plin în casă, deși plecaseră când era gol. În lumea contemporană, o reacție obișnuită este de a atribui astfel de evenimente „efectului mandala”, o metaforă pentru misterul și complexitatea vieții, unde aparențele și realitățile se întrepătrund în moduri neașteptate și adânci.

În Roma antica din vremea lui Nero, viața era marcată de o agitație constantă și haos social. În ciuda acestui fapt, orașul era și un centru al culturii și civilizației, cu tendințe religioase diverse care se întrepătrundeau și se confruntau. Roma era cunoscută pentru polițica sa brutală și pentru spectacolele grandioase, cum ar fi gladiatorial, care atrăgeau mulțimi mari în arenele celebre precum Colosseum-ul. În viața cotidiană, aristocrații și bogații trăiau în opulență, în timp ce majoritatea locuitorilor orașului se confruntau cu sărăcia și condiții de trai precare.

Rha's Al Ghul nu a fost implicat activ în tumultul Romei, ci s-a îndreptat spre Anatolia (zona Turciei de azi), unde apostolii lui Hristos își împărțiseră căile. Acolo, el căuta un loc care să devină Capitala Creștinismului, fiind convins că viitorul era Lumea Creștină și nu Rezistența Puternicei Lumi Romane.

În timp, Rha's Al Ghul începu să resimtă din ce în ce mai puternic chemarea credinței solare, o credință profund înrădăcinată în vechile tradiții mistice și în venerarea Soarelui ca simbol al vieții și al puterii regenerative. În Anatolia, Constantinopolul începea să capete o importanță crescândă în lumea creștină, fiind văzut ca un centru potențial al credinței. Cu toate acestea, Rha's și alți gânditori înțelepți și-au pus speranțele într-un alt oraș: Niceea. Acest oraș mic, dar strategic amplasat, era considerat un loc mai potrivit pentru a găzdui și consolida noile învățături creștine, având potențialul de a deveni un loc sacru al credinței, unde dogmele și doctrina să poată fi dezvoltate și stabilite într-un mod care să încurajeze unitatea și coerența în rândul credincioșilor.

Rha's Al Ghul, ancorat într-o viziune distinctivă și uneori idealistă, căuta să găsească un lider arab care să poată influența în mod pozitiv creștinismul în expansiune. Privind spre regiunile arabe, în special Siria, unde credințele solare aveau o tradiție veche, el spera că această influență ar putea aduce schimbări benefice în textele ebraice și în interpretarea lor. Cu toate acestea, credulitatea sa în această direcție contrasta cu realitățile istorice și culturale complexe ale vremii sale. Evreii, constructorii de piramide, și contextul dominant al prezentului își păstrau propria influență asupra evoluției teologice și filozofice. Deși Al Ghul lucra împreună cu Templierii, nu avea încă idei clare despre cum să formeze o gardă care să corespundă viziunii sale, întrucât provocările și oportunitățile în acest context erau mult mai complexe decât anticipase inițial.

În epoca Imperiului Roman, Rha's Al Ghul se simțea adesea copleșit de influența profundă pe care o exercitau numele și persoanele din acea vreme. Împărații precum Nero, cunoscut pentru persecuțiile împotriva creștinilor, sau Augustus, ale cărui reforme au consolidat puterea imperială, nu erau doar lideri politici, ci și simboluri etimologice și filozofice. De exemplu, "Nero" derivă din cuvântul latin pentru "negru", reflectându-i uneori opțiunile întunecate și represiunea brutală. În contrast, "Augustus" subliniază o încărcătură de venerație și expansiune, simbolizând o epocă de pace și prosperitate. Aceste nume nu doar că definesc o eră istorică, dar continuă să inspire căutări profunde de identitate și influență personală în contextul contemporan.

Oamenii din Imperiul Roman nu doar că adoptau aceste nume cu semnificație puternică, dar le reinterpretau și încercau să le depășească, căutând o rezonanță universală în propriile lor aspirații și acțiuni. Încercările lor de a ieși din contextul unei vieți cotidiene, într-o căutare patologică a idealurilor extraordinare, reflectau o dorință profundă de a marca lumea cu propriile lor nume și fapte. Erau epoci în care individul dorea să-și creeze un impact durabil, adâncit de idei și idealuri care transcendeau limitările temporale și politice ale vremii.

Rha's Al Ghul, fascinat de puterea simbolică a numelor și de impactul lor asupra societății, căuta nu doar să înțeleagă, ci și să manipuleze aceste influențe într-un context mai larg. El era atras de regiuni precum Siria, unde credințele solare și reinterpretările textelor ebraice promiteau să aducă schimbări fundamentale în ordinea globală. Într-o lume în care credințele și ideologiile se întrepătrundeau, Rha's Al Ghul se afla în căutarea unei strategii care să îi permită să influențeze direcția culturii și religiei într-un mod care să depășească granițele și să dăinuie peste generații.

Într-un final neașteptat, Rha's Al Ghul a fost copleșit de șocul când a aflat despre apariția Gărzii Pretoriene în Imperiul Roman. Această gardă imperială, originară dintr-o țară neutră ca Elveția, era compusă din oameni extrem de instruiți și disciplinați, dornici să păstreze ordinea și integritatea imperiului fără a permite influențe externe. Ideea lor de a introduce un lider religios, un Papă, în echilibrul puterii din Roma, a părut nastrușnică pentru romanii obișnuiți, dar clară și prescientă pentru Rha's Al Ghul. În ochii săi, politica fără religie ducea doar la succesuri efemere și la ascensiunea unor lideri egocentrici, neînțeleși și, în final, vulnerabili în fața marilor provocări istorice. Această revelație l-a determinat pe Rha's să-și concentreze eforturile pentru a manipula aceste forțe în jocul de putere al vremurilor sale tulburi și incerte. 

 

Capitolul 21

 

Într-o perioadă de instabilitate și schimbare în Imperiul Roman, familia Julia și-a consolidat poziția prin căsătoria nevestei împăratului Macrinus, originar din nord-vestul extrem al Africii. Acest exemplu subliniază eficacitatea acțiunilor lui Rha's Al Ghul, care a reușit să obțină rezultate notabile în manevrarea alianțelor și în influențarea politicilor imperiale. Aceste mișcări strategic importante au demonstrat capacitatea sa de a modela direcția politicii imperiale și de a consolida poziția familiei Julia în peisajul tumultuos al Romei antice.

În drumul său spre Roma, Julia Maesa era însoțită de cei doi nepoți ai săi, Marcus Aurelius Severus Alexander și Varius Avitus Bassianus. Pentru Rha's Al Ghul, importanța numelui era crucială, deoarece "numele purtat de cineva aduce cu sine o semnificație profundă și poate chiar influența destinul acelui individ într-un fel sau altul". Astfel, el le-a explicat celor doi tineri moștenitori despre semnificația numelui lor și cum aceasta ar putea influența parcursul vieții lor. Marcus Aurelius Severus Alexander, numit după împărații romani Marcus Aurelius și Severus Alexander, purta numele unor figuri istorice prestigioase, sugerând o legătură cu înțelepciunea și stabilitatea. Pe de altă parte, Varius Avitus Bassianus, a sarit brusc la numele de Heliogabalus, spunand  că, a primit acest nume care evoca adorarea soarelui ("Elio" în latină) și marele zeu sirian "Gaballus", reflectând o tendință spre spiritualitate și tradiții religioase orientale. În esență, Rha's Al Ghul a subliniat importanța identității personale și influența semnificației numelui în orientarea destinului fiecărui individ, oferindu-i lui Heliogabalus sugestia de a adopta numele de "Mandala", simbolizând unitatea cosmică și armonia spirituală în diverse tradiții religioase, in plus fractalitatea Universului si a Soarelui in acelasi timp, idei care aveau ceva legat de ´´fantana´´ care o aveau crestinii in urmarire, idei fundamentale pentru comunitatea creștină pe care căuta să o înființeze.

În ajunul sosirii lor la Roma, familia Julia, însoțită de cei doi copii și de Rha's, atrăgea atenția Gărzii Pretoriene, fiind deja cunoscuți drept susținători ai creștinismului. Pentru a-și menține credința și a nu contrazice propriile principii, au făcut o oprire la Muntele Athos, o fortăreață a credinței creștine ortodoxe. Apoi au călătorit spre Niceea, unde au discutat și au împărtășit idei cu înțelepții locali.

Ajungând la Roma, însă, atmosfera religioasă era profund influențată de diverse culte și credințe. În anii 220 d.Hr., în Roma imperiului, cultele incluzând venerarea zeilor antici romani (cum ar fi Jupiter, Marte, Venus), precum și influențe din cultele orientale și mistice (cum ar fi Mithraismul), câștigau popularitate. În această diversitate religioasă, credința creștină începea să prezinte fisuri și variante divergente. În contrast, la Niceea, credința creștină era păstrată în formă ortodoxă, adică conformă cu învățăturile stabilite în linia legilor sale fundamentale și tradițiile bisericești.

Cu binecuvântarea Athosului, Helio a început să învețe despre viața și sistemul capitalei Romei antice, un loc fascinant plin de monumente și structuri impresionante. În centrul atenției se afla celebrul Colosseum, o imensă arenă destinată spectacolelor și luptelor gladiatorilor, unde mulțimi entuziaste urmăreau bătălii și recreații dramatice ale bătăliilor antice. În același timp, circurile romane, cum ar fi Circus Maximus, găzduiau curse de care și alte evenimente sportive uriașe, atrăgând masele de spectatori.

Apeductele masive ale Romei, ingenioase structuri de inginerie, aduceau apă proaspătă și curată din regiuni îndepărtate până în oraș, asigurând o aprovizionare eficientă pentru o populație în creștere. În contrast, vomitoriumurile, adică spațiile publice unde romanii își puteau induce vărsături pentru a face loc mâncării noi la festivități, reflectau aspectele mai puțin cunoscute și uneori brutale ale vieții cotidiene.

Helio a descoperit că Roma era o metropolă vibrantă, dar și plină de contradicții, cu oameni care se bucurau de luxuri și divertisment extravagant, dar și cu profunde inegalități sociale și probleme ale vieții urbane. Această învățătură i-a oferit o perspectivă nouă asupra modului în care se desfășurau lucrurile în inima imperiului roman, pregătindu-l pentru rolul său și provocările ce aveau să vină.

Heliogabalus, cunoscut și sub numele de Varius Avitus Bassianus, era fascinat de propria identitate și de numele pe care l-a adoptat. Într-adevăr, el își atribuia numele ca pe un spirit conducător al deciziilor sale, percepându-l ca pe o formă de ghidare divină în acțiunile sale. Acest lucru l-a făcut să sufere de o formă de sindrom Stockholm, fiind atașat emoțional de numele și identitatea pe care și le-a ales.

La fiecare provocare sau impunere din exterior, Heliogabalus răspundea invocând numele sub care se identifica, fie Elio pentru adorarea soarelui și a spiritualității, fie Gabalus pentru conexiunile cu tradițiile religioase orientale. În ciuda tineretii sale (fiind încoronat împărat la doar 14 ani), el visa la o schimbare rapidă și la o transformare într-un mare conducător cu rezonanță în istorie. Această auto-identificare puternică și influența numelui său reflectă o dorință intensă de a-și impune voința și viziunile într-o lume dominată de politici complexe și rivalități interne.

Rha's Al Ghul încă spera că numele "Mandala" ar putea avea o influență pozitivă asupra lui Heliogabalus, oferindu-i o perspectivă alternativă și o direcție mai echilibrată în deciziile sale. Încerca să discute uneori cu tânărul împărat despre această posibilitate, sperând să îl îndrume către o cale mai stabilă și mai profundă spiritual. Însă Heliogabalus era profund atașat de identitatea și numele pe care și le-a ales, văzându-le ca pe o formă de conduită divină în acțiunile și înțelegerile sale despre lume. Această dinamică a dus la o continuă tensiune între dorința lui Rha's de a influența și ghida și rezistența lui Heliogabalus de a-și menține propria autonomie și identitate.

Micul Heliogabalus era influențat de un caracter puternic și indrăzneț, admirat chiar și de copiii romani din casele lor. Însă acest comportament era asemănat de unii cu un imam extremist al timpurilor noastre, prefigurând evenimente și schimbări ulterioare pe care le vom explora mai departe. Această percepție asupra sa avea să devină un punct central în evoluția sa ca împărat și în istoria Romei Imperiale.

 

Capitolul 22

 

Este fascinant cum Siria și Persia au influențat Roma în diverse moduri, aducând cu ele daruri și cunoștințe prețioase într-un imperiu cunoscut pentru abilitatea sa de a absorbi și de a adopta diverse culturi și practici. Fineturile persane erau binecunoscute în lumea romană pentru calitatea și rafinamentul lor, adăugând o notă de lux și prestigiu vieții imperiale. De asemenea, Roma a fost beneficiarul unor contribuții intelectuale semnificative din partea Egiptului, deși momentul tragic al distrugerii Bibliotecii din Alexandria a reprezentat o pierdere culturală majoră. Imperiul Roman a selectat doar anumite informații care să fie integrate în propriul său mozaic cultural, menținând totodată un stil de viață distinct pentru nobilime și elitele sale. Aceste interacțiuni ilustrează complexitatea și adaptabilitatea unei civilizații care a reușit să crească și să domine lumea cunoscută prin capacitatea sa de a asimila și transforma influențele externe.

Da, influența altor popoare asupra Romei și a lumii antice a fost profundă și variată. Dacii, cunoscuți pentru bogățiile lor și pentru viziunea lor spirituală condusă de Zamolxe, au avut o influență semnificativă asupra regiunii lor și au intrat în contact cu cultura romană prin intermediul frontierelor și al comerțului. Ei au avut o viziune particulară despre divinitate și timp, pe care au încercat să o perpetueze prin identitatea lor spirituală.

Mahomedanii din Maroc, cunoscuți pentru abordarea lor calmă și pentru înțelegerea luptei ca pe ceva sfânt, au contribuit cu perspective profunde asupra rolului liderului și necesității unei orientări morale și spirituale în conducere. Ideea lor despre luptă ca o manifestare a voinței divine și a destinului a fost centrală în formarea comunității lor și în organizarea socială.

Aceste exemple subliniază diversitatea culturală și spirituală a lumii antice, arătând modul în care diferite popoare și civilizații și-au adus contribuția distinctivă la dezvoltarea ideilor și a societăților de-a lungul istoriei. Astfel de interacțiuni și schimburi culturale au contribuit la formarea unui mozaic global de cunoștințe și înțelegeri, care a influențat profund cursul istoriei umane.

În timpul domniei sale scurte și controversate, Heliogabalus, cunoscut și sub numele de Marcus Aurelius Antoninus Augustus, a fost puternic influențat de diversele culturi și religii ale timpului său. Devenit împărat la doar 14 ani, după moartea lui Marcus Opellius Macrinus, numele său, Heliogabalus, este legat de cultul solar oriental pe care l-a promovat în Roma. Interesul său pentru toate aceste culte l-a făcut cunoscut și luat în serios de mulți contemporani, deși a fost critica pentru imaturitatea sa și pentru faptul că a neglijat aspectele importante ale guvernării și moralității.

Fiind puternic influențat de diversele culturi orientale și de cultul solar pe care îl promova, el a introdus practici religioase și sacrificii considerate neobișnuite și obscenități de mulți contemporani. În loc să respecte tradițiile romane și grecești, Heliogabalus a dorit să înființeze un templu cu trei altare distincte: unul dedicat Legii după Pentagramă, un altul după Hexagramă, și un al treilea după Octagramă. Fiecare altare simboliza o formă de divinitate sau putere cosmică în fața căreia se efectuau sacrificiile. Aceste practici erau văzute ca blasfemiatoare de către mulți romani și au provocat o dezaprobare puternică în rândul elitei și al cetățenilor. Pentru Heliogabalus, "pocăința" sau reconcilierea cu divinitatea după comiterea sacrificațiilor era considerată esențială conform propriilor sale interpretări religioase și filozofice, o abordare care contrasta puternic cu practicile creștine și evreiești, care puneau accent pe pocăință ca o introspecție personală și spirituală fără necesitatea sacrificiilor fizice.

Heliogabalus, cunoscut pentru natura sa independentă și decisivă în luarea deciziilor, nu ezita să se bazeze pe sfaturile și deciziile marilor preoți, indiferent de cultul din care aceștia făceau parte. Această abordare a generat o înțelegere greșită în rândul contemporanilor săi, care vedeau colaborarea sa cu preoții drept un avantaj pentru aceștia, permițându-le accesul la locuri sacre adorate de cultul lui Gabalus. Printre aceste locuri sacre, Heliogabalus și-a ales și o soție, o decizie extrem de controversată care a atras critici severe, inclusiv din partea istoricului Cassius Dio. Nevasta sa era mult mai în vârstă decât el, având de două, chiar de trei ori vârsta sa, adâncind discrepantele și nemulțumirile față de stilul său de viață și guvernare.

Zvonurile care începeau să circule despre Templieri și sprijinul lor aparent excesiv acordat lui Heliogabalus aduceau o îngrijorare crescută în rândul liderilor precum Rha's Al Ghul. Templierii, cu jurămintele lor sacre legate de apărarea Cuvântului Domnului, tradiții îmbrățișate în lumea lui Moise și în altele prin Dumnezeu Tatăl și Sfântul Duh, erau obligați să susțină un papă pentru conducerea lumii creștine. Astfel, zvonurile privind implicarea lor susținută în sprijinirea lui Heliogabalus nu prevesteau nimic bun, fiind percepute ca o deviere de la principiile lor fundamentale și o posibilă amenințare pentru stabilitatea religioasă și politică a vremii. 

 

Capitolul 23

 

Într-o atmosferă plină de zvonuri și speculații, Lumea aflase ce aflase și avea să afle mai mult. Gura lumii începea să murmure, cu vorbe ce răsunau prin piețele aglomerate ale vechii Rome, învăluite într-un aer de mister și anticipare. Totul părea să fie la suprafață, dar sub această aparentă liniște se ascundeau trăiri și secrete care așteptau să fie dezvăluite, așa cum numai timpul putea să dezvăluie.

Se aflase despre un anume Dante, care venise din iad după ce își pierduse femeia în mâinile demonilor, trăgând-o în centrul impenetrabil al iadului. Dante coborâse acolo în căutarea ei, dar găsise doar un vid tulburător. În eforturile sale de a o regăsi, a traversat cercurile de suferință și disperare, până ce s-a întors pe pământ, urcând cu el un basilisc fatal. Dumnezeu l-a pus să-l înfrunte și să-l învingă, iar colțul basiliscului pe care l-a rupt în acea luptă a rămas ca o amintire sacră. Acel "colț al lui Sfatul Petru", așa cum avea să fie numit, devenise o relicvă ce emana o putere misterioasă și divină, aducând cu sine o poveste de sacrificiu și credință, atât în viața umană cât și în lumea spirituală.

Povestea lui Dante Alighieri era stiuta de multi romani din lumea de mijloc mai ales fiind luata cat se poate de serios... O femeie povestea prin Roma călătoria alegorică prin cele trei regate ale vieții de apoi: Infernul (Iadul), Purgatoriul (Laiul) și Paradisul (Raiul). Infernul, prima parte a operei, este împărțit în nouă cercuri care reprezintă diferite grade de păcat și pedepsele corespunzătoare. Dante este condus în această călătorie de un ghid, Sfantul Duh, care il ajuta pe Dante in calatoria sa de a´si recupera femeia furata de demoni si dusa in centrul iadului.

Primul cerc este al filozofilor, unde sunt pedepsiți cei care nu au fost botezați și cei care au trăit înainte de venirea lui Hristos, dar si cei care pun anumite teme in discutie numai pentru a gasi scrupule.

Al doilea cerc este destinat pofticioșilor, care sunt condamnați să fie etern chinuiți de vânturile furtunii.

Al treilea cerc este locul unde sunt pedepsiți cei cărora le-a fost dată puterea de a domina alții, dar au folosit-o în scopuri rele, cum ar fi tiranii și dictatorii.

Al patrulea cerc este pentru cei lacomi, condamnați să își poarte în spate poverile într-o baltă de noroi.

Al cincilea cerc este destinat mâniei și iritabilității, unde sufletele sunt condamnate să se lupte etern între ele.

Al șaselea cerc este pentru cei care s-au lăsat ghidați de lăcomie și dorințe excesive, fiind condamnați să fie aruncați în flăcări.

Al șaptelea cerc este locul unde sunt pedepsiți cei care au comis violențe împotriva altora, fie fizice, fie spirituale.

Al optulea cerc este pentru cei care au comis fraudă și trădare, fie că au fost trădători politici, trădători ai familiei sau ai prietenilor.

Al nouălea cerc este pentru cei care au comis trădare împotriva lui Dumnezeu, cum ar fi trădătorii și cei care au comis blasfemii.

Această călătorie a lui Dante este o alegorie complexă a condiției umane, a păcatului și a răsplății divine sau a pedepsei. În Roma, mulți intelectuali și lideri spirituali au cunoscut povestea completă, numita ulterior "Divina Comedie", inclusiv Rha's Al Ghul stiind de ea. Aceasta a fost decisiva in înțelepciunea și simbolistica actiunilor lui Al´Ghul în propriile sale deliberări și acțiuni.

Cele "12 porți ale Raiului" sunt menționate în contextul Paradisului, fiecare dintre ele simbolizând o treaptă de cunoaștere divină și o ascensiune spirituală pentru sufletul călătorului. Aceste porți deschid călătorului calea către înțelegerea și contemplarea aspectelor divine, într-o progresie care reflectă o ascensiune prin diferite niveluri de cunoaștere și lumină spirituală.

În plus față de aceste nouă ceruri, lumina ne vorbeste despre idealul spre care mintea lui Dante lovea. Există și descrierile sau interpretările care adaugă Binele in cazul acestei povesti. Dante era nervos caci nu putea sa isi gaseasca iubita Beatrice.

Motivul era ca el vroia sa traiasca cu Beatrice in libertatea de a avea acces la cele 12 sfere ale Raiului. Aceste ceruri sau sfere sunt:

Cercul Lunii (Luna): Aici locuiesc sufletele care au trăit o viață de contemplație și au ajutat alții să obțină cunoștințe.

Cercul lui Mercur (Mercur): Locuit de sufletele care au slujit și au luptat pentru gloria lui Dumnezeu.

Cercul lui Venus (Venus): Aici locuiesc sufletele care au trăit o viață dedicată iubirii și frumuseții divine.

Cercul Soarelui (Soarele): Este locul unde trăiesc sufletele înțelepților și ai filozofilor care au căutat cunoașterea adevărată.

Cercul lui Marte (Marte): Locuit de sufletele celor care au apărat credința și au luptat pentru cauza dreaptă.

Cercul lui Jupiter (Jupiter): Aici trăiesc sufletele conducătorilor și ai regilor care au guvernat cu dreptate și înțelepciune.

Cercul lui Saturn (Saturn): Locuit de sufletele contemplative care au meditat asupra virtuților teologice.

Cercul Stelelor Fixe (Stelele Fixe): Aici locuiesc sufletele marelui filozof și teolog Thomas Aquinas și a altor mari învățați ai Bisericii.

Cercul Primelor Mobile (Primul Motor): Este sfera care pune în mișcare toate celelalte sfere și simbolizează prezența divină.

Cercul Galactic (Calea Lactee): Este sfera care ne ține pe noi toți și toate sferele într-o colonie a propriei existențe. Reprezintă vastitatea galaxiei noastre, unde fiecare stea și fiecare planetă contribuie la simfonia cosmică a vieții și a creației.

Cercul Universal (Al Doilea Motor): Este sfera în care galaxia noastră este prinsă împreună cu alte galaxii, precum Andromeda. Acest cerc induce un risc, dar are un indice bun, permițându-ne să nu rămânem blocați în niciun cerc fără voie. Reprezintă conectivitatea și interacțiunea dintre diferitele părți ale universului, subliniind dinamismul și interdependența cosmică.

Cercul Înglobator (Găuri Negre): Ultimul cerc, cel care probabil este cel mai aproape de a descrie Marele Univers în totalitatea sa. Locurile acestea culeg informații încontinuu la nivel imens și lasă puțin să fie lăsat în voia sorții. Reprezintă puterea misterioasă și omniprezentă a găurilor negre, care colectează și transformă informații, fiind puncte de convergență ale materiei și energiei din întregul cosmos. Ele simbolizează necunoscutul și infinitul, oferind perspective profunde asupra structurii și funcționării universului.

Această structură a "nouă ceruri" sau "nouă sfere" în Paradisul lui Dante reprezintă o cosmologie complexă și o ierarhie spirituală care reflectă aspirațiile umane către

Aceste adăugiri cosmologice subliniază complexitatea și măreția universului, reflectând aspirațiile umane de a înțelege și de a se conecta cu infinitul divin. Ele oferă o viziune extinsă asupra destinului spiritual și cosmic al omenirii, în concordanță cu viziunea profundă și simbolică a lui Dante Alighieri, devenit in Roma lui Heliogabalus, unul care avea sa faca lucruri greu de pomenit.

Beatrice fusese prima sacrificată de Heliogabalus la ordinul său personal, pe un stâlp în mijlocul celor trei altare pe care acesta și le dorea... Pe un stâlp pus în mijlocul unui desen al unei stele cu multe colțuri, recte fiind ideea dacă a timpului... Deși Rha's încerca să-i sufle lui Helio că această poveste a lui Dante avea să-l ajute, copilul nu credea, ba din contră, planuia să-l facă pe Dante bufonul curții cu descrierile sale sucite...

Deja avea vreo patru ani de domnie Gabalus, „nedoritul” Mandala, și Dante era pus în fața deciziilor unui adult... În fond, sirianul spus, avea 18 ani.

„Cum poate Soarele, Elio însuși, să fie atât de neputincios cu femeia lui Dante, încât aceasta să fie luată de Diavol? O ficțiune. Diavolul nu există,” spuse Helio.

„Oricum nu mai contează,” adăugă Dante.

„Răspunzi în fața consiliilor! Eu am o femeie dublu, dacă nu triplul vârstei mele, și, totul merge perfect!”

„Precis și Domnul Dumnezeu și Diavolul vă oferă intrarea!” se auzi o voce acoperită de o glugă și cu ceva oameni după ea...

În pasa, acești oameni îi pasaseră lui Dante un cuțit, iar acesta îl ucise pe Heliogabalus cu o împungere în jugulară, iar restul uciseră tot ce mai era acolo, la voia lui Dante, în afară de Julia Maesa. Femeia, pe care Rha's, înaintea dispariției sale, o lua de gât și urla în toată legea:

„Cel mic avea un frate sau verișor. Noi vrem perfecțiune. Voi aveți una a voastră. Împărat nou, fără mari implicații.” 

 

 

-Sfarsit-

Note de subsol

 

Această operă, întinsă pe multe pagini, structurată în patru epopei și 23 de capitole, îmbină elemente mitologice, istorice și fictive într-o poveste complexă și captivantă. Personajele precum Heliogabalus, Rha's Al Ghul, Jaz'Damas și alții sunt reinterpretate și integrate într-o narațiune ce explorează teme de putere, credință și sacrificiu. Povestea împrumută din opere clasice, precum "Divina Comedie" a lui Dante Alighieri, atinge povestea lui Iisus, oferă interpretări asupra legilor și vieții lui Moise și aduce în prim-plan simboluri esoterice, cum ar fi cele douăsprezece sfere sau cele nouă cercuri, pentru a reflecta asupra destinului uman și universului. Scrierea încearcă inclusiv să descrie câteva temple mai puțin cunoscute și reflectă corelarea ideilor din mai multe timpuri cu personajul Rha's Al Ghul, întâmplător luat din povestirile DC Comics. Interacțiunile dintre personaje și evenimentele descrise sunt o alegorie a conflictelor interne și externe ce modelează istoria și mitologia.

 

 

-Multumiri-